• "Electrocentrale Bucureşti" solicită o creştere de 24%
Reglementatorul pieţei de energie - ANRE - va aproba, în maxim două săptămâni, metodologia de stabilire a preţurilor energiei termice şi electricităţii produse cu grupuri în cogenerare şi livrate către populaţie. Proiectul final al noilor norme a fost supus atenţiei participanţilor la piaţă, după îndelungi dezbateri, abia în luna mai a acestui an.
Nicolae Opriş, vicepreşedintele ANRE, ne-a declarat: "După aprobarea noii metodologii, vom stabili şi tarifele pentru producători. Acest lucru îl vom face în baza facturilor pentru combustibilul consumat, pe care operatorii le-au depus la ANRE".
Metodologia propune o nouă formulă de calcul a preţurilor şi cantităţilor, care a fost solicitată demult de producători. În acest an, ANRE a amânat ajustarea preţurilor marilor producători de energie în cogenerare până la dezbaterea şi aprobarea noii metodologii.
Irina Duică, director comercial în cadrul "Electrocentrale Bucureşti", unul dintre cei mai mari producători de energie în cogenerare, este nemulţumită de amânarea perpetuă a ajustării preţurilor energiei termice, din cauza scumpirii gazelor naturale. Domnia sa susţine: "Noua formulă de calcul nu este cu mult deosebită de cea veche. Toţi producătorii au agreat-o. Numai că ANRE putea să o aprobe de mai bine de un an. Electrocentrale Bucureşti a solicitat o creştere de preţ de 24,4% pentru energia termică livrată pe piaţa reglementată. Acest procent a tot crescut de la finalul anului trecut şi până în prezent, întrucât reglementatorul a tot amânat analizarea tarifelor, deşi gazele naturale s-au scumpit vertiginos. Chiar ANRE a majorat preţul gazelor pentru piaţa reglementată în luna februarie a acestui an, dar noi nu am primit ajustare de tarif.
Se pare că energia termică este un domeniu sensibil pentru autorităţi în an electoral, dar această situaţie nu poate continua la nesfârşit. Avem deja pierderi de 1.200 de miliarde de lei vechi din cauza menţinerii, din aprilie 2007, a tarifului la energia termică".
Dar majorarea din aprilie 2007 a luat în calcul doar nivelul cheltuielilor cu gazele din 2006, ne-a precizat directorul comercial al "Electrocentrale Bucureşti". ANRE a aprobat, la data respectivă, o creştere de la 128,9 la 130 de lei/gcal a tarifului de producţie a agentului termic.
În tot acest răstimp, cel mai mult s-a scumpit gazul importat din Federaţia Rusă. Potrivit oficialilor "Electrocentrale Bucureşti", în 2008, procentul importurilor din totalul gazelor consumate lunar de "Electrocentrale Bucureşti" a variat între 26 şi 42%. Restul cantităţilor au fost asigurate, în cote egale, de "Petrom" şi "Romgaz"". Tot în această iarnă, s-a majorat semnificativ, cu 41%, costurile "Electrocentrale Bucureşti" pentru serviciul de distribuţie a gazelor consumate, ne-a mai declarat Irina Duică.
Conducerea "Electrocentrale Bucureşti" afirmă că ANRE trebuie să ia rapid măsuri pentru ajustarea tarifului deoarece societatea are datorii mari la furnizorii de gaze naturale. Compania stă foarte prost şi la capitolul încasări de la RADET Bucureşti şi Constanţa. Cele două regii au de plătit peste 13.000 miliarde de lei vechi către producător.
1. ANRE gireaza jefuirea populatiei
(mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 28.05.2008, 00:42)
Domnilor guvernanti si domnilor numiti politic, de azi si de ieri, la conducerea ANRE, de ce tolerati jefuirea populatiei care in calitate de contribuabil a finantat construirea sistemului hidroenergetic national???
M-am uitat azi pe eticheta energetica de pe verso-ul facturii emisa de Electrica(Enel) si am constatat cu stupoare ca desi productia de energie hidro detine 25,8% din ponderea productiei de energie electrica la nivel national, portia de energie hidro furnizata populatiei este de numai 1,13%!!!
Alo, se aude hotilor de azi si de ieri de la ANRE, nu s-aude?
Alo domnu' Lungu, alo domnu' Opris, alo domnu' Vosganian, alo domnu' Seres, alo domnu' Tariceanu, de ce ne jefuiti???