TONY BLAIR, FOSTUL PREMIER BRITANIC: ''Abandonarea Afganistanului de către Occident este inutilă şi periculoasă''

G.U.
Internaţional / 22 august 2021

''Abandonarea Afganistanului de către Occident este inutilă şi periculoasă''

Fostul premier britanic Tony Blair, în mandatul căruia Marea Britanie a intrat în războiul din Afganistan, în 2001, alături de Statele Unite, a criticat ieri ''abandonarea'' ţării de către occidentali, relatează AFP, conform Agerpres.

''Abandonarea Afganistanului şi a poporului său este tragică, periculoasă şi inutilă, (nu este) nici în interesul lor, nici al nostru'', a scris Tony Blair într-un articol postat pe site-ul fundaţiei sale, aceasta fiind prima sa reacţie de la prăbuşirea guvernului afgan şi preluarea puterii de către talibani.

''Privind consecinţele deciziei de preda Afganistanul aceluiaşi grup de la care a început masacrul din 11 septembrie şi în aşa fel încât pare să scoată în evidenţă umilinţa noastră, întrebarea care se pune aliaţilor şi duşmanilor este: a pierdut Occidentul toată voinţa strategică?'', a remarcat fostul premier britanic.

Criticat pentru dorinţa sa de a urma SUA în Afganistan şi Irak, Tony Blair explică faptul că strategia actuală a occidentalilor va fi în detrimentul acestora pe termen lung, notează sursa citată.

''Lumea nu mai ştie ce reprezintă Occidentul, atât de evident este încât decizia de retragere din Afganistan în acest mod a fost motivată nu de strategie, ci de politică (...) Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume'', a apreciat el.

''Rusia, China şi Iranul observă şi profită de aceasta. Angajamentele asumate de liderii occidentali vor fi considerate evident ca o monedă devalorizată'', a menţionat fostul premier britanic.

În cei 10 ani de şef al guvernului britanic, începând din 1997, Tony Blair a avut o legătură strânsă cu preşedintele american George W. Bush.

Lipsa de popularitate a intervenţiilor militare din Orientul Mijlociu a jucat un rol important în plecarea lui Tony Blair de la conducerea guvernului britanic în 2007 şi înlocuirea sa cu Gordon Brown.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Boul asta are tupeu. A trimis trupe fara aprobarea parlamentului. I-a fost ca un catelus atat lui Clinton cat si lui Bush junior, doi banditi redusi mintal. Acum face pe eroul. Daca americanii aveau o logica in interventia in Afganistan, UK nu prea avea

    1. E un fel de Ludovic Orban, clar, aducă o secătură, dar ce spune este corect, America e o rușine mondială pentru că s-a desolidarizat, practic cu Occidentul.

    Acei fosti militari afgani care au fost macelariti de talibani si-au meritat soarta. Au murit ca niste caini inlantuiti si batjocoriti. Dar ei au fost instruiti si dotati cu arme si tehnica, aveau datoria si trebuiau sa lupte pentru libertatea si viitorul poporului afgan, sa moara daca era cazul pentru un viitor si o viata demna pentru ficele si femeile afgane, pentru un sistem democratic, pentru dreptate si adevar. Si atunci ar fi fost eroi nemuritori.

    Fastii militari careau fugit, sau predat, sau ascuns si au refuzat lupta cu talibanii, care au fost masacrati acolo de talibani, nu merita compasiune. Si nu merita nimic altceva. Rusine.

    1. De unde știi tu ce un gândește un militar din Afganistan, dacă ii place mai mult imperialismul american și "democrația" decât Islamul și regulile din Coran? Până acum au fost sub ocupație străină, de asta au fost niste sclavi supuși, acum se vede cel mai bine ce reprezintă "valorile" Vestului pentru ei.

      Atunci au murit fara nicio valoare,nu le-a placut nici democratia,nici regulile din Coran,nu au considerat nici macar ca trebuie sa-si apere poporul sau propria viata.Cand esti militar poti alege sa nu mori oricum.Nimic n-au vrut decat sa moara jalnic in mainile talibanilor,asta a fost scopul lor in viata.

    lacheul americanilor.....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb