Teraplast, cifră de afaceri de 179,73 milioane lei, în primele 9 luni ale anului

F. A.
Comunicate de presă / 2 noiembrie 2012

Teraplast, furnizor de soluţii şi sisteme în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor din ţara noastră, a realizat în primele nouă luni al anului o cifră de afaceri de 179,73 milioane lei, cu 9% mai mare faţă de primele 9 luni ale anului trecut şi un profit din exploatare de 5,73 milioane lei, se arată într-un comunicat remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Rezultatul net a fost negativ, 1,36 milioane lei, cu o îmbunătăţire de 5,59 milioane lei faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Teraplast a derulat în ultimele 18 luni un amplu proces de restructurare operaţională şi financiară.

Ştefan Bucătaru, Director General Teraplast SA: "În ciuda climatului economic extrem de volatil, atât la nivel local, căt şi european, compania Teraplast a înregistrat o evoluţie bună în primele nouă luni ale anului. Vânzările au crescut faţă de anul trecut, iar profitabilitatea este pe un trend vizibil de redresare.

Putem spune în acest moment că am finalizat etapa de restructurare a companiei şi că am reluat programul de consolidare şi de creştere. Teraplast este în prezent o companie aşezată pe baze solide, care va performa pe termen lung şi va aduce valoare acţionarilor săi".

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb