Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a participat zilele acestea, la Sofia, la reuniunea informală (Gymnich) a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, se precizează într-un comunicat al Ministeruli Afacerilor Externe, dat astăzi publicităţii.
Potrivit documentului, în cadrul reuniunii au fost abordate teme de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională, precum Siria, Balcanii de Vest şi Coreea de Nord.
În cadrul discuţiilor privind Siria, comunicatul informează că "miniştrii au analizat evoluţiile recente, cu accent pe abordările în plan politic şi umanitar. Schimbul de opinii s-a axat pe modalităţile suplimentare prin care eforturile Uniunii Europene pot contribui la procesul politic derulat sub auspiciile ONU, în pregătirea Conferinţei Bruxelles II, anticipând parametrii care ar face posibil sprijinul şi pe dimensiunea de stabilizare şi reconstrucţie post-conflict".
În acest context, Teodor Meleşcanu a salutat iniţiativa organizării unei noi conferinţe privind Siria la Bruxelles şi a reiterat importanţa ca "UE să joace un rol pro-activ în avansarea procesului politic sub egida ONU şi apoi în procesul de reconstrucţie post-conflict".
Potrivit sursei citate, "discuţia principală a fost alocată Balcanilor de Vest, prioritate a Preşedinţiei bulgare a Consiliului UE. Schimbul de opinii a avut loc în contextul publicării, de către Comisia Europeană, la 6 februarie 2018, a Comunicării sale privind «O perspectivă credibilă de aderare pentru Balcanii de Vest şi un angajament sporit al UE în regiune». (...) Au fost abordate şi aspecte legate de organizarea summit-ului informal privind Balcanii de Vest, ce va avea loc la Sofia, la 17 mai 2018.
Ministrul Teodor Meleşcanu a reiterat cu această ocazie interesul ţării noastre "continuarea politicii de extindere, obiectiv ce va fi urmărit cu perseverenţă în perioada următoare, având în vedere că figurează printre priorităţile pe care România le va promova în cadrul primului mandat în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019".
La final, comunicatul precizează că în cadrul discuţiei privind Coreea de Nord, "miniştrii de externe europeni au analizat evoluţiile recente, precum şi politica UE în acest dosar".