SUSPECTAT CĂ A LUAT MITĂ Preşedintele"Syndicate Bank" India, arestat

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 august 2014

Preşedintele"Syndicate Bank" India, arestat

Banca centrală a Indiei ar putea revizui procedurile de creditare din ţară

Agenţia Federală de Investigaţii din India l-a arestat pe Sudhir Kumar Jain, preşedintele instituţiei creditoare de stat "Syndicate Bank" Ltd., acesta fiind suspectat că a fost implicat în luarea de mită de la companii private, în schimbul extinderilor unor împrumuturi, anunţă Biroul Central de Investigaţii (CBI).

"Sudhir Kumar Jain a fost arestat sâmbătă şi se află în custodia noastră", a declarat Kanchan Prasad, purtător de cuvânt al CBI, adăugând că nu au fost lansate acuzaţii oficiale la adresa preşedintelui băncii, iar investigaţia în acest caz continuă.

CBI arată că au fost înregistrate două cazuri, împotriva lui Jain şi a altor 11 persoane, inclusiv a preşedintelui şi executivilor a două companii cu sediul în Delhi. CBI nu a identificat societăţile.

Potrivit CBI, autorităţile au recuperat 5 milioane de rupii (82.209 dolari), sume pretinse că au fost plătite ilegal de o companie privată către conducerea băncii indiene, prin intermediari, în vederea obţinerii prelungirii unor împrumuturi după ce aceasta nu au reuşit să-şi ramburseze datoriile.

"Syndicate Bank" este o bancă de mărime medie, cu peste 3.200 de sucursale în India. În trimestrul al doilea, banca a obţinut un profit net de 4,85 miliarde rupii, faţă de 4,52 miliarde rupii în perioada similară din 2013.

Sudhir Kumar Jain a devenit preşedinte al instituţiei de credit în iulie 2013. În urma arestării lui Jain, oficiali din banca centrală a Indiei (Reserve Bank of India - RBI) au afirmat că aceasta ar putea revizui procedurile de creditare ale băncilor, mai ales că au fost mai multe incidente în domeniu, în ultimul an.

"RBI ar putea lua măsuri ca să se asigure că va fi mai multă transparenţă şi responsabilitate în termenii de contractare a creditelor", a precizat un director din RBI, citat de Economic Times India.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb