TNI: Un procent de 40% din oferta imobiliară, localizată în nordul şi centrul Bucureştiului

L.A.
Companii / 30 septembrie 2017

Un procent de 40% din oferta imobiliară, localizată în nordul şi centrul Bucureştiului

Ediţia de toamnă a Târgului Naţional Imobiliar (TNI), care se desfăşoară la Palatul Parlamentului, în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2017, prezintă oferta a peste 110 de companii din domeniu, preţul minim al locuinţelor rezidenţiale începând de la 24.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei, preţul minim în cadrul târgului imobiliar este de 14.700 euro pentru un teren de 550 mp situat în Valea Râşnoavei, iar preţul maxim este de 2,9 milioane euro pentru un hotel din Sinaia de 4 stele.

Reprezentanţii TNI precizezaă: "În Capitală, cele mai mici preţuri pentru locuinţele noi sunt de 24.000 euro pentru o garsonieră de 29 metrii pătraţi (mp, n.r.) într-un ansamblu din zona Metalurgiei, 39.000 euro pentru un apartament cu 2 camere de 46 mp, amplasat în aceeaşi zonă, 58.000 euro pentru un apartament cu 3 camere, 102 mp, în zona Berceni şi 64.500 euro pentru o vilă înşiruită, de 120 mp, într-un ansamblu pe Şoseaua Olteniţei".

Un exemplu de concept rezidenţial boutique construit în Pipera s-a lansat în cadrul târgului, iar preţul de pornire este de 65.699 euro plus TVA pentru un apartament cu 2 camere cu suprafaţa de 73 mp, informează sursa.

Conform organizatorilor TNI, cu toate că se construieşte în ritm alert, cererea actuală de locuinţe depăşeşte oferta disponibilă pe piaţă. Preţurile locuinţelor sunt în continuă creştere, în Bucureşti spre exemplu în ultimele 12 luni s-a înregistrat o majorare cu 12,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, preţul mediu pe metru pătrat ajungând la nivelul de 1.240 euro conform Indicelui Imobiliare.ro. În acest context, TNI poate fi un moment de cumpărare bun deoarece vizitatorii au acces la proprietăţi imobiliare cu discounturi.

Andrei Gornea, broker în cadrul unei agenţii imobiliare de pe Valea Prahovei, citat de Agerpres, a declarat: "Având în vedere statisticile potrivit cărora numărul turiştilor este în creştere de la an la an există o evoluţie ascendentă a pieţei imobiliare pentru locuinţele de vacanţă, mulţi clienţi observând această oportunitate pentru viitor".

Conform unui sondaj realizat de un dezvoltatorul imobiliar a relevat preferinţele bucureştenilor în materie de cumpărare de locuinţe. Întrebaţi în ce zonă a Capitalei sunt interesaţi să-şi achiziţioneze viitoarea locuinţă, 25% dintre respondenţi au ales zona de nord, aceştia fiind atraşi de beneficii precum proximitatea faţă de pădurea Băneasa, hub-ul de birouri Pipera-Aviaţiei. Pe al doilea loc în topul preferinţelor se află zona centrală, aleasă de circa 22% dintre respondenţi, datorită accesibilităţii mijloacelor de transport, în timp ce următoarele locuri sunt ocupate de zona de sud şi cea de vest.

Potrivit datelor sondajului, 80% dintre participanţii intervievaţi intenţionează să se mute în locuinţe noi în următorul an, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb