Titlurile de valoare ar trebui cotate la Bursă

Una dintre cele mai complicate probleme ale societăţii româneşti post-comuniste, care a divizat societatea şi a provocat interminabile dispute politice, sociale şi juridice, este cea a imobilelor naţionalizate. Chestiunea a fost şi este o sursă inepuizabilă de ipocrizii şi gafe politico-juridice.

Legea nr.10/2001 şi-a stabilit ca principiu restituirea în natură a imobilelor naţionalizate de comunişti, stabilind că, acolo unde nu este posibilă, restituirea în natură să fie înlocuită cu "restituirea" prin echivalent, adică persoanele îndreptăţite (foştii proprietari sau moştenitorii acestora) să fie despăgubite.

Este o regulă restituirea în natură, aşa cum pretinde Legea nr.10/2001? Răspunsul meu ferm este: nu. Sîntem în faţa unui simplu deziderat sau slogan politic, ceea ce rezultă atît din dispoziţiile legii, cît şi din practică. Locuinţele, în marea lor majoritate, fie s-au vîndut foştilor chiriaşi, în baza Legii nr.112/1995 (cunoscută opiniei publice sub denumirea de "lege a caselor naţionalizate") fie sînt oprite de la restituirea în natură pentru că au chiriaşi, cel puţin pînă în 2009. Majoritatea imobilelor cu destinaţie industrială sau comercială au fost incluse în programele de privatizare, nici acestea nemaiputînd fi restituite. Legislaţia privatizării (a se vedea OUG nr.88/1997, art.324) consacră regula despăgubirilor, în contra ideii de restituire în natură. Instituţia publică implicată este obligată să plătească despăgubiri societăţilor privatizate pentru prejudicii cauzate prin restituirea către foştii proprietari a imobilelor naţionalizate (de ce o fi vorba aici de un prejudiciu, dacă omului i se repara o nedreptate, fiind repus în drepturi?). În marea majoritate a cazurilor, aceste imobile nu se restituie în natură. Cel despăgubit, în acest caz, va fi fostul proprietar. Dacă au fost dobîndite cu bună credinţă, aceste două categorii de imobile nu mai pot fi restituite în natură.

"Restituirea" prin echivalent se impune atunci cînd restituirea în natură nu este posibilă sau persoana îndreptăţită optează pentru această modalitate de reparaţie. Restituirea prin echivalent este obligatorie în cazul în care imobilul nu mai există, a căpătat utilitate publică, a fost inclus în patrimoniul societăţilor privatizate sau a fost vîndut cu bună credinţă fostului chiriaş.

Despăgubirile se acordă sub formă de acţiuni (această modalitate de reparaţie se adresează foştilor acţionari ai societăţilor naţionalizate în 1948 şi persoanelor îndreptăţite care nu-şi pot vedea bunul restituit în natură pentru că el a fost inclus în patrimoniul unei societăţi privatizate), de titluri cu valoare nominală, "garantate" de stat, utilizabile doar în procesul de privatizare (prin preschimbare în acţiuni sau dare în plată pentru active la societăţile privatizabile; aceste titluri pot "circula" pe piaţă), de despăgubiri băneşti (acestea pot fi evaluate acum, dar sînt plătibile doar în condiţiile unei ... viitoare legi speciale) sau prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de deţinător şi acceptate de cel îndreptăţit.

Singurele măsuri reparatorii care pot fi întreprinse imediat sînt cele sub formă de acţiuni şi sub formă de titluri cu valoare nominală. Statul mai deţine încă, în proporţie importantă, acţiuni la societăţi de stat. Dar acestea sînt necompetitive, multe chiar falimentare, astfel că interesul desţinatarilor măsurilor reparatorii este şi va fi scăzut, cîtă vreme nu se iau măsuri energice de ranforsare. Aceste măsuri necesită voinţă politică si mai puţină ipocrizie.

În afară de interesul scăzut pentru astfel de acţiuni, foştii proprietari se confruntă şi cu alte două dificultăţi: cine îi va despăgubi? ce modalitate de despăgubire va utiliza plătitorul pentru ca fostul proprietar să se considere pe deplin despăgubit, dacă nu chiar răzbunat, şi să renunţe la conflictul permanent cu statul?

Personal optez pentru titlurile cu valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor.

Pentru a se obţine titlurile cu valoare nominală, persoana îndreptăţită notifică instituţia publică implicată (AVAS, ministerul de resort, autoritatea publică locală). Titlurile se emit, însă, de Ministerul Finanţelor. Art. 30 alin.2 din Legea nr.10/2001 dispune că aceste titluri sînt garantate de stat, adică plata lor este asigurată de stat. Normele Metodologice aprobate prin HG nr.498/2003 explică, în mod rizibil, sintagma "garantate de stat" drept ... garantarea exercitării drepturilor conferite de posesia acestor titluri înlăuntrul termenului de valorificare şi nu ca o garanţie a plăţii. Dar normele metodologice nu pot încălca sau completa legea.

Titlurile cu valoare nominală pot circula pe piaţă şi pot fi folosite exclusiv în procesul de privatizare. O primă observaţie: la cunoştinţa mea, nu s-au emis astfel de titluri pînă în prezent; presupunînd că aceste titluri se vor emite începînd cu acest an, ele vor putea fi considerate valabile pînă în 2012; dacă procesul de privatizare este finalizat, aşa cum ne-o dorim toţi, mai înainte de 2012, valabilitatea şi utilitatea titlului se pierd înainte de termen. O a doua observaţie: instituţia publică implicată este obligată să primească în plată aceste titluri pentru preschimbarea cu acţiuni sau pentru dobîndirea de active la privatizare. Legea prevede ca 20% din acţiunile emise de societăţile rezultate din transformarea regiilor autonome sînt rezervate preschimbării cu titluri cu valoare nominală.

Conform normelor metodologice aprobate prin HG nr.498/2003, titlurile cu valoare nominală sînt emise în formă materializată. Cesiunea acestor titluri se înregistrează la emitent (MF), ceea ce face practic imposibilă circulaţia acestor titluri.

Pentru a li se da eficienţă juridică (şi chiar politică), titlurilor cu valoare nominală trebuie să li se aplice regimul obligaţiunilor (titlurilor) de stat, fiind garantate de stat, emise cu dobîndă şi plătibile la scadenţă mare (7-15 ani), pentru a nu greva bugetul. Aceste titluri vor putea fi preschimbate în acţiuni la societăţile care se privatizează sau tranzacţionate liber. Cu această re-calificare, titlurile cu valoare nominală trebuie să fie cotate la Bursă. Pentru a putea fi cotate pe o piaţă reglementată, spre exemplu, la Bursa de Valori Bucureşti, titlurile cu valoare nominală trebuie să fie dematerializate. Cotarea poate fi precedată de publicarea unui prospect, eventual în formă simplificată sau poate interveni de drept, ca în cazul oricărui titlu de stat. Legea nr.10/2001, acolo unde impune ca aceste titluri să fie utilizate numai în procesul de privatizare, trebuie amendată. De asemenea, normele metodologice aprobate prin HG nr.498/2003, mai ales în privind formalităţilor greoaie care sînt meninte a însoţi circulaţia juridică a titlurilor cu valoare nominală, trebuie revăzute.

Cotarea la Bursă a titlurilor cu valoare nominală la care se referă Legea nr.10/2001 reprezintă o soluţie pentru:

-chiriaşi, care locuiesc în imobilele naţionalizate, şi foştii chiriaşi, care au cumpărat, în baza Legii nr.112/1995, locuinţele pe care le ocupau cu chirie; ambele categorii de persoane scapă de stresul unui actual sau potenţial proces cu fostul proprietar şi de riscul de a fi evacuat;

-foştii proprietari, care ar primi despăgubiri palpabile pentru raptul suferit în trecut; dreptul de proprietate ar putea fi considerat ca recunoscut şi, în sfîrsit, furtul răzbunat; desigur că, foştii proprietari sau moştenitorii lor vor putea refuza despăgubirile în favoarea restituirii în natură;

-justiţie, care ar fi degrevată de un mare număr de litigii;

-piaţa de capital, care ar dobîndi un produs nou, capabil să impulsioneze piaţa şi să capteze masive investiţii în astfel de titluri transformabile în acţiuni.