Tentaţia şi capcanele împrumuturilor în valută

În perioada 2004 - 2008, părea o idee excelentă pentru cetăţenii din ţările proaspăt membre ale UE să se împrumute în euro sau alte valute exotice (în special în franci elveţieni sau yeni japonezi) pentru toate tipurile de credite. Perspectivele erau clare: toate ţările respective sperau că mai devreme sau mai târziu (dar orizontul nu depăşea de obicei 5-7 ani) vor adera la moneda unică, pe măsura îndeplinirii condiţiilor din tratatul de la Maastricht. Aceasta însemna că pentru creditele pe termen lung (creditele imobiliare şi ipotecare în principal) exista o acoperire perfectă între moneda în care persoanele fizice urmau să încaseze salariul în viitor şi valuta în care se plăteau ratele la creditele contractate. Desigur, nu acelaşi lucru a fost valabil şi pentru creditele de consum, cu maturităţi de până la 7 ani, dar acest lucru nu a împiedicat băncile comerciale să răspundă cererii tot mai mare de astfel de credite în valută.

În cazul valutelor exotice, dezechilibrele sunt şi mai clare. În mod evident, avantajul de moment pentru clienţii care au contractat credite în aceste valute a fost posibilitatea de a împrumuta sume mai mari (ţinând cont de ratele de dobândă mult mai reduse în valutele exotice la momentul respectiv, decât rata dobânzii la monedele ţărilor din Europa Centrală şi de Est). Cum pentru un credit cu maturitate de 10 ani sumele plătite sub formă de dobânzi sunt aproximativ egale cu suma împrumutată, iar o diferenţă de dobândă de câteva procente înseamnă că persoana fizică putea accesa un credit cu 50% - 100% mai mare decât în moneda naţională, este clar de ce oamenii au fost atraşi de creditele în valute exotice. Dobânzile la yenul japonez şi la francul elveţian erau deosebit de reduse, iar clienţii obţineau avantaje de moment deosebite. Băncile au profitat de aceste avantaje ale monedelor exotice şi au promovat în mod agresiv creditele în monedele respective, lăsând însă în planul secundar riscurile asociate acestor tipuri de credite. Din păcate, în perioada 2008 - 2011, o parte dintre aceste riscuri s-au materializat în cel mai neplăcut mod cu putinţă. Astfel, pe fondul crizei financiare şi economice, monedele ţărilor din Europa Centrală şi de Est s-au depreciat, iar francul elveţian în special în virtutea statutului său de monedă de refugiu, s-a apreciat puternic atât faţă de euro şi dolar, cât şi faţă de monedele ţărilor emergente. În aceste condiţii şi din cauza presiunilor inflaţioniste internaţionale (determinate de majorarea preţurilor materiilor prime), au fost crescute şi dobânzile de referinţă pentru principalele valute (EURIBOR fiind una dintre aceste dobânzi). În plus majoritatea ţărilor europene au introdus politici de austeritate în economie, care au implicat scăderi de salarii pentru angajaţii din domeniul public şi privat.

Efectul conjugat al acestor măsuri a fost de intrare în incapacitate de plată pentru o parte dintre persoanele fizice care au accesat credite în valută, în special în valute exotice. Acest fenomen a dezechilibrat atât bugetele familiilor în cauză, cât şi bilanţurile băncilor comerciale. În acest fel, dobânzile în valută la care aceste bănci se pot finanţa de pe pieţele internaţionale sunt şi mai mari, generând astfel un efect de spirală care afectează întregul mediu economic din ţările Central şi Est Europene.

Situaţia actuală şi perspectiva pe termen scurt rămân foarte tensionate. Criza financiară din UE pare departe de a se fi terminat, monedele ţărilor emergente din UE se depreciază, iar valutele exotice (în special francul elveţian) tind să se aprecieze în continuare. Pe fondul inflaţionist global, este de aşteptat ca în lunile următoare băncile centrale să majoreze dobânzile de referinţă, ceea ce va scumpi în mod direct şi ratele la creditele contractate în anii trecuţi. Unele guverne au intervenit recent pentru a ajuta populaţia să depăşeas-că această situaţie. De exemplu, Ungaria a "îngheţat" până în anul 2014 cursul de schimb utilizat pentru creditele în valută, urmând ca populaţia să plătească începând cu anul 2015 diferenţa acumulată la ratele acestor credite din diferenţa de curs valutar, după ce în anul 2010 a interzis creditele în valută pentru persoane fizice...

Românii sunt şi ei expuşi la creditele în valută şi costurile mai mari asociate acestora. Mai important decât măsurile administrative de protejare a clienţilor în relaţia lor cu băncile este educaţia financiară a acestora. Ca şi în cazul investiţiilor financiare în trecut, tentaţia de a maximiza profitul şi de a "uita" de ris-curile asociate acestuia a fost prea puternică. Să sperăm că în viitor românii vor şti să îşi gestioneze mai bine banii şi să fie mai prudenţi când se împrumută sau investesc. Un rol important în acest sens revine instituţiilor financiare, dar şi media.