Deputata USR Oana Ţoiu a declarat că USR îşi menţine sprijinul pentru Elena Lasconi la prezidenţiale, subliniind că Lasconi nu intenţionează să se retragă, iar Nicuşor Dan nu îi va cere acest lucru, informează Agerpres. Totuşi, există speranţa unei colaborări pentru evitarea unui vot scindat.
"În momentul de faţă este necesară această întâlnire, au spus-o şi Elena Lasconi şi Nicuşor Dan. Sunt doi oameni (...), politicieni foarte puternici, în care noi investim şi la nivelul Bucureştiului şi la nivelul campaniei prezidenţiale. Această discuţie în spaţiul public însă ca singurul candidat pro-european care a reuşit să câştige suficientă încredere la vot din partea cetăţenilor, cât se fie practic, la momentul respectiv, singura alternativă faţă de drumul pro-Rusia, nostalgic legionar reprezentat de domnul Călin Georgescu, (să se retragă - n.r.) nu este o dezbatere care să ajute foarte mult. Eu am încredere în înţelepciunea atât a Elenei Lasconi, cât şi a lui Nicuşor Dan şi în posibilitatea să continue mai departe ca o echipă. Însă cererile de retragere a oricăruia dintre candidaţi nu sunt nişte cereri care să facă bine în momentul ăsta", a declarat Ţoiu, la Parlament.
Potrivit Oanei Ţoiu, există o speranţă larg răspândită printre susţinătorii USR ca votul să nu fie scindat, ci să se formeze o potenţială echipă.
"Mai departe, felul în care se va întâmpla asta, este ceva ce încă se discută. USR nu-şi retrage sprijinul pentru Elena Lasconi. Elena Lasconi nu se duce la întâlnire să se retragă, nici Nicuşor Dan nu se duce la întâlnire să ceară această retragere. Este o întâlnire între doi oameni politici maturi. Deloc întâmplător, cei doi oameni politici au cele mai multe voturi din partea românilor, pe persoană fizică în momentul ăsta (...) şi pe umerii lor stă responsabilitatea drumului mai departe. Nu e nici în rândul lui Nicuşor Dan, nici al Elenei Lasconi, nici în echipele noastre şi nici rândul electoratului, cred, neclaritatea privind speranţa ca, în momentul în care se ajunge la vot să se ajungă la vot unitar cu o echipă comună, dacă asta se va întâmpla şi felul în care sunt va întâmpla este ceva ce trebuie să aşteptăm legat de discuţiile dintre ei", a transmis Oana Ţoiu.
Deputata USR Oana Ţoiu a declarat că USR îşi menţine sprijinul pentru Elena Lasconi la prezidenţiale, subliniind că aceasta a demonstrat capacitatea de a reforma administraţia şi de a câştiga încrederea alegătorilor.
Ţoiu a menţionat că Lasconi reprezintă o alternativă pentru cei nemulţumiţi de guvern şi îngrijoraţi de extremism.
Lasconi urmează să se întâlnească pe 29 ianuarie cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pentru a discuta despre candidatura sa.