TOM LEE, FUNDSTRAT GLOBAL ADVISORS: Bursele americane vor creşte indiferent de cine va câştiga alegerile din SUA

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 octombrie 2020

Bursele americane vor creşte indiferent de cine va câştiga alegerile din SUA

Implicaţiile investiţionale ale câştigării alegerilor prezidenţiale programate să aibă loc luna viitoare în SUA de către democratul Joe Biden sau republicanul Donald Trump (actualul lider de la Casa Albă) sunt aproape identice, potrivit lui Tom Lee, Managing Partner şi şef al departamentului de cercetare din cadrul Fundstrat Global Advisors.

În opinia sa, înaintea alegerilor, probabil că vom asista la o volatilitate pe pieţe (circa 30 de zile), deoarece investitorii cu aversiune la risc se tem, în principal, de două lucruri: un rezultat contestat al alegerilor sau "ceva rău" care să se întâmple înaintea scrutinului, precum o înrăutăţire a stării de sănătate a preşedintelui Trump, diagnosticat cu COVID-19, ori amânarea alegerilor. Dar, post-alegeri, spune Tom Lee, toate semnele indică avansul pieţelor acţiunilor.

Reprezentantul Fundstrat Global Advisors afirmă, citat de Business Insider: "Indiferent de cine va câştiga alegerile prezidenţiale, pieţele de acţiuni vor creşte pe măsură ce investitorii vor intra în «modul risc». Cel puţin 90% din strategia de portofoliu este identică pentru fiecare variantă de câştigător al alegerilor. Deşi ar putea exista volatilitate pe piaţă înainte de alegeri, rezultatul scrutinului va fi un impuls pentru acţiuni".

Sursa menţionează că, indiferent de persoana care va câştiga fotoliul de la Casa Albă, sunt aşteptate următoarele evoluţii: pachetul de stimulente fiscale va fi adoptat până la urmă; Casa Albă se va concentra pe stimulente economice viitoare; pandemia se va încheia, probabil, la mijlocul lui 2021; economia americană îşi va reveni; riscurile inflaţioniste vor spori; investitorii nu vor mai avea aversiune la risc.

Având în vedere aceste scenarii probabile, strategia post-electorală pe care ar trebui să o urmeze investitorii este cea orientată către acţiunile "epicentru" ("epicenter stocks"). Acestea sunt acţiuni ale companiilor considerate de calitate înaltă, dar care activează în sectoare economice care au fost puternic afectate de efectele pandemiei de Covid-19.

În plus, spune sursa citată, investitorii ar trebui să vândă acţiuni ale câştigătorilor din "economia închisă", şi anume acţiunile tehnologice care au prosperat în timpul blocajului generat de pandemie.

Reprezentantul Fundstrat Global Advisors afirmă că există o singură diferenţă mare între o victorie a lui Trump sau a lui Biden: dacă va câştiga Trump, republicanul va tăia taxele, iar dacă va fi ales Biden, acesta este aşteptat să majoreze impozitul pe câştigurile de capital, ceea ce va duce la vânzarea acţiunilor din domeniul tehnologic.

Dar, nu toţi analiştii sunt atât de siguri că Biden va creşte impozitele imediat ce va ajunge în funcţie, dacă va câştiga. Spre exemplu, JPMorgan Chase & Co. preconizează că Biden va pune un accent imediat pe reconstrucţia economiei, mai degrabă decât pe creşterea impozitelor.

JPMorgan: "Victoria lui Joe Biden va aduce avans pe pieţe"

O victorie a democratului Joe Biden în alegerile din SUA ar genera creşterea burselor, conform specialiştilor JPMorgan - cel mai mare grup bancar american. În opinia acestora, investitorii vor un rezultat rapid în alegeri, nu contestarea scrutinului, astfel că un rezultat clar va susţine piaţa.

JPMorgan aminteşte de alegerile din 2000, care sunt o dovadă că piaţa nu ar avea un parcus bun într-un scenariu de alegeri contestate. Indicele bursier S&P 500 a scăzut cu 12% între ziua alegerilor de atunci şi momentul în care Al Gore a recunoscut victoria lui George W. Bush, în decembrie 2000.

Potrivit JPMorgan, în condiţiile în care sondajele l-au favorizat pe Biden în urma primei dezbateri prezidenţiale, pare mai probabil că acesta va fi câştigătorul în noiembrie, iar victoria sa "nu va fi negativă pentru pieţe".

JPMorgan nu este singura bancă ce consideră că eventuala victorie a lui Biden va fi pozitivă pentru piaţa de acţiuni şi pentru economie.

Şi Goldman Sachs Group Inc. arată că o victorie a lui Biden ar susţine creşterea economică în baza unor măsuri ce prevăd cheltuieli pe termen lung cu infrastructura, sănătatea, mediul şi educaţia.

Amintim că, în SUA, au fost lansate anul acesta trei pieţe noi, astfel încât totalul burselor de acţiuni americane a ajuns la 16. Cel mai recent, la finele lunii septembrie, a devenit funcţională noua piaţă de acţiuni MIAX Pearl Equities, deţinută de Miami International Holdings Inc. (MIH), care, potrivit conducerii sale, "va fi o bursă transparentă, o platformă cu taxe reduse, pe care multe firme le-au aşteptat de ceva vreme".

Anterior fusese lansată Members Exchange (MEMX), piaţă susţinută de marile firme de pe Wall Street, care sunt clienţi importanţi ai pieţelor tradiţionale New York Stock Exchange (NYSE) şi Nasdaq. Aceasta are ca misiune "să îmbunătăţească industria de profil prin inovaţie tehnologică, o complexitate redusă şi taxe mai mici".

Lansarea Members Exchange a urmat debutului, în 9 septembrie, al Long-Term Stock Exchange (LTSE), cu sediul în San Francisco, care se concentrează pe companiile şi investitorii ce au o viziune pe termen lung. Piaţa LTSE este susţinută de firmele de investiţii din Silicon Valley, iar debutul său a venit în contextul în care startup-urile tehnologice din SUA au dorit de multă vreme să fie revizuit procesul de listare a firmelor.

Lansarea celor trei burse de valori noi în Statele Unite ale Americii urmăreşte să reducă din cota de piaţă a giganţilor New York Stock Exchange şi Nasdaq, care au avut beneficii majore de pe urma volumelor mari de tranzacţii din timpul pandemiei de coronavirus.

Recent, un raport al Burton-Taylor International Consulting estima că bursele din SUA sunt aşteptate să înregistreze venituri record din tranzacţiile cu acţiuni în 2020, pe fondul sporirii volumelor de transferuri. Analiza preconizează că veniturile din tranzacţiile cu acţiuni vor creşte cu 12,9% anul acesta, faţă de 2019, la 2,2 miliarde de dolari. Cifra include şi veniturile din furnizarea de date de piaţă şi serviciile de listare.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. extrem de fals!

    Doamne, cum dezinformeaza omul asta!

    Minimul va fi atins in martie-aprilie 2022 - urmeaza inca o cadere.  

    1. Despre ce vorbesti

      Vali tu te mai suporți? De unde scoți asemenea tampenii, că va cădea în martie -aprilie 1922! Nici dracu nu poate știi asta in contextul actual!

      vorbesc despre o evolutie in W a burselor

      am trasat primul V urmeaza inca unul 

      da, ma mai suport

      si am zis ca sansele sunt sa faca bottom in martie aprilie 2022 

    După alegerile din USA în 4 cazuri din cinci bursele au crescut în următoarele sase luni.

    Pot sa mai adaug: Bursa va creste indifderent de cate firme dau faliment, indiferent cat de mult scad vanzarile, indiferent daca este lockdown sau nu, indidferent cati someri sunt, indiferent daca mai merge ceva sau nu, etc. Pentru ca este desprinsa demult de realitate. S-a deschis un nou CARITAS la New York.

    1. Ai perfectă dreptate, americanii au luat-o razna si vor trage toată lumea în prăpastie.

    ...

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb