Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8% de anul viitor în Bucureşti

D.T.
Miscellanea / 26 aprilie 2023

Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8% de anul viitor în Bucureşti

Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8%, de anul viitor, în Bucureşti, pe baza ratei inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de mâine, informează Agerpres.

În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%. Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitului/taxei pe clădiri, pe teren şi impozitului pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pentru întregul an este de 10%.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul oricărui impozit sau taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite cifre în lei, sumele respective se indexează anual, până pe 30 aprilie, de consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, arată sursa.

Sumele indexate se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Conform adresei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru 2022, rata inflaţiei este 13,8%.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Se face cheta ptr. Zelenski ?!

    1. Nu, e ptr. compania electorala USR

    ar fi corect daca toata economia se poate actualiza cu rata inflatiei si nu numai darile catre stat.De ce tocnai ptr darile la stat se actualizeaza cu rata inflatiei?Pensiile nu ar trebui sa fie actualizate?Nu vorbim de marire ci numai de actualizare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb