TĂRICEANU, DESPRE DECIZIA CCR: "De acum înainte o să ne trezim că oricare parlamentar va putea să fie anchetat de Parchet de ce a votat într-un fel"

J.P.
Politică / 22 octombrie 2020

"De acum înainte o să ne trezim că oricare parlamentar va putea să fie anchetat de Parchet de ce a votat într-un fel"

Călin Popescu Tăriceanu a declarat referitor la decizia CCR privind respingerea conflictului juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), că "de acum înainte o să ne trezim, nu e vorba de persoana mea, oricare parlamentar va putea să fie anchetat de Parchet de ce a votat într-un fel sau de ce nu a votat", conform news.ro.

"Senatul, preşedintele interimar al Senatului, domnul Robert Cazanciuc a făcut cu ceva vreme în urmă această sesizare către Curte. Totul a pornit de la o slicitare de la ANI pentru anularea mandatului unui senator care a fost înainte de 1996 găsit în incompatbilitate. După alegerile din 2016, acest domn senator a câştigat mandatul de senator în Giurgiu şi mandatul lui a fost validat de AEP şi el a depus ulterior jurământul. Solicitările ANI şi ale Parchetului vizau ridicarea mandatului de senator. Preşedintele Senatului reprezintă instituţia, nu poate decide în numele senatului. Solicitarea a fost pusă pe Bp care a repartizat solicitarea ANI şi a Parchetului către Comisia juridică. Comisia juridică nu a dat curs solicitărilor. PÎCCJ a considerat că eu am făcut un abuz în funcţie. Parlamentarii care nu au votat, nu erau ai ALDE, erau de la toate partidele. Nimeni nu are dreptul să ceară unui parlamentar să voteze într-un fel sau să nu voteze. Prin această decizie principiul nulităţii votului imperativ este încălcată", a afirmat joi Călin Popescu Tăriceanu.

El a adăugat că viitorii parlamentari trebuie să ştie că de acum încolo Parchetul îi va putea ancheta pentru modul în care votează, ceea ce este extrem de periculos pentru independenţa aleşilor.

"Cu alte cuvinte, de acum înainte o să ne trezim, nu e vorba de persoana mea, oricare parlamentar va putea să fie anchetat de Parchet de ce a votat într-un fel sau de ce nu a votat. Ceea ce este extrem de periculos pentru că nu numai că se înfrânge acest principiu, dar independenţa parlamentarilor e în acest fel încălcată şi sigur că toţi parlamentarii care candidează pentru funcţie trebuie să ştie ce îi aşteaptă pe viitor. oricând se pot trezi cu o anchetă a Parchetului în legătură cu voturile pe care le-au exprimat sau cum este cazul la Senat, despre cazul în speţă, nici măcar nu s-a votat. Asta este pe scurt situaţia în care ne vom găsi de azi încolo şi trebuie să vă spun încă o dată că nu este o problemă a mea personală, ci o problemă care vizează absolut toţi parlamentarii, toţi preşedinţii Senatului, Camerei. Sunt curios cum se va proceda de acum înainte, dându-se frâu liber acestor acţiuni ale Parchetului", a completat Tăriceanu.

Acesta a mai spus că unii sunt determinaţi să găsească soluţii să îl scoată din joc, în contextul apropierii alegerilor parlamentare.

"Se pare că apropierea alegerilor îi determină pe unii să găsească soluţii pentru a mă scoate din joc. Vă reamintesc că 4 ani am fost obiectul unei anchete penale a DNA. Cei care cred că în felul acesta voi deveni mai puţin critic la adresa preşedintelui sau Guvernului, se înşală. Nu voi ezita să îi critic. Nu voi face momentan nimic, pentru că decizia CCR nu a fost publicată. Nici nu trebuie să fac nimic. Aşteptăm să vedem care e motivaţia. Vom vedea care e motivaţia deciziei Curţii şi în funcţie de aceasta probabil instituţiile la Parchet vor acţiona într-un anume fel", a conchis Tăriceanu.

Curtea Constituţională a respins joi, cu majoritate de voturi, conflictul juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Cristian Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă.

Instanţa a stabilit că senatorul a fost în stare de incompatibilitate începând din 2010, când a ocupat funcţia de consilier judeţean şi vicepreşedinte al CJ Giurgiu şi calitatea de acţionar al unei firme de construcţii, SC Profi Crim Construct, fiind înregistrat şi ca PFA.

În martie 2017, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut Senatului să vacanteze mandatul lui Marciu (PSD) din cauza incompatibilităţii.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, în luna ianuarie a acestui an, că i s-a adus la cunoştinţă că este suspect într-un dosar de abuz în funcţie, în legătură cu mandatul unui senator care se afla în incompatibilitate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Din joc te-au scos alegatorii atunci cand ti-au acordat 1,6% din voturi,

    Esti pe cale de a deveni o fosta trista amintire a politicii Dambovitene.

    Cu ochii pe contorul de pensie : ajunseseră -Ți o fosilă preistoricăăă...... bingooooo....!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb