UiPath, Zitec, Softbinator Technologies, JYSK România şi Nobel România sunt cele mai apreciate companii din ţara noastră de către propriii angajaţi, conform "Top angajatori 2021", clasament realizat de platforma Undelucram.ro, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, topul, aflat la ediţia a şasea, a fost realizat în perioada 16 noiembrie 2020- 15 noiembrie 2021, pentru acesta fiind luate în calcul opiniile a peste 100.000 de utilizatori ai platformei Undelucram.ro. Clasamentul a fost alcătuit pe baza unui indice obţinut din media notelor acordate angajatorilor de către angajaţi sau foşti angajaţi şi numărul de recenzii înregistrate în platformă. Evaluarea a fost realizată pe baza unor criterii precum oportunităţile de avansare, pachetul salarial, managementul, timpul liber versus timpul la birou, procedurile, valorile companiei.
Anul acesta, UiPath, cea mai de succes companie globală fondată de antreprenori români şi liderul mondial în domeniul Robotic Process Automation, a intrat pentru prima dată în top, clasându-se de altfel pe prima poziţie.
Clasamentul a fost condus anul trecut de Microsoft România, companie care a ocupat primul loc în 2016, 2018 si 2020 şi a fost între primele cinci locuri încă din 2016, de la prima ediţie a clasamentului. Anul acesta Microsoft se află pe locul zece.
Între primele zece locuri din top, şase poziţii sunt ocupate de companii de tehnologie. Restul sunt companii din domenii precum: retail (JYSK România şi Decathlon România), BPO& servicii (Majorel România) şi financiar (KRUK România).
Printre companiile care s-au regăsit şi anul trecut în top se numără: Microsoft România, Nobel, KRUK România şi Decathlon România. Printre noile intrări în top se numără UiPath, Zitec, JYSK, 8&8 International, Majorel România.
Cel mai bun loc ocupat de o companie non-IT aparţine JYSK România, retailerul de mobilier şi decoraţiuni fiind pe poziţia a patra.
"Fiecare ediţie a topului nostru este dominată de companii din domeniul IT, acest lucru nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Însă faptul că UiPath, cea mai de succes companie globală fondată de antreprenori din România, a intrat pentru prima dată în top şi s-a clasat direct pe primul loc, confirmă trendul spectaculos de creştere al acesteia. De asemenea, ne bucurăm că observăm o tot mai mare diversitate de domenii în Top 10 Angajatori şi că începem să regăsim beneficiile angajaţilor din IT şi în alte sectoare economice. De exemplu, anul acesta în Top 10 se află doi retaileri ceea ce arată grija tot mai mare pe care o au companiile pentru clienţi şi angajaţi" afirmă Costin Tudor, fondator şi CEO al Undelucram.ro.
"Când a fondat UiPath, co-fondatorul si CEO-ul Daniel Dines, şi-a propus să construiască o companie pentru care i-ar plăcea să lucreze. De aceea, la UiPath, noi ne-am pus întotdeauna oamenii pe primul loc şi, pe parcursul creşterii accelerate a companiei, ne-am asigurat că ne concentrăm energia pentru a ne asigura că şi cultura noastră prosperă. Valorile noastre: «be bold, be fast, be immersed and be humble» continuă să fie piatra de temelie a ceea ce face din UiPath un loc de muncă minunat. Suntem onoraţi că am fost numiţi «Top Angajatorul anului 2021» de către Undelucram.ro. Titlul este şi mai special pentru noi, deoarece este o distincţie care ne-a fost acordată pe baza recenziilor angajaţilor noştri. În al doilea rând, pentru că vine la sfârşitul a doi ani petrecuţi lucrând la distanţă pe fondul pandemiei, iar acest lucru a adus cu sine provocări specifice. De aceea, premiul este o încurajare că suntem pe calea cea bună pentru a fi în continuare o companie pentru care atât angajaţii actuali cât şi viitorii noştri colegi sunt bucuroşi să lucreze. Când echipa se simte apreciată, implicată şi încurajată să îşi atingă potenţialul, toată lumea prosperă - angajaţii, organizaţia şi clienţii noştri", declară Andreea Baciu, Chief Culture Officer UiPath.
TOP ANGAJATORI 2021 la nivel naţional, indiferent de domeniul de activitate
1. UiPath
2. Zitec
3. Softbinator Technologies
4. JYSK România
5. Nobel
6. 8x8 International
7. Majorel România
8. Decathlon România
9. KRUK România
10. Microsoft România
TOP ANGAJATORI 2021 în funcţie de domeniul de activitate
Bănci/Instituţii financiare
1. Libra Internet Bank
2. ING Bank România
3. BCR - Banca Comercială Română
4. Banca Transilvania
5. Raiffeisen Bank
Telecomunicaţii
1. Orange România
2. Vodafone România
3. RCS&RDS
4. Huawei România
5. Telekom România
IT&C
1. UiPath
2. Zitec
3. Softbinator Technologies
4. Nobel
5. 8x8 International
BPO&Servicii
1. Majorel România
2. British American Shared Services
3. Allianz Services
4. Societe Generale Global Solution Centre
5. Stefanini România
Consultanţă
1. KPMG România
2. BearingPoint România
3. PwC România
4. Deloitte România
5. EY România
Retail alimentar
1. Kaufland România
2. Lidl România
3. PENNY
4. Carrefour România
5. Mega Image
Retail non-alimentar
1. JYSK România
2. Decathlon România
3. dm drogerie markt
4. Dedeman
5. Brico Depôt
Producţie bunuri de larg consum
1. JTI România
2. Philip Morris România
3. Coca-Cola HBC România
4. British American Tobacco România
5. Procter & Gamble
Producţie industrială
1. Hella România
2. Schlumberger România
3. OMV Petrom
4. Continental România
5. Autoliv România