TradeVille: Boom-ul AI susţine previziunile optimiste ale Micron Technology

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 martie

Sursa foto: facebook / micronmy

Sursa foto: facebook / micronmy

Micron Technology a încheiat al doilea trimestru al anului fiscal 2024 înregistrând rezultate peste aşteptări, atât la nivelul veniturilor, cât şi în rândul profitabilităţii nete. Perspectivele oferite de companie sunt optimiste în contextul cererii ridicate pentru cipurile de memorie utilizate în segmentul AI, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille

Micron Technology activează în industria de hardware, fiind un lider global în furnizarea de soluţii de memorie şi stocare de date. Compania americană are peste 45 de ani de activitate, fiind prezentă în 17 ţări. Compania operează facilitaţi de producţie în America şi în Asia (inclusiv în Taiwan şi în China). Principalele venituri ale companiei provin din vânzarea produselor DRAM (memorie de date) şi NÂND (stocare de date). Micron îşi desfăşoară activitatea pe patru segmente principale de business: Computer&Network Business; Mobile Business; Embedded Business; Storage Business.

Încă din anul 2017, funcţia de CEO este ocupată de Sanjay Mehrotra. Acesta deţine o experienţă de peste 40 de ani în industria semiconductorilor, ocupând funcţii importante de conducere la companii precum Integrated Device Technology şi Intel Corporation. De la începutul mandatului de director general şi până în prezent, capitalizarea bursieră a Micron s-a triplat, ajungând la 103,52 miliarde de dolari.

În cadrul acţionariatului companiei, 80,1% dintre titlurile aflate în circulaţie sunt deţinute de investitori instituţionali, cu o valoare totală a deţinerilor de 84,1 miliarde de dolari. Printre cele mai mari ponderi în capitalul social se numără deţinerile principalelor fonduri de asset management din SUA, Vanguard Group şi BlackRock, cu participaţii de 8,60%, respectiv 5,61%.

Counterpoint: Veniturile industriei globale de semiconductori au scăzut în 2023

Potrivit Asociaţiei Industriei Semiconductorilor (SIA), vânzările globale ale industriei au totalizat 44 de miliarde de dolari în august 2023, înregistrând o creştere de 1,9% faţă de luna precedentă, fiind însă în scădere cu 6,8% faţă de august 2022. SIA reprezintă 99% din industria semiconductorilor din SUA în ceea ce priveşte veniturile şi aproape două treimi din companiile de cipuri din afara SUA.

În trimestrul al treilea din 2023, TSMC deţinea 59% din cota de piaţă a industriei globale de semiconductori, în creştere faţă de trimestrul anterior cu 2%, fiind cel mai mare producător la nivel global încă de la înfiinţarea companiei, în 1987. Al doilea mare producător după TSMC, cu o cotă de 13%, este Samsung Foundry.

Totodată, conform unui raport realizat de compania de cercetare Counterpoint, veniturile industriei globale de semiconductori au scăzut cu 8,8% în 2023 faţă de anul precedent, în principal dim cauza încetinirii cheltuielilor atât la nivel corporate, cât şi în rândul consumatorilor. Printre cele mai afectate sectoare în 2023 a fost cel al memoriilor, din cauza unei cereri în scădere şi a supraofertei, în timp ce pentru anul 2024, redresarea industriei memoriilor împreună cu impactul inteligenţei artificiale vor deveni motorul anului.

TradeVille: Boom-ul AI susţine previziunile optimiste ale Micron Technology

Veniturile Micron Technology au crescut cu peste 50%

Micron Technology a încheiat trimestrul al doilea al anului fiscal 2024 cu v Micron Technology totale în creştere cu 57,7% faţă de acelaşi interval din anul fiscal 2023, până la 5,82 miliarde de dolari, peste estimările analiştilor, de 5,35 miliarde de dolari. Rezultatul a fost influenţat în principal de adoptarea la scară tot mai largă a inteligenţei artificiale în rândul companiilor.

La nivelul profitabilităţii, Micron a înregistrat un profit operaţional non-GAAP de 204 milioane de dolari, comparativ cu pierderea de 2,3 miliarde de dolari din aceeaşi perioadă a anului trecut. O combinaţie între rata de creştere a veniturilor şi succesul în ceea ce priveşte evoluţia în scădere a cheltuielilor operaţionale au fost principalul motor operaţional.

Profitând de câştigurile fiscale, compania a raportat un profit net non-GAAP de 476 milioane de dolari, comparativ cu pierderea netă de 1,04 miliarde de dolari marcată cu un an înainte. Acest rezultat s-a tradus într-un profit net pe acţiune (EPS) de 0,42 dolari, peste estimările analiştilor, de 0,25 dolari.

Rezultatele companiei, raportate înaintea altor producători de cipuri, sunt urmărite ca un indicator al cererii pentru diferitele tipuri de cipuri şi pieţe finale.

TradeVille: Boom-ul AI susţine previziunile optimiste ale Micron Technology

Rezultatele solide şi previziunile subliniază cererea în creştere pentru cipuri de memorie high-end şi alte semiconductoare avansate, în timp ce marile companii de tehnologie se întrec în integrarea inteligenţei artificiale generative.

Micron se aşteaptă pentru următorul trimestru la o marja brută ajustată cuprinsă între 24% şi 27%, cu mult peste estimările analiştilor, care preconizau o marja brută ajustată de 20,8%. Totodată, veniturile sunt estimate să atingă 6,60 miliarde de dolari, comparativ cu estimările de 6,03 miliarde de dolari ale analiştilor de la LSEG, notează TradeVille

Cipurile de memorie HBM par să fie secretul pentru estimările optimiste, mai ales în contextul în care Nvidia, lider în materie de cipuri AI, a apelat la cele mai recente cipuri AI de la Micron, HBM-3E, utilizate în dezvoltarea aplicaţiilor complexe de inteligenţă artificială.

Conform declaraţiilor directorului general al Micron, "portofoliul proeminent de produse poziţionează compania bine pentru a oferi o a doua jumătate puternică a anului fiscal 2024. Credem că Micron este unul dintre cei mai mari beneficiari din industria semiconductorilor ai oportunităţii multianuale permise de inteligenţa artificială".

Acţiunile Micron, în urcare

După publicarea rezultatelor financiare (în 20 martie), acţiunile companiei s-au apreciat cu peste 16% în tranzacţiile after-hours, ceea ce se adaugă la creşterea de 65% înregistrată în ultimele 12 luni. Săptămâna trecută, preţul acţiunii Micron a trecut de 113 dolari, ceea ce reprezintă maximul istoric înregistrat de companie pe bursă. Prin comparaţie cu indicele PHLX Semiconductors, acesta din urmă a urcat cu 50,9% în ultimele 12 luni, situându-se sub randamentul Micron.

Debutul de an este unul în linie cu industria de semiconductori, influenţa inteligenţei artificiale fiind tot mai puternică în decizia investitorilor de a contribui la acest val tehnologic. Avansul de 12,8% de anul acesta pune Micron în rândul fruntaşelor de pe bursă din sectorul semiconductorilor, depăşind performanţa Intel, Texas Instruments sau Microchip Technology, fiind, însă, în linie cu evoluţia PHLX Semiconductor, care a crescut cu 14,7% de la începutul lui 2024.

Continuarea avansului tehnologiei AI, perspectivele optimiste oferite de companie şi contextul favorabil industriei de cipuri în revenire pot fi factori decisivi în evoluţia viitoare pe bursă a acţiunii Micron Technology.

Investiţii în dezvoltare şi parteneriat AI

Micron şi-a anunţat intenţia de a investi într-un mega proiect care se întinde pe o suprafaţă de 570 de hectare, în regiunea Clay, New York, cu o valoare de 100 de miliarde de dolari pentru următorii 20 de ani. Totodată, Micron plănuieşte ca 20 de miliarde de dolari să fie investiţi până la finalul anului 2030.

Compania a depus o cerere de finanţare în cadrul programului de subvenţii pentru semiconductori "Chips and Science" al Departamentului de Comerţ din SUA, în valoare de 39 de miliarde de dolari. În cazul aprobării cererii de finanţare, Micron este nevoită să primească undă verde din cadrul departamentului de mediu.

Micron plănuieşte să înceapă construcţia în anul 2025, două dintre cele patru unităţi de fabricare fiind planificate să debuteze până în anul 2029.

De asemenea, în luna februarie 2024, Samsung a anunţat încorporarea memoriei flash mobile şi a memoriei cu consum redus de energie şi viteză dublă în transferul datelor de la Micron în anumite dispozitive din seria Samsung Galaxy S24. Pe măsură ce noile funcţii înregistrează un consum tot mai intensiv de date şi energie, cipul Micron oferă capacitaţi critice de înaltă performanţă şi eficienţă energetică.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Micron Technology

Oportunităţi

-Producţie şi capacitate operaţionala: Micron beneficiază de un model integrat pe verticală, ceea ce îi permite un control mai mare asupra proceselor de fabricaţie şi a eficienţei costurilor. Reţeaua globală de centre de excelenţă în producţie a companiei permite procese simplificate şi timpi de ciclu mai rapizi, care sunt vitale pentru menţinerea unui avantaj competitiv în industria semiconductoarelor.

-Portofoliul de produse: Compania se remarcă în industria semiconductorilor prin concentrarea sa puternică pe poziţia de lider în domeniul tehnologiei şi printr-un portofoliu bogat de produse de memorie şi stocare de înaltă performanţă DRAM, NAND şi NOR.

-Preţ ţintă: Conform site-ului de specialitate AlphaSpread, în baza opiniilor analiştilor de pe WallStreet, pentru următoarele 12 luni se estimează, în scenariul de bază, o creştere cu 8% a preţului acţiunii, preconizând o ţintă de 101,35 dolari. Totodată, scenariul optimist prevede o apreciere de 56% a preţului acţiunii, în timp ce, în scenariul pesimist, dinamica negativă se poate traduce printr-o scădere potenţială de 54%. Analiştii de la TD Cowen au emis un nou preţ ţintă de 120 de dolari/acţiune, faţă de estimarea anterioară, de 100 de dolari/acţiune.

Riscuri

-Riscuri geopolitice şi operaţiuni internaţionale: Micron Technology se confruntă cu o serie de riscuri geopolitice, în special în cadrul operaţiunilor sale semnificative din Taiwan, Singapore, Japonia, Malaiezia, China şi India. Dosarul 10-Q evidenţiază impactul potenţial al acţiunilor guvernamentale, al restricţiilor comerciale şi al instabilităţii politice asupra operaţiunilor internaţionale. Aceste riscuri ar putea perturba lanţul de aprovizionare şi ar afecta relaţiile cu clienţii, fapt care ar conduce la creşterea costurilor, afectând poziţia financiară a companiei.

-Concurenţa puternică din partea rivalilor: Micron se confruntă cu o concurenţă intensă din partea altor companii, inclusiv AMD, Intel şi Nvidia, care au câştigat cotă de piaţa în ultimii ani. Aceşti concurenţi oferă soluţii alternative de procesoare, care pot fi mai atractive pentru consumatori în ceea ce priveşte preţul şi performanţa.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: raport companie, micron.com, Nasdaq.com, Counterpoint, Statista, Reuters, Barron's, MarketWatch, SeekingAlpha, Yahoo! Finance, thestrategystory.com.

----------------------------------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb