TĂRICEANU:  România va deveni o ţara cu adevărat democratică

F.C.
Politică / 10 iunie 2018

România va deveni o ţara cu adevărat democratică

Preşedintele Senatului, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că la mitingul de sâmbătă organizat de PSD în Capitală vor paricipa mai mulţi colegi de la organizaţiile teritoriale ale ALDE, deoarece nu şi-au imaginat că, după 30 de ani de la Revoluţie, România nu este o ţară pe deplin democratică. Tăriceanu mai susţine că alături de colegii lui va duce" lupta până la capăt" pentru ca România să devină o ţară democratică, "o ţară cu adevărat liberă, cu o justiţie independenţa, care nu e influenţată de protocoale secrete", iar rezultatul votului cetăţenilor e respectat.

"Colegii noştri din organizaţiile judeţene ne-au transmis că vor să participe la acest miting organizat în Capitală pentru un motiv foarte simplu: v[ spun că nici eu şi nici colegii mei nu ne-am imaginat că după 30 de ani de la Revoluţie vom constata că România nu e încă o ţară pe deplin democratică, o ţară pe deplin liberă, ci este condusă de ceea ce am numit, nu o dată, statul paralel", a scris Tăriceanu pe contul său de Facebook, cu câteva ore îniantea începerii mitingului PSD din Piaţa Victoriei.

El spune că, alături de colegii lui, va duce până la capăt lupta pentru ca România să devină o ţară democratică, "o ţară cu adevărat liberă, cu o justiţie independentă, care nu e influenţată de protocoale secrete sau alte înţelegeri, o ţara în care, până la urmă, rezultatul votului cetăţenilor e respectat".

"Colegii mei şi cu mine suntem hotărâţi să ducem această luptă până la capăt, până când România va deveni o ţară cu adevărat democratică, o ţară cu adevărat liberă, cu o justiţie independenţa, care nu e influenţată de protocoale secrete sau alte înţelegeri, o ţară în care, până la urmă, rezultatul votului cetăţenilor e respectat, o ţară în care suntem cu toţii egali în faţa legii şi ne supunem legii, o ţară care să ne dea nouă speranţa, celor care suntem azi la vârsta maturităţii, că în viitor copiilor noştri nu le va fi frică să iasă la miting, nu le va fi frică să vorbească liber între ei şi vor trăi aşa cum noi în perioada comunistă ne imaginam că vom ajunge să trăim", a mai scris acesta.

În final, liderul ALDE spune că "democraţia şi libertatea nu sunt drepturi câştigate ireversibil".

"Constatăm că după 30 de ani trebuie să apărăm democraţia, să apărăm drepturile şi libertăţile cetăţenilor", adaugă Tăriceanu.

Peste 200.000 de oameni sunt aşteptaţi sâmbătă la mitingul PSD din Piaţa Victoriei, care se va desfăşura sub sloganul "Vrem prosperitate, NU Securitate!", iar filialele partidului au primit instrucţiuni ca participanţii - care sunt aduşi din toată ţara - să vină îmbrăcaţi în bluze albe sau în costume populare, să aibă steguleţe tricolore, să poarte în piept un autocolant cu logo-ul partidului şi să aibă la ei lanterne mici sau telefoane mobile cu blitz. De asemenea, fiecare dintre ei trebuie să aibă printat imnul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cu voi la pupitru,mai va, mai va.......... 

    domnule tariceanu trebuie trecut rapid la euro deoarece toti isi bat joc de noi la magazine ne pacaleste in lei este mai scump ca in occident de ex franta la alimente sintem terminati berea este veche la peturi am avut otoxinfectie alimentara de la micii cumparati di supermarchet si de la bere noroc cu imodium dar si acela scump fata de franta ce se intimpla cei cu nebuneala asta punetii la punct pe toti acesti bagabonti va rog ok

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb