TĂRICEANU:  Apartenenţa României la NATO trebuie fructificată prin consolidarea Formatului B9

T.T.
Politică / 2 aprilie 2019

Călin Popescu-Tăriceanu (Sursa foto: Twitter)

Călin Popescu-Tăriceanu (Sursa foto: Twitter)

Apartenenţa României la NATO trebuie fructificată prin consolidarea Formatului B9, menit să asigure coeziunea flancului estic prin continuarea politicilor uşilor deschise şi menţinerea Mării Negre pe agenda aliată, a declarat, astăzi, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea ţării noastre la NATO.

"Pentru că, aşa cum s-a consemnat în documentul final al primului Summit parlamentar al Formatului B9 de la Bucureşti, popoarele şi naţiunile ajung la o unitate autentică prin dialog şi nu prin cantonarea în principiul de tristă reputaţie: 'O ţară, o naţiune, un conducător' ", a precizat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Preşedintele Senatului a evidenţiat rolul pe care România l-a jucat în NATO, în ultimii 15 ani.

"În ultimii 15 ani, România a crescut împreună cu NATO, participând în mod direct la transformarea şi adaptarea acestuia şi transformându-şi valenţele pe care le-a arătat permanent şi demonstrând consecvenţă, ataşamentul faţă de valorile, principiile şi ţelurile Alianţei", a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a vorbit despre sacrificiul pe care soldaţii români l-au făcut în misiunile NATO.

"Este necesar ca multilateralismul şi beneficiile perene ale unei ordini globale bazate pe reguli să fie redescoperite şi reafirmate, iar încrederea reciprocă şi solidaritatea popoarelor de pe cele două părţi ale Atlanticului să nu se diminueze. Aceasta însă presupune costuri pentru ţara noastră şi aş dori să evoc sacrificiul pe care bravii noştri soldaţi l-au făcut în misiunile NATO, la care România participă, să exprim profunda mea recunoştinţă familiilor militarilor români care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţie, iar celor răniţi sub drapel, să le transmit gratitudinea mea deplină", a afirmat Tăriceanu.

El a adăugat că sacrificiul militarilor români în luptă, alături de cei ai altor state membre NATO, garantează naţiunii noastre "propria apărare, în legătură strânsă cu solidaritatea transatlantică şi indivizibilitatea securităţii aliate" şi a reiterat "profundul respect pentru toţi cei care au participat şi participă la misiunile asumate de România în cadrul NATO, pentru curajul, profesionalismul şi devotamentul lor exemplar".

Preşedintele Senatului a adresat un apel generaţiilor care nu au avut "experienţa vieţii" în regimul de dinainte de 1989.

"Au crescut în societatea liberă şi democratică a ultimilor 30 de ani şi nu au termeni personali de comparaţie cu România totalitară şi izolată internaţional, cu partidul stat care planifica viitorul părinţilor lor, în opoziţie încrâncenată cu Occidentul şi valorile liberale. Adresez acest apel în egală măsură tuturor politicienilor români cu activitate în ţară sau la Bruxelles. Tinerii noştri trebuie să cunoască şi să înţeleagă pe deplin beneficiile apartenenţei României la NATO, că umbrela de securitate a Alianţei, deopotrivă cu întărirea rolului României ca furnizor de securitate, ne garantează condiţiile de a prospera în pace şi libertate. Totodată, tinerii noştri trebuie să înveţe că suntem o naţiune mândră, de sine stătătoare şi demnă, că suntem de încredere şi predictibili, capabili să ne apărăm şi să contribuim la apărarea aliaţilor noştri şi, aşa cum se intitulează campania internaţională ce le este dedicată, să ştie: Noi suntem NATO", a încheiat Tăriceanu, arată sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb