SURSE: Premierul Ciucă şi cancelarul Austriei - discuţie despre aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen

V.G.
Politică / 8 decembrie 2022

Premierul Ciucă şi cancelarul Austriei - discuţie despre aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen

Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, au avut, ieri seară, o convorbire telefonică privind aderarea României la spaţiul Schengen, potrivit unor surse oficiale, transmite Agerpres.

"Premierul Nicolae Ciucă a reiterat solicitarea României de intrare în Schengen şi toate argumentele care au fost repetate şi zilele trecute. În acelaşi timp, premierul român l-ar fi informat şi personal pe cancelar despre menţinerea poziţiei României de a cere un vot în Consiliul JAI. Totodată, ar fi amintit că toate celelalte state membre susţin în acest moment, pe bună dreptate, România", au precizat surse politice.

Ieri, premierul Nicolae Ciucă afirma că România va merge până la capăt cu demersurile de aderare la spaţiul Schengen şi va cere un vot în acest sens în Consiliul JAI de astăzi, subliniind că "starea de incertitudine nu mai poate continua".

"Avem argumente obiective, la faţa locului, privind pregătirea României în domeniile cu relevanţă, pentru aderarea la Schengen, iar hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă. Am dovedit aceste calităţi de-a lungul anilor şi mai ales în contextul crizei din Ucraina. (...) Mâine la Consiliul JAI vom merge la vot. Integrarea în spaţiul Schengen este obiectivul nostru naţional", a declarat Ciucă la Palatul Victoria.

Premierul a amintit că experţii europeni care au venit în România în lunile octombrie şi noiembrie au confirmat faptul că ţara noastră îndeplineşte "absolut toate condiţiile necesare" şi merită să fie parte a spaţiului Schengen.

Ciucă a menţionat că problema imigraţiei ilegale este una foarte sensibilă politică în multe state membre şi că este nevoie de măsuri mai eficiente de răspuns la acest fenomen.

Tot ieri, la Bruxelles, cancelarul austriac a afirmat că discuţia despre aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu este una politică, ci o chestiune de securitate, din cauza imigranţilor. El a susţinut o conferinţă de presă comună cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb