În perioada 11-12 iulie, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean se va afla la Bruxelles pentru întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene, potrivit unui comunicat.
Mâine, Titus Corlăţean va avea întrevederi cu Viviane Reding, Vice-preşedinte al Comisiei Europene, Comisar responsabil pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, precum şi cu Catherine Day, Secretar General al Comisiei Europene.
Pe agenda întâlnirilor se va afla o informare referitoare la evoluţiile politice recente de pe scena politică românească, din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare stabilit în relaţia cu Comisia Europeană.
Totodată, Ministrul Justiţiei va face parte din delegaţia Guvernului României, condusă de Prim ministrul Victor Ponta, care va avea, joi, întrevederi cu oficiali europeni la Bruxelles.