Traderi şi directori concediaţi de la Banca Australiei

Ziarul BURSA #Internaţional / 15 martie 2004

Motivul: ascunderea pierderilor din tranzacţiile cu valută, ca să-şi păstreze bonusurile

Banca Naţională a Aus­traliei, cel mai mare creditor din ţară, a concediat cinci traderi şi trei directori, ca urmare a raportului contabil din care rezultă că aceştia au contribuit la ascunderea unor pierderi în valoare de 252 milioane de dolari australieni (186 milioane de dolari americani), din tranzacţiile cu valută. Traderii concediaţi sînt David Bullen, Luke Duffy, Vince Ficarra, Gianni Gray şi Garry Dillon, iar directorii - Ian Scholes (operaţiuni adresate companiilor şi instituţiilor), Chris Lewis (riscuri bancare) şi Ron Erdos (pieţe). Amintim că, luna trecută, au demisionat directorul executiv al băncii - Frank Cicutto, şi preşedintele Charles Allen.

Banca Australiei nu a răspuns în mod adecvat şi nici nu a declanşat investigaţii atunci cînd a fost avertizată în legătură cu derularea unor operaţiuni neautorizate, care se pare că au apărut la începutul anului 1998, potrivit unui raport al companiei de audit "PricewaterhouseCoopers". Acesta subliniază că atît consiliul de administraţie, cît şi directorul executiv trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru atitudinea "arogantă".

"Din raport rezultă că, în mod cert, persoanele din jurul traderilor şi superiorii acestora au ştiut ce se întîmplă, însă nu au făcut nimic", consideră Peter Vann, administrator de fonduri la "Constellation Capital Management".

Pierderile Băncii Australiei, anunţate la data de 13 ianuarie, au fost cauzate de pariuri eronate privind aprecierea dolarului american în raport cu cel australian şi cu moneda Noii Zeelande. Acestea două din urmă au crescut cu 14% faţă de dolarul SUA, în ultimul trimes­tru din 2003.

"PricewaterhouseCoopers" a fost angajată de Banca Australiei ca să investigheze cauzele pierderilor. Tranzacţiile aces­teia mai sînt investigate de autorităţile în domeniul pieţei valorilor mobiliare şi de Poliţia aus­traliană.

Banca Australiei consideră că traderii au ascuns pierderile prin exploatarea lacunelor din sistem, respectiv a procedurilor, ca să-şi păstreze bonusurile pe care le încasau şi care depăşeau, după caz, 100.000-200.000 de dolari australieni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb