Tichie de mărgăritar, anul şcolar poate începe cu o grevă

D.N.
Ziarul BURSA #Cultură / 22 iulie 2013

Tichie de mărgăritar, anul şcolar poate începe cu o grevă

Învăţământul autohton are şanse mari să devină o adevărată vedetă a televiziunilor de ştiri şi a presei scrise. După ce examenul de Bacalaureat a reuşit să facă audienţe foarte bune într-o perioadă în care în general presa suferă din lipsă de ştiri, sindicatele din domeniu anunţă o toamnă bogată în proteste. Ce poate fi mai nimerit după un sfârşit de an şcolar terminat în birourile procurorilor, decât un început care să nu... înceapă. Dacă mai punem la socoteală şi că mai multe universităţi au tras obloanele pentru anumite specializări, că examenul de definitivat a reprezentat o ştachetă greu de atins pentru mulţi dascăli aflaţi la început de drum şi că în anumite zone chiar şi diplomele de "maturitate" au fost tipărite "imatur", tabloul este unul care te poate duce cu gândul la multe lucruri, mai puţin la un sistem în care să ai încredere.

Revenind la viitorul început de an şcolar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a depus la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Guvernului, memorii individuale şi colective din partea a peste 20.000 de salariaţi din învăţământ, precum şi o scrisoare adresată premierului Victor Ponta, prin care avertizează că nerezolvarea problemelor va duce la proteste după începerea anului şcolar: "În condiţiile în care de aceste domenii fundamentale depinde poziţia pe care România o va ocupa în viitor într-o lume tot mai globalizată, aflată într-o permanentă schimbare, Guvernul României trebuie să identifice soluţii pentru salvarea învăţământului românesc, chiar dacă situaţia economiei naţionale nu este dintre cele mai bune. Domnule Prim-Ministru, în situaţia în care Guvernul nu îşi va manifesta expres intenţia de a soluţiona problemele majore care afectează sistemul de învăţământ preuniversitar şi salariaţii acestuia, nu este exclus, conform semnalelor pe care le primim de la membrii noştri de sindicat, să recurgem la acţiuni de protest, după începerea anului şcolar". Sindicaliştii FSLI solicită respectarea Legii educaţiei, în sensul acordării, începând cu anul 2014, a minim şase la sută din PIB pentru Educaţie şi minim unu la sută pentru Cercetare, precum şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public. Totodată, FSLI cere modificarea Legii educaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, astfel încât să se ţină cont de realităţile sistemului, să se elimine discriminările existente în prezent şi să se ajungă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie, dar şi la o mai bună implicare în luarea deciziilor a personalului unităţii de învăţământ. FSLI mai solicită adoptarea, în regim de urgenţă, a unei legi de salarizare pentru educaţie, prin care salariile să crească substanţial, pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă şi tinerii performanţi să fie atraşi către cariera didactică. Tot săptămâna trecută, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a depus la registratura Guvernului nouă bibliorafturi conţinând sute de petiţii cu semnăturile a 40.532 de persoane, pentru deblocarea posturilor nedidactice şi didactice auxiliare şi modificarea grilei de salarizare. Sindicaliştii spun că sistemul de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic şi didactic auxiliar, iar blocarea posturilor, dar şi salariile foarte mici, sub limita subzistenţei, au condus la o situaţie care poate oricând să ducă la o tragedie. Oricum, tot ceea ce se întâmplă în învăţământ este o tragedie, copiii care reuşesc să se descurce prin hăţişul generat de sistem sunt tot mai rari, iar familiile dispuse să-i susţină sunt tot mai puţine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb