TĂRICEANU: "Scrisoare celor 12 ambasade este total deplasată"

T.T.
Politică / 4 aprilie 2019

Călin Popescu-Tăriceanu (Sursa foto: Twitter)

Călin Popescu-Tăriceanu (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, astăzi, că scrisoarea celor 12 ambasade care îşi exprimă îngrijorări cu privire la statul de drept în ţara noastră este "total deplasată".

"Total deplasată (scrisoarea - n.r.), am impresia că se constituie un sindicat al ambasadelor. Cred că răspunsul primului ministru a fost cel potrivit şi cred că, dacă ambasadorii au anumite chestiuni asupra cărora doresc să fie informaţi, pot să folosească căile diplomatice, anume Ministerul de Externe", a afirmat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Întrebat despre mesajul transmis de PSD referitor la faptul că ministrul de Externe ar fi trebuit să se implice mai mult, Tăriceanu a răspuns: "Nu sunt la curent cu modul în care s-a desfăşurat comunicarea între minister şi ambasade şi nici nu ştiu care sunt subiectele la care se face referire.

El a reiterat că preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, nu au făcut nicio referire concretă la deciziile luate de România care reprezintă paşi înapoi.

"Problema pe care eu o văd este următoarea: aş vrea o referire concretă, nu ştiu care sunt paşii, pentru că nici Tajani, nici Timmermans nu vorbesc concret care sunt elementele, care sunt deciziile care reprezintă paşi înapoi care să le genereze această îngrijorare. Dacă îngrijorarea lor este generată de ştirile care sunt vânturate în presă, de toate comentariile, de toate zvonurile, atunci sigur că problema se pune altfel. Eu cred că din partea autorităţilor române, din partea Guvernului, din partea echipei care a fost constituită la nivelul primului ministru pentru discuţia pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare pot să aibă toate informaţiile necesare în aşa fel încât, pe baza lor, să poată să facă o analiză obiectivă şi să nu se orienteze după titlurile din presă", a punctat Tăriceanu, conform sursei citate.

Şeful Senatului a susţinut că, în momentul de faţă, nu vede care ar fi elementele concrete ce ar putea să justifice invocarea articolului 7 din Tratatul de aderare la UE.

"Invocarea articolului 7 poate să fie făcută, aşa cum vă spuneam, nu după titluri de presă, ci după elemente concrete. În momentul de faţă, eu nu văd care sunt elementele concrete ce ar putea să justifice invocarea articolului 7. De altfel, am văzut că există foarte multă prudenţă şi nu am văzut această invocare de care vorbiţi dumneavoastră decât la nivelul presei", a subliniat Tăriceanu.

De asemenea, întrebat dacă aceste declaraţii au intimidat Guvernul în a da ordonanţele de urgenţă care ar trebui să pună în acord Codurile cu deciziile CCR, Tăriceanu a afirmat că nu ştie dacă Executivul avea în plan să adopte aceste ordonanţe.

"Nu ştiu dacă Guvernul avea în plan să dea aceste ordonanţe ca să putem vorbi de o intimidare, dar mi se pare întrebarea puţin nefirească. În schimb, am remarcat că ieri Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o declaraţie publică foarte bine fundamentată, care relevă următorul lucru şi care pentru mine este îngrijorător - adică dacă oficialii europeni sunt îngrijoraţi în egală măsură vă spun că şi oficialii români sunt îngrijoraţi pentru modul în care, prin declaraţiile publice, se încearcă influenţarea deciziilor în justiţie. Eu cred că în România niciun membru al Guvernului sau al Parlamentului nu a îndrăznit să dea indicaţii instanţelor sau procurorilor cum să instrumenteze un dosar, dar văd acest lucru petrecându-se la nivelul oficialilor europeni, lucru care sigur că mă îngrijorează profund. Asta înseamnă că există un dublu standard, există un limbaj, hai să zicem, pentru public şi o altă modalitate de acţiune concretă. Dacă doamna Kovesi este preferata Parlamentului European pentru funcţia de procuror general, ceea ce pare să fie cazul, au să negocieze politic, cum nouă ne recomandă să nu facem, această poziţie împreună cu Consiliul European", a adăugat Tăriceanu.

Douăsprezece ambasade ale mai multor state - parteneri internaţionali şi aliaţi ai României -, printre care Franţa, SUA şi Germania, şi-au exprimat "îngrijorări cu privire la statul de drept" din ţara noastră şi au solicitat, ieri, părţilor implicate în elaborarea de ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei ''să se abţină de la modificări care ar slăbi statul de drept şi capacitatea României de a lupta împotriva criminalităţii şi corupţiei".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. ordonanta de urgenta vs legi facute in parlament.

    "Dăm OUG pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnați de către complete nelegal constituite și vor putea face contestație în anulare, repuși fiind în termen prin ordonanță, iar instanța, în complet legal constituit, va judeca...

    Ordonanța de urgență este pregătită. Nu decid eu momentul când o dăm. Eu propun soluția. Am făcut draftul de ordonanță, iar premierul Viorica Dăncilă va decide. Eu cred că trebuie în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus ministrul Justiției la România TV." 

    Si el n-a auzit, nu stie.  

    caraghiosul, o sa se trezeasca cu partiduletul lui in strada.

    Ca el este unu care intra in fata( cand altii, poporul roman, populatia votanta, stau la rand sa intre, la diferite institutii, si el se baga cu aroganta inaintea lor )asta nu pare a fi ingrijorator in perceptia acestui Plopescu- Trasniceanu ?

    HAI SICTIR TUTUROR ! PRESEDINTELE SENATULUI ARE PERFECTA DREPTATE, ROMANII S-AU SATURAT SA FIE CETATENI DE RANGUL 2 SI 3 IN EUROPA ! SHLEAHTA BASHISTA SI NAZISTA JOHANISTA SE FACE CA NU VEDE CA SI ALTE POPOARE S-AU SATURAT DE BOCANCII UE(VEZI POLONIA, CEHIA SAU UNGARIA), DE DUBLUL STANDARD UE , DE UMILINTELE UE, CINE ISI INCHIPUIE CA CETATENII BRITANICI AU FOST PROSTI SE INSEALA AMARNIC SI SA-SI DEA O PALMA LA OGLINDA !!! MAMUTUL UE SE CLATINA DE BIROCRATIE SI DE REFLEXELE IMPERIALISTE , IAR VIITORUL APARTINE STATELOR SUVERANE, PE PICIOR DE EGALITATE CU TOTI ! OARE DE CE STATELE SCANDINAVE NU AU VRUT SA AUDA NCIODATA DE UE ?!!?

    1. litere mari/ inteligenta mica(parul lung/ mintea scurta ).

      Tu vrei sa fii pe picior de egalitate cu cel care intinde mana sa- ti dea un os, o farama de la masa lui, ca sa te ridici din groapa cu mocirla a neputintei tale, ca sa nu te ineci in propriile secretii ?; tu vrei sa- i musti mana, sa- l tragi langa tine in mocirla, de unde nu te poti ridica prin forte proprii nici in genunchi, nici in milenii, ci numai cu pomana de la imperialisti ?; sa- l tragi langa tine, sa fii pe picor de egalitate, si eventual sa- i dai si bobarnace, si lectii de ,,democratie'' si ,,demnitate'' ?; Celui care iti arunca un os pentru ca ai jurat sa respecti regulile lui, daca ti- l arunca ? ? 

      Ha ! 

      litere mari/ inteligenta mica(parul lung/ mintea scurta ).

      Tu vrei sa fii pe picior de egalitate cu cel care intinde mana sa- ti dea un os, o farama de la masa lui, ca sa te ridici din groapa cu mocirla a neputintei tale, ca sa nu te ineci in propriile secretii ?; tu vrei sa- i musti mana, sa- l tragi langa tine in mocirla, de unde nu te poti ridica prin forte proprii nici in genunchi, nici in milenii, ci numai cu pomana de la imperialisti ?; sa- l tragi langa tine, sa fii pe picor de egalitate, si eventual sa- i dai si bobarnace, si lectii de ,,democratie'' si ,,demnitate'' ?; Celui care iti arunca un os pentru ca ai jurat sa respecti regulile lui, daca ti- l arunca ? ? 

      Ha ! 

      la noi troll e equivalet cu un rebut al societatii, un balast care traieste pe bani de la PSD pt a comenta cu litere de tipar. marsh in neantul existentei tale infecte

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb