TikTok calcă pe urmele Facebook şi începe să-şi doteze reţeaua socială cu funcţii adiacente, printre care una de comerţ electronic şi alta de recrutare a angajaţilor, informează news.ro.
ByteDance, compania chineză care deţine TikTok, a început colaborarea cu mai multe branduri din Europa, pentru a testa o funcţie de comerţ electronic, prin care companiile îşi pot vinde direct produsele în TikTok.
În fapt, Douyin, versiunea TikTok pentru piaţa chineză, are de mult timp funcţii de e-commerce, care s-au dovedit deja a fi un mare succes. În primul an, acestea au generat 26 de miliarde de dolari din vânzări.
Compania-mamă, ByteDance, încearcă acum să reproducă succesul şi în restul lumii, începând cu Europa. Deşi a mai cochetat sporadic cu ideea de comerţ electronic, TikTok va implementa acum aceste funcţii la nivelul întregii platforme.
În acelaşi timp, TikTok a început testarea unui instrument prin care companiile pot recruta angajaţi, iar oamenii îşi pot găsi loc de muncă.
În această fază, instrumentul nu este integrat în platforma socială, ci ia forma unei pagini web separate, unde brandurile pot lista job-urile disponibile. De asemenea, în cadrul testului, noua funcţionalitate a fost activată doar pentru un număr limitat de companii.
Utilizatorii TikTok îşi pot posta CV-ul pe pagina noului serviciu. Însă, spre deosebire de serviciile tradiţionale de recrutare, aici accentul este pus pe prezentarea personală în format video.
CV-urile video vor putea fi postate şi pe profilul personal din cadrul platformei sociale.