Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, ieri, în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Liberal (PNL), că termenul de majorare a pensiilor a fost devansat cu două luni, de la 1 ianuarie 2009, la 1 noiembrie 2008. Potrivit premierului, pe fondul acestei majorări, punctul de pensie va reprezenta 45% din venitul mediu. "Din discuţiile pe care le-am avut în aceste zile cu Ministrul Muncii, Paul Păcurau, am ajuns la concluzia că ne vom permite să mergem în continuare cu aceste măsuri şi, încă o dată, devansăm ceea ce ne-am angajat să facem de la 1 ianuarie 2009", a anunţat Tăriceanu.
Primul ministru a precizat că şi anul trecut s-a reuşit devansarea majorării pensiilor cu două luni, punctul de pensie fiind majorat la 1 noiembrie 2007 la 37,5% din venitul mediu pe economie. Tăriceanu a adăugat că vor fi majorate şi pensiile agricultorilor.
Pe de altă parte, liberalii au anunţat că îşi propun să câştige alegerile din toamna acestui an.
Tăriceanu a declarat că prioritatea programului de guvernare pe care PNL îl vor propune electoratului este alocarea a 6% din PIB pentru dezvoltarea infrastructurii.
"Ţinând cont că România este a şaptea ţară ca dimensiune şi suprafaţă în Uniunea Europeană, ea ar trebui să devină şi cea de a şaptea ţară ca pondere în comunitatea europeană", a declarat preşedintele PNL.
Tăriceanu a precizat că şi România ca ţară trebuie să iasă dintr-o logică a modestiei şi să îşi propună obiective mai ambiţioase.