Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 68 mondial şi principala favorită, a acces, luni, în turul doi al calificărilor la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma.
Cristian a trecut în primul tur al calificărilor de sportiva americană Hailey Baptiste, locul 106 mondial, scor 4-6, 7-5, 6-3.
Pentru un loc pe tabloul principal, Cristian va evolua cu sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial şi favorită 13 în calificări.
Pentru accederea în turul doi al calificărilor, Cristian va primi 8.030 de euro şi 12 puncte WTA.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.05.2024, 08:07)
Iata ca niste TINERE din ROMANIA,fara nici un ajutor de la STAT,ci prin SACRIFICII ENORME(luni de zile numai prin avioane)departe de TARA,arata ca se poate face sport si fara PROPTELE INTERNE. Fac o comparatie cu unele echipe de fotbal din Romania,care sunt sustinute de STAT si COMUNITATILE LOCALE chiar si INDIRECT. Este cazul si echipei RAPID care STATUL,i-a construit din banii ROMANILOR un STADION cum nu a visat si care in viziunea unora este TEMPLUL FOTBALULUI ROMANESC. HAI lasane. Seful galeriei RAPIDULUI,declara cu EMFAZA ca unul dintre JUCATORII echipei,recte IACOB ,este un TARAN ratacit prin giulesti. Bre nea GIGI,dar cand lumea va spune voua astora din galerie ca sunteti INDIENI,de ce va suparati. A,voi sunteti EMBLEMA FOTBALULUI de la noi nu. Pai toata galeria voastra,are loc intr-un MARFAR,iar alte echipe au MILIOANE de SUPORTERI in ROMANIA si nu se considera BURICUL PAMANTULUI. Iata de ce sunteti CIUCA BATAILOR in campionat,PUTINA DECENTA nu va STRICA.!