Ţonţoroi la SIF-uri

Ca de fiecare dată cînd se schimbă regimul politic, şi acum au explodat interesele din jurul celor cinci SIF-uri, astfel că astăzi, reprezentanţii lor vor fi audiaţi în Parlament.

La fel, cu opt ani în urmă, în ziua păcălelilor de întîi aprilie 1997, - curînd după cîştigarea Alegerilor de către CDR - Viorel Cataramă (pe atunci, preşedintele Comisiei economice a Senatului) împreună cu alţi opt parlamentari ai coaliţiei, au încercat să promoveze o modificare legislativă prin care să amîne transformarea fostelor FPP în SIF, cu scopul detronării şefilor acestora, care fuseseră numiţi în 1994, de Parlamentul controlat de PDSR (actualul PSD). Pericolul a fost evitat cu abilitate de şefii SIF-urilor, care au organizat Adunările Generale înainte de promulgarea modificării legii.

Originea PDSR-istă a şefilor SIF le-a fost mereu imputată, dar, paradoxal, - tot aşa - relativ curînd după ce PSD a cîştigat alegerile, în septembrie 2001, Adrian Năstase (pe atunci, premier) a ordonat un "megacontrol" la SIF-uri. Năstase a formulat atunci nişte acuzaţii obscure, ininteligibile, despre nu se ştie ce "tranzacţii încrucişate" practicate de administratorii SIF şi despre "firme fantomă" şi "cecuri fără acoperire", dar adevăratul său motiv de ostilitate pare să fi fost faptul că SIF-urile s-au opus să le fie confiscate acţiunile Băncii Agricole, pe care Guvernul le oferise către Reiffeisen Bank, în procesul de privatizare.

Controlul CNVM de atunci nu a certificat nimic din ceea ce spusese Năstase (cel puţin, public nu a fost făcut aşa ceva). Dar, probabil, acela a fost momentul cînd a ieşit la iveală clivajul dintre PSD şi membrii săi care conduceau SIF-urile şi care au optat pentru profesionalism financiar, în dauna administrării pe criterii politice. Motiv pentru care, de pildă, preşedintele SIF Transilvania Mihai Fercală a fost hărţuit ulterior cu deosebită violenţă.

Audierile de astăzi la Parlament ale şefilor SIF-urilor, survin (normal, la puţin timp după cîştigarea alegerilor de către Alianţă), în urma unei instrucţiuni emise de CNVM cu o săptămînă în urmă, din care toată lumea a înţeles că obligă Consiliile de administraţie să elimine din Statut restricţia de 0,1%, ca prag maxim pînă la care un investitor ar avea dreptul să achiziţioneze acţiuni SIF.

Instrucţiunea a fost primită complet diferit de către presă: "BURSA" de exemplu, a afirmat că CNVM a săvîrşit o "nouă gafă", deoarece s-a substituit voinţei acţionarilor, dar, alte ziare au aplaudat măsura titrîndu-şi articolele patetic - "Dezrobirea", de pildă.

De fapt, ambele opinii sînt corecte. Plafonul maxim de 0,1% din acţiunile SIF la care Statutul dă dreptul la concentrare, a menţinut de-a lungul anilor o extraordinară difuzie a acţionariatului, - cîte 9-10 milioane de acţionari la fiecare SIF - care face imposibilă o Adunare generală clasică, cu prezenţa fizică a proprietarilor. Ceea ce îngreunează procesul de decizie, conferind puteri excesive Consiliilor de administraţie - cele care organizează Adunările generale şi formulează ordinea de zi. În plus, acele prevederi despre modalitatea de vot (votul neexprimat este considerat favorabil propunerilor din ordinea de zi) au transformat Consiliile de administraţie în stăpîne absolute asupra SIF-urilor.

De aceea, pateticul titlu "Dezrobirea", apărut în presă după instrucţiunea CNVM, nu este cu totul nepotrivit.

Dar, în acelaşi timp, CNVM a gafat surpînd principiul că proprietarii sînt cei care decid asupra societăţii lor, un precedent periculos care crispează piaţa de capital şi se cuvine semnalat cu îngrijorare.

Discuţiile programate să înceapă azi, în Parlament, se vor purta în jurul acestei limite de 0,1%, dacă să fie menţinută, ridicată pe un plafon mai generos sau dacă să fie eliminată.

Limita a fost stabilită în anul de graţie 1996, cînd PDSR se temea ca 30% din avuţia naţională - cît fusese alocat portofoliilor celor cinci FPP-uri - să nu încapă pe mîini străine.

Pe atunci, Bursa de Valori Bucureşti abia dacă se născuse şi se afla în stadiu "experimental" (după cum s-a exprimat preşedintele CNVM de tristă amintire, Boboc Ştefan). Temerile tulburi provocate de această liberalizare a accesului la afaceri prilejuită de Bursă, îşi găseau, totuşi, unele temeiuri reale.

Prin 1997, cînd au fost listate la Bursă acţiunile unui SIF ar fi putut fi cumpărate integral, la preţul de piaţă de aproximativ 10-15 milioane de dolari. În schimb, dacă ulterior cumpărătorul ar fi delistat SIF-ul şi i-ar fi restructurat portofoliul ca să deţină majorităţi în societăţile din componentă, atunci ar fi putut să le vîndă bucată cu bucată, separat pe fiecare, obţinînd un cîştig apreciat la de vreo douăzeci de ori mai mare decît suma investită. Să recunoaştem că afacerea este ispititoare... şi, desigur, nu ar fi nimic rău în asta, dacă nu ar fi fost foarte previzibil cine ar fi fost capabil să opereze SIF-urile în acest fel, şi dacă nu ar fi contravenit intereselor şi scopurilor politice în virtutea cărora fuseseră constituite SIF-urile.

Ele au fost concepute de actualul PSD, drept gestionare ale părţii de 30% din "avuţia întregului popor", moştenită din comunism.

Cu alte cuvinte, "poporul prost" - incapabil să-şi gestioneze capitalul într-o piaţă sofisticată - a fost împroprietărit de actualul PSD, care l-a înzestrat şi cu administratori calificaţi - Consiliile SIF-urilor - astfel încît să nu-şi bată capul cu economiile primite gratuit şi să fie asigurat "în vecii vecilor" (spre recunoştinţă la fel de îndelungată puterii politice care a fost atît de grijulie).

Se cuvine să observăm că grija actualului PSD a fost şi atunci un fariseism. Căci, în realitate, prin Procesul de Privatizare în Masă, puterea politică nu i-a dat poporului 30% din avuţia naţională, ci i-a luat 70%. Constituţia comunistă stabilise (cel puţin formal) că totul este al poporului, sută la sută, în timp ce, după revoluţie, s-a oficializat că 70% ar aparţine Statului. Statul condus pe atunci de actualul PSD, împotriva gestiunii căruia nu s-au făcut "Adunări generale ale acţionarilor" decît o dată la patru ani - de alegeri.

Deci, cînd a organizat cele cinci SIF-uri, puterea politică şi-a reţinut un al şaselea (FPS-APAPS-AVAS), pe care l-a "gestionat" (citeşte "prăduit") chiar cum au vrut muşchii lui, iar nu cu grija pe care, totuşi au dovedit-o şefii SIF-urilor.

Căci, în definitiv, în afară de scandalul avalizărilor de la SIF Moldova al lui Corneliu Iacobov, în afară de scandalul CI-CO de SIF Muntenia şi de alte gesturi controversate (de pildă, la SIF Banat Crişana) în cei treisprezece ani de cînd fiinţează FPP-SIF-urile, nu au mai izbucnit şi alte scandaluri. Ceea ce, într-o ţară ca a noastră - cu caritasuri, hoţii prin fonduri de investiţii, furturi de la buget, privatizări frauduloase şi contracte încheiate pe bază de şperţ, - doar două-trei scandaluri reprezintă o gestiune curată, aproape fără reproş.

Cert este că, pînă în prezent, SIF-urile nu au fost devalizate masiv, aşa cum te-ai fi aşteptat în această epocă, cînd toţi conducătorii a ceva au jefuit ca-n codru. Ceea ce înseamnă că limita de 0,1% a funcţionat.

Dar, în realitate, această limită nu a fost respectată niciodată. În toate SIF-urile se găsesc acţionari care deţin de la 1-2%, pînă la 13-16%, fie direct şi declarat, fie ascuns, prin interpuşi. Ba mai mult, unii dintre aceşti acţionari care exced limita statutară, votează în mod deschis, în Adunările generale, corespunzător întregului pachet deţinut. Şi nimeni nu le-o interzice, ba chiar, reprezentanţii unora dintre ei au fost aleşi în Consiliile de administraţie ale SIF-urilor. Ceea ce înseamnă că Statutul este aplicat discriminatoriu, astfel că şefii absoluţi ai SIF-urilor îşi selectează colaboratorii. Cu toată revolta celor defavorizaţi, asta nu înseamnă, neapărat, că ei ar aplica rele criterii - posibil (şi foarte probabil) să o facă în interesul general al acţionarilor, aşa cum au fost instructate să procedeze la momentul de iniţiere al SIF-urilor (şi cum au avut curajul, chiar împotriva PSD). Să menţionăm că şefii SIF-urilor au îndrăznit, chiar, să depăşească marginea legii în interesul acţionarilor, atunci cînd au decis să-şi restructureze portofoliile şi să dobîndească poziţii majoritare în unele ramuri industriale (legea îi limitează la minorităţi). Căci, valoarea SIF-urilor ar fi urmat, altfel, tendinţa generală de erodare accelerată pe care a suportat-o întregul economiei româneşti. Iar salvarea nu putea veni decît din reorientarea pe excepţiile profitabile - un lucru pe care supraveghetorii pieţei l-au înţeles şi l-au tolerat.

Astăzi, însă, ne aflăm într-un alt moment economic şi politic cînd încercăm să eliminăm personalizarea deciziei şi discriminarea alegerilor.

De aceea, CNVM a săvîrşit "o nouă gafă", dar ea obligă SIF-urile să-şi pună problema eliminării limitei de 0,1%, deschizînd poarta unor alegeri după toate regulile a conducătorilor lor. În opinia mea, instrucţiunea CNVM este atacabilă din multe puncte de vedere (principalul este că legea nu-i dă dreptul să stabilească "conţinutul" Statutelor, ci "conţinutul minim", adică ce tip de reguli trebuie înscrise acolo, nu însă şi în ce constau ele, ce cuvinte sau cifre să fie folosite). Dar intenţia instrucţiunilor CNVM este corectă, în acest caz particular al SIF-urilor, unde o întreagă istorie, de peste zece ani, stă blocată în imposibilitatea participării efective la decizie a acţionariatului.

Care este, astăzi, pericolul îndepărtării limitei de concentrare a acţionariatului SIF-urilor?

În prezent, valoarea de piaţă a SIF-urilor s-a apropiat pînă la suprapunere cu valoarea lor contabilă. Deci, pericolul speculaţiei din anii 1996-1999, a dispărut.

În schimb, rămîne potenţial pericol să apară alţi şmecheri, care achiziţionînd majorităţi de peste 75% din SIF-uri, să decidă delistarea lor. Pentru ca, apoi, să-şi vîndă activele lor înşile, bucată cu bucată, la preţuri extrem de scăzute. Ceea ce ar însemna că îi fraudează pe acţionarii mărunţi.

De aceea, poate că o regulă specială de transparenţă încă ar mai trebui adoptată în cazul că limita deţinerilor de acţiuni SIF ar fi majorată ori chiar eliminată. Poate că ar fi utilă obligaţia raportării publice a achiziţiilor şi poziţiilor semnificative, la fiecare nou 1% dobîndit, astfel ca acţionariatul să aibă timp să judece şi să decidă dacă îşi mai menţine portofoliul, în funcţie de cel sau cei care capătă ponderi tot mai mari.

Dar, oricum, fraudele potenţiale de după eliminarea pragului la SIF-uri ţin de poliţie. Iar, pînă una-alta, întreaga discuţie din jurul pragului a stimulat creşterea preţurilor acţiunilor SIF la Bursă.

Ceea ce este în favoarea acţionarilor SIF, nu-i aşa?!