Tensiunile din Ucraina alimentează cererea de aur

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 februarie 2014

Tensiunile din Ucraina alimentează cererea de aur

Preţul metalului galben este în cea mai lungă perioadă de avans din august

Moneda ucraineană a scăzut cu 25% anul acesta, raportat la dolar

Preţul futures al aurului a urcat şi ieri, pe piaţa din New York, după ce, cu o zi în urmă, a consemnat nivelul maxim al ultimelor 17 săptămâni, în baza speculaţiilor potrivit cărora cererea de active considerate sigure va creşte din cauza tensiunilor din Ucraina.

Februarie este a doua lună consecutivă cu creştere pentru cotaţia aurului, perioada de avans fiind cea mai lungă din august până în prezent. Evoluţia ascendentă este determinată şi de temerile potrivit cărora redresarea economiei americane ar putea încetini.

Cotaţia aurului cu livrare în aprilie a urcat cu 0,5% ieri, la ora 10.21, la Comex New York, ajungând la 1.334,30 dolari uncia. Miercuri, preţul metalului galben a atins 1.345,60 dolari uncia, cel mai ridicat nivel din 30 octombrie 2013 până acum.

La Bursa Metalelor din Londra, preţul aurului cu livrare imediată era de 1.331 dolari uncia, ieri, aproape neschimbat faţă de ziua precedentă.

Ieri, în Ucraina, un grup înarmat a ocupat Parlamentul regional din Crimeea şi a arborat steagul Rusiei.

"Riscurile geopolitice în creştere, precum tensiunile din Ucraina, susţin cererea de aur. Dacă evenimentele din Ucraina se vor înrăutăţi şi vor implica ţările vecine, atunci aurul ar putea beneficia de cererea pentru active sigure", a declarat, potrivit Bloomberg, James Steel, analist la "HSBC Securities".

De la începutul acestui an, preţul aurului a crescut cu 11%, revenindu-şi după ce, în 2013, a înregistrat cel mai important declin anual din ultimele trei decenii.

Noul premier al Ucrainei vrea acord cu FMI

Arseni Iaţeniuk, noul premier desemnat, ieri, de către Parlamentul ucrainean, a declarat că obţinerea unui nou acord de împrumut de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) este un aspect vital pentru ţară, întrucât va permite stabilizarea monedei naţionale.

Grivna ucraineană a atins ieri un nou minim record, pe fondul temerilor generate de reducerea rapidă a rezervelor valutare ale băncii centrale, în ultima perioadă.

Dolarul american era cotat la 10,7 grivne ieri, în scădere cu peste 5% faţă de ziua anterioară. De la începutul anului, moneda ucraineană s-a depreciat cu 25% raportat la cea americană.

"Trebuie să semnăm imediat un acord cu FMI", a declarat Iaţeniuk în faţa Parlamentului, după nominalizarea sa. Oficialul de la Kiev a adăugat: "Imediat ce vom semna un acord pentru un program cu FMI, vor veni bani la rezervele noastre şi vom putea stabiliza cursul de schimb".

Miercuri, noul guvernator al băncii centrale de la Kiev, Stepan Kubiv, afirma, la rândul său, că Ucraina vrea un nou program de sprijin de la FMI. Acesta a menţionat că reprezentanţii FMI au fost invitaţi în Ucraina pentru discuţii pe marginea unui nou program de împrumut.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ... online, pentru a incasa bani din gazduirea de reclama-publicitate mincinoasa. 

    1. .... asupra autorului articolului. 

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb