TENIS Victoria unei generaţii de excepţie

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 12 februarie 2019

Sursa foto: facebook.com/simonahalep

Sursa foto: facebook.com/simonahalep

Echipa de tenis a ţării noas­tre a reuşit o performanţă istorică în Cupa Confederaţiei (FedCup) eliminând pe deţinătoarea trofeului, Cehia. Vorbim de echipa naţională de tenis feminin, compusă din Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu şi Ana Bogdan, dar trebuie precizat, din start, că meritul pentru această performanţă este unul strict personal, al fiecărei jucătoare, nu al unui sistem, coordonat de un minister al sporturilor sau un club. După această victorie incredibilă, în faţa celei mai titrate echipe din istoria competiţiei, principalul obiectiv al echipei noastre este, firesc, câştigarea trofeului. Cehia, campioana en-titre, triumfase de şase ori în FedCup în ultimii opt ani, câştigând 13 din ultimele 14 întâlniri, de zece ori la rând pe teren propriu, unde era neînvinsă din 2009.

Site-ul oficial al FedCup a scris în termeni laudativi despre jucătoarele noastre, punctând contribuţia Monicăi Niculescu în meciul decisiv: "O fi fost poate week-end-ul Simonei Halep, cu strălucitoarea ei dublă victorie, dar a fost şi momentul Monicăi Niculescu. Jucătoarea cu un neconvenţionalism încântător, în vârstă de 31 de ani, care s-a dovedit atât de mortală cu anticiparea ei la fileu, în timp ce a năucit perechea cehă cu returul ei ciobit, a devenit cea mai de succes jucătoare din Româ­nia în FedCup, cu cea de-a XXXI-a victrorie în odiseea ei de 12 de ani în această competiţie. În mod firesc, ea a fost cea care a lovit voleul câştigător. Ea a simţit tot timpul că, împreună cu Begu, cu care a câştigat un turneu în Thailanda, doar săptămâna trecută, au viclenia necesară pentru a câştiga şi eroismul ei, aplaudat de Halep de pe margine, a întregit spiritul în echipa cu care recent depostadata de numărul 1 mondial simte că poate merge mai departe şi câştiga competiţia în acest an". Meritele echipei noastre au fost subliniate şi de antrenorul Cehiei, Petr Pala: "Nu am pierdut întâlnirea, româncele au câştigat-o. De-a lungul ultimilor zece ani, astfel de întâlniri strânse au mers în proporţie de 90 la sută în favoarea noastră. Trebuie să acceptăm asta. Nu sunt dezamăgit, doar pentru fete, pentru că este greu să vezi cât de supărate sunt. Dar au lăsat totul pe teren. Ca întotdeauna, m-au făcut mândru".

Căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, consideră calificarea echipei în semifinalele FedCup drept un moment istoric şi a adăugat că îşi doreşte să aducă trofeul acasă: "Suntem incredibil de fericiţi, este greu să descriu momentul, suntem emoţionaţi, a fost o zi foarte lungă, opt ore jumătate cât am stat aici, şi în final a ieşit bine. Cu aportul acestor fete minunate care au depus tot sufletul şi au jucat incredibil. A fost o zi grea. Este un moment istoric pentru noi şi, mai în glumă, mai în serios, am zis că aducem salatiera acasă. Este un pas mare înainte, am învins cea mai bună echipă din ultimii zece ani şi urmează Franţa, sper să avem o perioadă bună, fetele să fie sănătoase, să participe la turnee şi să fim pregătiţi. E greu de descris în cuvinte, dar este un moment extraordinar şi mă bucur pentru că fetele au meritat. Este cel mai bun rezultat în FedCup şi sper să mai vedem astfel de meciuri".

Desfăşurarea confruntării a fost una pasionantă, cu mai multe reveniri. Sâmbătă, Karolina Pliskova, locul 5 WTA, a învins-o cu scorul de 6-1, 6-4, pe Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, iar Simona Halep, locul 3 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de Katerina Siniakova, locul 44 WTA. În a doua zi, Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o pe Karolina Pliskova, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, iar Katerina Siniakova a întrecut-o pe Mihaela Buzărnescu, cu scorul de 6-4, 6-2. În meciul decisiv, perechea Irina Begu (locul 35 WTA la dublu) / Monica Niculescu (locul 51 WTA) a învins cuplul Katerina Siniakova (locul I WTA de dublu) / Barbora Krejcikova (locul 2 WTA), cu scorul de 6-7 (2), 6-4, 6-4.

În semifinale Australia va da piept, acasă, cu Belarus, iar Franţa va întâlni, pe teren propriu, echipa noastră, la 20 şi 21 aprilie. Trebuie precizat că în urma accederii în semifinale, echipa noastră şi-a asigurat prezenţa în sferturile de finală ale ediţiei din 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb