THE NEW YORK TIMES:  Wall Street au ajutat Grecia să-şi ascundă datoriile timp de 10 ani

C.I.
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 februarie 2010

Băncile americane au încheiat zeci de înţelegeri, prin care guvernele europene se obligau să plătească în viitor, iar datoriile nu erau înregistrate

Băncile de pe Wall Street au ajutat guvernele europene să îşi ascundă datoriile, au subminat moneda euro şi au determinat înrăutăţirea crizei financiare a Greciei, potrivit The New York Times.

Există înregistrări şi interviuri care demonstrează că Atena, cu ajutorul unor bănci de pe Wall Street, precum Goldman Sachs şi JPMorgan Chase, s-a angajat într-un efort de un deceniu în care a "testat" limitele europene în ce priveşte datoriile timp de zece ani.

Chiar şi în plină criză economică, băncile căutau modalităţi să ajute Grecia să-şi ascundă datoriile. Potrivit publicaţiei americane, în luna noiembrie a anului trecut, o echipă de bancheri de la Goldman Sachs, conduşi de preşedintele Goldman, Gary D. Cohn, au venit la Atena să facă o ofertă Guvernului plin de datorii. Astfel, americanii au oferit guvernanţilor greci un instrument de finanţare care ar fi împins datoriile din sistemul de sănătate într-un viitor îndepărtat.

Un instrument care funcţionase şi în trecut. În 2001, după ce Grecia a fost admisă în UE, Goldman Sachs a ajutat-o să împrumute miliarde fără ca nimeni să ştie, potrivit unor surse citate de publicaţia americană. Suma primită atunci a ajutat Atena să res-pecte "normele" europene privind deficitul bugetar în timp ce îşi continua cheltuielile peste măsură.

Ca şi în criza creditelor subprime sau a imploziei AIG, instrumentele financiare derivate au jucat un rol important în perioada premergătoare a datoriilor greceşti. Grecia nu este singura ţară europeană care şi-a ascuns datoriile în acest fel. New York Times mai arată că Goldman Sachs, JPMorgan Chase şi alte bănci de pe Wall Street au încheiat zeci de înţelegeri cu mai multe ţări europene, printre care şi Italia. În schimbul banilor oferiţi de bănci, guvernele se obligau să plătească în viitor, iar datoriile nu erau înregis-trate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb