Liderii UE au ajuns joi seara la un acord de principiu pentru a rechiziţiona o mare parte din profiturile excepţionale generate de activele ruseşti îngheţate şi a le da Ucrainei, relatează The Guardian.
Acordul vine după aproape un an de negocieri legate de temeiul juridic pentru sechestrarea efectivă a 190 de miliarde de euro deţinute în depozitarul central belgian de valori mobiliare Euroclear.
S-a ajuns la un acord după ce formularea textului a fost modificată pentru a răspunde obiecţiilor Ungariei, care se opunea ca banii să fie folosiţi pentru înarmarea Ucrainei.
Modul în care vor fi împărţite fondurile nu a fost încă decis, dar propunerea este de a utiliza 90% pentru programe militare şi 10% pentru reconstrucţie, cu posibilitatea ca o parte din bani să fie redirecţionaţi către finanţarea de către UE a misiunilor de menţinere a păcii din întreaga lume, pentru a răspunde astfel preocupărilor Ungariei.
Potrivit POLITICO, Ungaria a declarat că se va opune planului Comisiei Europene de a folosi 90% din profiturile din activele îngheţate ale Rusiei pentru a cumpăra arme pentru Ucraina. "Poziţia Ungariei este că nu vrem să ne implicăm în război, aşa că nu trimitem arme", a declarat Balazs Orban, mâna dreaptă a premierului ungar Viktor Orban - cu care nu are nicio legătură de rudenie.
Potrivit propunerii Comisiei, 90% din veniturile provenite din activele ruseşti îngheţate în Europa - în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro pe an - ar urma să fie destinate cumpărării de muniţie, în timp ce restul va oferi asistenţă nemilitară Kievului. Balazs Orban a susţinut fie reducerea cotei de sprijin militar "la zero la sută", fie asigurarea unei derogări prin care Ungaria să nu contribuie la cumpărarea de arme - lucru considerat dificil din punct de vedere tehnic.
Măsura este încă încărcată de riscuri juridice, existând posibilitatea ca banii să trebuiască să fie returnaţi după război, dacă Rusia lansează o acţiune în justiţie.
Miercuri, Kremlinul a declarat că o astfel de mişcare ar fi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, dar diplomaţii UE au declarat că sunt cu toţii de acord că profiturile sau dobânzile generate de activele îngheţate ar putea fi folosite în Ucraina.
Mişcarea a venit după ce Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii UE să-şi sporească sprijinul pentru mai multă acoperire aeriană, pentru a proteja oraşele din est de bombardamentele ruseşti, inclusiv prin eliberarea activelor îngheţate. "Agresorul ar trebui să plătească cel mai mare preţ pentru război - acest lucru este în conformitate atât cu litera, cât şi cu spiritul legii", le-a spus el liderilor UE într-un discurs video. El a mers mai departe, cerându-le liderilor UE doar să ia în considerare şi capitalul deţinut în banca belgiană.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2024, 09:44)
Foarte slabut,
comunistii din era sovietica furau toate activele/bunurile, disponibile,
celor care erau "declarati" dusmani de clasa
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2024, 10:05)
Domnule, acele active sunt investiții din excedente ale Rusiei în Occidentul pe care îl demonizează azi.
Când au fost făcute Rusia a implicat că există legalitate in planul relațiilor internaționale.
Legalitatea însemna și ..răspundere pentru Raul pe care îl face o parte unei terțe părți.
2. Precedent periculos
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2024, 10:17)
Vasazica daca activele unor state sunt la cheremul bancilor unde sunt depozitate, de ce India, sau China, sau Turcia, ar mai cumpara bonduri europene ??? O reteta sinucigasa pt Europa peste poate indatorata si care are nevoie de bani neinflationisti cum sunt investitiile!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2024, 11:39)
Pai, mesajul pe care il vor primi toti investitorii straini din UE va fi acela ca: trebuie sa ne scoatem rapid banii din zona marxistilor astia bruxellezi, caci oricand putem avea si noi soarta rusilor!
4. Occidentul e pe cale sa cada in cursa Rusiei
(mesaj trimis de Dan_Bruma în data de 22.03.2024, 11:48)
Ceea ce fac tarile occidentale e sa realizeze nici mai mult nici mai putin decât un furt organizat. O dovada in plus pentru acuzatiile aduse de sudul global occidentului si anume : dublu limbaj, colonizator, mincinos, furacios, etc.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2024, 13:25)
Si furtul tezaurului Romaniei ce fel de furt este…”dezorganizat”:-)?