Oamenii nu încetează să surprindă prin dorinţa lor de a demonstra diverse lucruri. Inclusiv unele care au fost demonstrate, deja, ştiinţific.
Un astronaut amator american care voia să demonstreze că Pământul este plat a murit în California la vârsta de 64 de ani în urma exploziei rachetei sale artizanale, pe care o construise el însuşi, au anunţat reprezentanţii postului TV Science Channel care au filmat lansarea vehiculului spaţial. Michael Hughes "a murit tragic în cursul unei tentative de lansare a rachetei pe care o fabricase", au precizat pe Twitter reprezentanţii postului american, deţinut de Discovery Channel. "Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia şi prietenii lui în acest moment dificil", au adăugat ei.
Cascadorul Michael Hughes, supranumit "Mad Mike" ("Mike Nebunul"), construise în grădina lui, cu ajutorul unui prieten, o rachetă propulsată cu ajutorul aburilor. Michael Hughes fusese sponsorizat de mai multe branduri pentru a construi vehiculul spaţial. El a declarat pentru presa locală că intenţiona să ajungă la o altitudine de peste 1.500 de metri pentru a dovedi că Terra nu este rotundă, ci are "forma unui frisbee".
Dar, potrivit purtătorului său de cuvânt, Darren Shuster, aceste declaraţii au reprezentat doar o campanie de publicitate, informează Agerpres: "Nu cred că el credea cu adevărat acest lucru. Susţinea anumite teorii despre un complot de tip guvernamental, dar nu trebuie să confundăm acest lucru cu ideea Pământului plat. A fost doar o campanie de publicitate". Purtând un costum de astronaut vopsit în roşu şi negru şi pozând în faţa rachetei sale, "Mad Mike" anunţase pentru Discovery Channel această lansare, sâmbătă, din reşedinţa sa, explicând motivele pentru care dorea să pornească în această aventură. "Pur şi simplu pentru a-i convinge pe oameni că pot să facă lucruri extraordinare în vieţile lor. Poate că acest lucru îi va inspira şi pe alţi oameni". Finalul tragic nu reprezintă un exemplu prea bun.