Sursele de finanţare ale partidelor politice - controlate mai riguros

Cătălin Alexandru
Ziarul BURSA #Politică / 6 iulie 2006

Puterea şi opoziţia revendică, fiecare, paternitatea proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice. Adoptat ieri, de Camera Deputaţilor, proiectul a provocat dispute între deputaţii liberali şi cei social-democraţi. Deputatul PSD Florin Iordache a ţinut să amintească colegilor din PNL că o reglementare pe acest palier -Legea 43/2003 - există încă din timpul guvernării social-democrate. Iordache a precizat totuşi că proiectul supus dezbaterii Camerei are şi un element de noutate, anume înfiinţarea Autorităţii Electorale Permanente. Această struc-tură are ca scop "controlul asupra respectării prevederilor legale privind finanţarea partidelor politice". Realizările guvernării PSD au fost apreciate şi de conservatori, în condiţiile în care PC a fost partenerul social-democraţilor în Executivul din perioada 2000-2004. În acest context, "înţelepciunea" coaliţiei de guvernământ "de a păstra ceea ce este bun din guver-narea PSD" este văzută de partidul lui Voiculescu drept un element pozitiv.

Liberalii, mai puţin laudativi la adresa realizărilor social-democrate, au ţinut să facă unele completări esenţiale la afirmaţiile lui Florin Iordache. Aceştia susţin că, deşi legea a fost adoptată în timpul guvernului Năstase, propunerea legislativă a venit din partea unui membru PNL, Valeriu Stoica.

Legea privind finanţarea partidelor politice are drept scop "asigurarea egalităţii de şanse în competiţia politică şi a transparenţei în finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale". Conform noului act legislativ, partidele vor primi subvenţii de la stat în funcţie de rezultatele obţinute la alegerile parlamentare şi locale. De asemenea, legea, în noua sa formă, prevede ca mandatul candidaţilor aleşi să nu fie validat dacă partidele din care aceştia fac parte nu prezintă un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor din campania electorală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb