Târziu: "Solicit prim-ministrului să se întâlnească imediat cu reprezentanţii protestatarilor din transporturi şi agricultură"

T.B.
Politică / 10 ianuarie

Târziu: "Solicit prim-ministrului să se întâlnească imediat cu reprezentanţii protestatarilor din transporturi şi agricultură"

Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, afirmă că susţine revendicările transportatorilor şi agricultorilor şi solicită guvernanţilor să se întâlnească "imediat" cu reprezentanţii protestatarilor pentru a găsi "prompt soluţiile care se impun" la problemele pe care aceştia le reclamă, potrivit agerpres.

Conform sursei citate, "Fără că AUR să fi fost implicat în vreun fel în organizarea acestor proteste, personal susţin revendicările celor ieşiţi astăzi în stradă, revendicări cât se poate de justificate. Solicit prim-ministrului şi celorlalţi responsabili executivi să se întâlnească imediat cu reprezentanţii protestatarilor şi să găsească prompt soluţiile care se impun la problemele reale pe care aceştia le reclamă. Transporturile si agricultura sunt două dintre domeniile de maximă importanţă ale oricărei economii", precizează miercuri Târziu, într-un comunicat de presă.

Târziu afirmă că protestele de pe şoselele din România pot degenera dacă autorităţile responsabile se vor "dovedi surde şi oarbe" la semnalele de alarmă din stradă, relatează sursa.

Potrivit agerpres, "Nădăjduiesc că domnul Ciolacu este conştient că protestele de pe şoselele din România, cum este cel de astăzi, pot degenera dacă autorităţile responsabile se vor dovedi surde şi oarbe la semnalele de alarmă din stradă. S-a întâmplat cu ani în urmă în Franţa, tot din cauza scumpirii motorinei. Zilele acestea, în Germania şi Olanda vedem demonstraţii - deocamdată paşnice, dar ferme - ale fermierilor susţinuţi de companiile de transport. Deci, mare atenţie!", susţine liderul AUR.

Potrivit sursei citate, în această dimineaţă, transportatori şi agricultori din toată ţara au declanşat o acţiune spontană de protest pe mai multe tronsoane rutiere, în zona Bucureştiului, dar şi în Cluj şi Buzău. Din unele judeţe, angajaţii operatorilor din transport au pornit către Capitală, informează sursa menţionată. Protestatarii sunt nemulţumiţi de tarifele poliţelor obligatorii de răspundere civilă şi solicită mai multe modificări legislative, inclusiv adoptarea unei legi anti-dumping, precizează agerpres.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dar ce se intampla cu agricultura? acum cv ani era lapte si miere... cu "sa luati dex3 subvenita in credite". ... ca va "garantez eu".

    s c c r e t 

    Să trăiți, n-am înțeles!.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb