Actualizare : OUG se va aplica doar restului de executat din contractele aflate in derulare, a precizat Dan Carbunaru, purtatorul de cuvant al Guvernului, in briefingul de presa de dupa sedinta Executivului. Din declaratia oficialului reiese ca actul normativ nu va putea fi aplicat, deocamdata, contractului pe care Naval Group ar urma sa il incheie cu MApN.
---
Actualizare : Surse din cadrul Ministerului Economiei susţin că noul act normativ nu se va aplica contractului cu Naval Group, fără însă a oferi detalii suplimentare.
---
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi ajustate preţurile la achiziţiile publice din apărare. Surse din cadrul Ministerului Apararii Nationale sustin ca, deşi în actualele condiţii geo-strategice actul normativ este unul necesar, din analiza textului acestuia reiese că principalul beneficiar va fi asocierea franco-română Naval Group - Şantierul Naval Constanţa, care ar urma să construiască cele 4 corvete destinate Fostelor Navale Române, conform atribuirii din vara anului 2019.
Cu toate că asocierea nu a semnat încă contractul respectiv - pretextând de mai bine de un an că preţul oferit la achiziţia publică (1,2 miliarde euro) este mai mic decât cel de acum, rezultat în urma creşterilor preţurilor la energie, materiale, etc.-, ea va putea încheia în termen de 45 de zile de la publicarea OUG in Monitorul Oficial contractul şi va beneficia de ajustarea de preţuri aprobată de Guvernul Ciucă, mai afirma sursele citate.
Menţionăm că de la începutul anului 2022, Naval Group a solicitat de trei ori amânarea încheierii contractului motivând că e nevoie efectuarea de noi calcule. Acum nu mai este nevoie: Guvernul Ciucă le-a rezolvat problema celor din asocierea Naval Group - SNC. Spre deosebire de guvernul nostru, cel al Australiei a reziliat contractul cu Naval Group privind submarinele nucleare atunci când francezii au crescut preţul achiziţiei.
OUG-ul aprobat acum de guvernul Ciucă era necesar deoarece hotărârea de guvern prin care s-a aprobat achiziţia corvetelor prevedea că preţul oferit la licitaţie nu poate fi modificat pe toată perioada contractului.