Piaţa de leasing financiar a înregistrat anul trecut un avans de 7% faţă de 2013, la 1,32 miliarde euro, susţinută de avansul segmentului auto cu 14%, la un miliard de euro, în timp ce leasingul de echipamente a avut o scădere de 11%, la 282 milioane euro, potrivit datelor ALB România.
Preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, Felix Daniliuc, a arătat că cifrele pieţei de leasing trebuie interpretate în contextul evoluţiei economiei, întrucât activele finanţate prin leasing se regăsesc în diverse ramuri ale economiei.
Pentru acest an, reprezentanţii pieţei se aşteaptă la un avans al industriei de circa 10%, într-un ritm de consolidare.
Daniliuc, care este şi directorul general al Raiffeisen Leasing, a punctat că piaţa leasingului are potenţial de creştere, având în vedere că deţine o pondere de 1,8% din PIB, faţă de nivelul de 3%-4% în regiune.
Anul trecut, leasingul auto a avansat cu 14%, la 1 miliard euro, pe când cel pe echipamente a scăzut cu 11%, la 282 milioane euro, iar segmentul imobiliar s-a redus cu 17%, la 42 milioane euro.
Ca ponderi, autovehiculele au reprezentat 76%, în urcare cu cinci puncte procentuale, echipamentele au reprezentat 21%, iar imobiliarele 3%.