Tensiunile comerciale aduc spectrul recesiunii asupra economiei globale

Amplificarea războiului comercial dintre primele două superputeri ale lumii, prin impunerea de către Statele Unite de noi taxe vamale pe importurile din China si ameninţarea cu represalii a Beijing-ului, are potenţialul să împingă economia mondială în recesiune, arată o analiză Bloomberg, care comentează că "investitorii" cer politicienilor şi bancherilor centrali să ia măsuri pentru a schimba cursul evenimentelor.

Într-un interviu pentru sursa citată, Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei americane şi consilier economic al lui Barack Obama în timpul ultimei crize economice, sus­ţine că, în prezent, riscul de recesiune este cu "mult mai ridicat decât trebuie să fie şi mult mai ridicat decât a fost în urmă cu două luni".

"De multe ori te poţi juca cu focul şi să nu se întâmple nimic neplăcut, dar dacă o faci prea mult, în cele din urmă te vei arde", spune Summers, care estimează o probabilitate de aproximativ 50% ca economia Statelor Unite să intre în recesiune în următoarele douăsprezece luni.

Investitorii au o perspectivă similară: curba randamentelor din Statele Unite, respectiv diferenţa dintre randamentele obligaţiunilor suverane pe zece ani şi cele cu scadenţa la trei luni, se află la minime pre-criză (vezi grafic), în timp ce în Germania, curba randamentelor pentru obligaţiunile guvernamentale a coborât recent sub zero pentru toate maturităţile (inclusiv cele pe 30 de ani), indicând aşteptări că slabiciunea economică va persista, cel puţin.

Politicile de ocupare integrală a forţei de muncă şi politicile de stimulare monetară ale băncilor centrale au potenţialul de a asigura o aterizare lină pentru economia globală, arată Bloomberg, dar incertitudinea provocată de politicile comerciale protecţioniste ar putea reduce şi mai mult cheltuielile cu investiţii ale companiilor (capex), comerţul şi consumul, afectând implicit sectorul industrial şi cel al serviciilor.

Economiştii Morgan Stanley prognozează că, în cazul în care Statele Unite vor impune tarife de 25% pe toate importurile chineze, colectate timp de patru-şase luni, iar China impune măsuri de retorsiune, o contracţie economică globală este probabilă la o distanţă de trei trimestre. De menţionat că tensiunile comerciale se extind dincolo de SUA şi China, incluzând recent Japonia şi Coreea de Sud, precum şi viitoarea relaţie dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.

Totodată, banca centrală a Noii Zeelande a surprins ieri participanţii pieţelor reducând rata dobânzii de politică monetară cu 50 de puncte de bază. Acţiuni de relaxare monetară au livrat ieri şi banca centrală a Thailandei, cât şi cea a Indiei, în timp ce, cel mai probabil, numărul tăierilor de dobândă operate de către Federal Reserve (Fed), banca centrală a Statelor Unite, va depinde în mare parte de cât de departe va merge administraţia Trump cu impunerea de tarife vamale pe bunurile din China.

Paul Tudor Jones spunea recent că majorarea tarifelor are potenţialul de a împinge economia americană în recesiune: "Nu am mai văzut aşa ceva în ultimii 75 de ani. Nu am mai văzut tarife din 1929-1930, acesta fiind singurul punct de date disponibil. Nu există o schemă de joc. Ai o economie globală interconectată în care acum, pentru prima dată după 75 de ani, vedem cum comerţul liber nu este (n.r. în mod intenţionat) în expansiune, ci diminuat. Deci, pur şi simplu nu ştim cum va evolua situaţia, pentru că nu am făcut teste de stres asupra sistemului".

Deşi războiul comercial care ameninţă economiile lumii a pornit, într-o anumită măsură, de la frica generală a Statelor Unite de a nu fi depăşite economic de China, în prezent disputa pare să fi intrat într-o perioadă în care exercitarea puterii americane se realizează luând în considerare câştigurile politice interne, în condiţiile apropierii alegerilor în SUA.

Actualul conflict comercial dintre Washington şi Beijing trezeşte reminis­cenţe cu privire la anii 1980, când Statele Unite au procedat la aplicarea de presiuni comerciale asupra Japoniei, care era atunci cel mai mare contributor la deficitul comercial al SUA. Washingtonul dorea ca Tokyo să-şi crească importurile, prin eliminarea cotelor pe care le avea în vigoare pentru anumite pieţe, precum cea a produselor agricole sau telecomunicaţii.

La fel ca în prezent, de-a lungul anilor 1980 s-a estimat că Japonia avea să "depăşească" Statele Unite. Acum, acuzaţia de devalizare a Statelor Unite s-a îndreptat asupra Chinei, un rival care, spre deosebire de Japonia în anii 1980, a reuşit transformarea într-o superputere economică şi se îndreaptă spre statutul de superputere militară, prin intermediul aceloraşi metode mercantiliste şi protecţioniste folosite de-a lungul istoriei începând cu secolul XVI.

Totuşi, la acest statut au contribuit şi elitele economice şi politice americane, care au considerat China, timp de 40 de ani, în mare parte pe bună-dreptate, un partener strategic în conturarea ordinii internaţionale. Cooperarea strategică dintre cele două ţări, începută cu vizita preşedintelui Richard Nixon la Beijing în 1972, viza iniţial câştigarea confruntării cu Uniunea Sovietică.

După proclamarea "sfârşitului istoriei" (concept propus de Francis Fukuyama după Războiul Rece, care preconiza că sistemul de organizare al democraţiei-vestice reprezintă punctul terminus al evoluţiei ideologice a omului, ce avea să se universalizeze), credinţa-oarbă a făuritorilor de politică externă americană în teoria democratizării Chinei prin progres economic ne-a adus în acest punct de inflexiune, definit de strategii americani drept revenirea competiţiei strategice între marile puteri.

La salvele tarifare din prezent ale preşedintelui american Donald Trump, elita Partidului Comunist Chinez (CCP) pare să răspundă printr-un calcul politic, asumându-şi dificultăţile economice, adoptând o poziţie de negociere dură şi forţându-l pe Trump să-şi dubleze pariul, în condiţiile în care preşedintele american nu mai poate da înapoi de la politicile sale comerciale decât dacă îşi doreşte să piardă alegerile pentru Casa Albă din 2020. Totodată, arată Kevin Rudd, fostul prim-ministru laburist al Australiei, intrarea economiei americane într-o recesiune nu poate decât garanta că Donald Trump pierde cursa electorală, în consens cu dictonul "it's the economy, stupid" (în traducere, "economia câştigă alegerile") care a atârnat pe pereţii birourilor campaniei electorale din 1992 a lui Bill Clinton.