Tesla a redus preţurile automobilelor sale din China pentru a doua oară în trei luni

V.G.
Companii / 7 ianuarie 2023

Tesla a redus preţurile automobilelor sale din China pentru a doua oară în trei luni

Tesla a redus ieri preţurile automobilelor sale din China pentru a doua oară în trei luni, alimentând un război al preţurilor, pe fondul înrăutăţirii perspectivelor legate de cerere, pe cea mai mare piaţă auto din lume, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Măsura, alături de o primă reducere a preţurilor efectuată în octombrie şi diverse stimulente care se ridică până la 10.000 de yuani, acordate cumpărătorilor chinezi în ultimele trei luni, este echivalentp cu o reducere de 13%-24% a preţurilor automobilelor Tesla, începând din septembrie, potrivit calculelor Reuters.

Ieri, Tesla a redus preţurile pentru toate versiunile automobilelor Model 3 şi Model Y din China, cu 6% - 13,5%, potrivit calculelor Reuters realizate pe baza preţurilor afişate pe site-ul companiei.

Preţul de pornire pentru Mode 3, de exemplu, a fost redus de la 265.900 de yuani la 229.900 de yuani (33.427 de dolari).

Măsura vine după ce livrările din decembrie al maşinilor Tesla fabricate în China au atins cel mai redus nivel din ultimele cinci luni şi la câteva zile după ce Beijingul a încheiat un program de subvenţii, care a contribuit la crearea cele mai mari pieţe de vehicule electrice din lume.

Scăderea cererii a obligat producătorii de vehicule electrice să absorabă impactul deciziei autorităţilor.

Reducerile de preţuri ale producătorului auto american au adus preţul de pornire al Model 3 la acelaşi nivel cu preţul celui mai bine vândut sedan al companiei chineze BYD, Han EV, care este vândut de la 219.800 de yuani.

Producătorul chinez de vehicule electrice a crescut recent preţurile pentru modelele sale cele mai vândute, după ce a pierdut subvenţiile guvernamentale centrale. Vânzările seriei Han de la BYD, inclusiv versiunile hibrid plug-in, au fost mai mult decât duble faţă de cele ale Model 3 în China, în primele 11 luni, potrivit Asociaţiei Chinei pentru Autoturisme.

Preţurile din China ale maşinilor Model 3 şi Model Y sunt acum cu 24% până la 32% mai mici decât cele din Statele Unite, cea mai mare piaţă a Tesla, au arătat calculele Reuters, din motive care includ diferite costuri materiale şi forţă de muncă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Beijingul a încheiat un program de subvenţii"

    Asta trebuie sa faca toate guvernele din lume. Mai ales dupa ce studiile au aratat ca o masina electrica in Germania a produs 183 gr CO2, comparativ cu una diesel de 150 gr. Asta din cauza mixului energetic. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb