TĂRICEANU:  Trebuie să dăm dreptul simpatizanţilor şi membrilor noştri să facă propria alegere şi să decidă în consecinţă

M.I.A.
Politică / 20 noiembrie 2019

Călin Popescu Tăriceanu (Sursă foto: Twitter)

Călin Popescu Tăriceanu (Sursă foto: Twitter)

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, miercuri seară, un mesaj video în legătură cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Tăriceanu susţine că niciuna din ofertele celor doi candidaţi nu este convingătoare, de aceea ALDE recomandă membrilor şi simpatizanţilor să facă propria evaluare şi să voteze în consecinţă, transmite News.ro.

"Mai sunt câteva zile până la desfăşurarea turului doi care va da rezultatul privitor la viitorul preşedinte al României pentru următorii 5 ani. Chiar azi am avut o videoconferinţă cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, unde am constatat, nu e de mirare, că există o mare diversitate de puncte de vedere", a transmis, miercuri seară, Călin Popescu Tăriceanu, printr-un mesaj video postat pe pagina de Facebook.

Potrivit acestuia, "niciuna din ofertele celor doi candidaţi nu este una convingătoare".

"Având în vedere că Mircea Diaconu nu s-a calificat în turul doi, eu consider că trebuie să dăm dreptul simpatizanţilor noştri, membrilor noştri, în mod liber şi democratic să facă propria alegere, pe baza propriei analize, pe baza propriei evaluări şi să decidă în consecinţă", a mai spus Tăriceanu, potrivit sursei citate.

Conform datelor finale centralizate de Biroul Electoral Central, candidatul susţinut pe PNL, Klaus Iohannis are 37,82% (3.485.292 de voturi), Viorica Dăncilă a obţinut 22,26% din sufragii (2.051.725 de voturi), Dan Barna a obţinut un scor electoral de 15,02% (respectiv 1.384.450 voturi) în timp ce Mircea Diaconu a fost votat de 8,85% dintre alegători, (815 201 voturi).

Alegătorii care au mers la urne a fost în număr de 9.359.673, reprezentând 51,19% din numărul total al celor înscrişi pe listele electorale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Avocatul lu' UCIGĂL TOACA.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb