TradeVille: Constellation Brands - rezultate efervescente

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 iulie

TradeVille: Constellation Brands - rezultate efervescente

Acţiunile companiei americane Constellation Brands Inc. au înregistrat, în 3 iulie, după raportarea rezultatelor financiare, o scădere de 4%, după o dinamică iniţială pozitivă. Această fluctuaţie este atribuită nemulţumirii investitorilor în privinţa segmentului de afacere "vin şi băuturi spirtoase", care pare să tragă compania în jos deja de un deceniu, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Deşi alte segmente au înregistrat creşteri în linie cu aşteptările şi perspectivele companiei, segmentul de vin continuă să dea bătăi de cap atât investitorilor, cât şi managementului companiei.

Constellation Brands, fondată în 1946 de Marvin Sands, s-a transformat dintr-un mic producător de vin într-o putere majoră în industria băuturilor alcoolice. Cu sediul în New York, SUA, compania operează în două segmente principale. Segmentul de bere include mărci precum Corona, Modelo Especial şi Pacifico, iar cel de vin şi băuturi spirtoase cuprinde branduri precum Robert Mondavi, Kim Crawford, Meiomi, The Prisoner Wine Company, Svedka Vodka şi High West Whiskey. Constellation Brands adoptă o strategie comercială diversificată, axată pe creşterea segmentului premium, inovare şi achiziţii strategice. Compania produce, importă, promovează şi vinde o varietate largă de băuturi alcoolice, bazându-se pe puterea de recunoaştere a mărcilor sale, pe reţele extinse de distribuţie şi pe datele despre consumatori pentru a stimula dezvoltarea afacerii.

Din 2019, CEO-ul companiei este Bill Newlands. Acesta s-a alăturat companiei în anul 2015 ca EVP, iar de atunci obligaţiile lui au crescut treptat, iar momentan, pe lângă funcţia de CEO şi EVP, Bill Newlands mai deţine şi funcţia de preşedinte.

Constellation Brands este în mare parte controlată de investitori instituţionali, care deţin 81,13% din acţiuni, în timp ce doar 16,24% sunt deţinute de persoane din interiorul companiei. Printre investitorii instituţionali se numără Vanguard Group, Capital Research & Management şi BlackRock Fund Advisors.

Un aspect interesant este că, în afară de gama sa largă de băuturi alcoolice, compania deţine o participaţie minoritară în Canopy Growth Corporation, o companie de top din industria cannabisului din Canada.

Cheers!

Piaţa băuturilor alcoolice este un sector semnificativ al economiei cu venituri proiectate la 305,8 miliarde de dolari în 2024, incluzând segmentele de consum acasă şi în afara domiciliului.

TradeVille: Constellation Brands - rezultate efervescente

Pe cap de locuitor, volumul mediu consumat la domiciliu este aşteptat să fie de 75,15 litri în 2024. Industria este dominată de câţiva jucători mari, formând împreună un oligopol. Molson Coors Beverage este liderul pieţei în termeni de vânzări, cu încasări de 11 miliarde de dolari, urmat de Constellation Brands, Brown-Forman Corp şi Boston Beer Co.

Ce bem?

În Statele Unite, preferinţa principală a consumatorilor este pentru bere artizanală, alimentată de interesul clienţilor pentru beri unice, produse local, care oferă o experienţă personalizată. O altă tendinţă notabilă este creşterea popularităţii băuturilor spirtoase, în special a whiskey-ului, susţinută de creşterea distileriilor artizanale, interesul sporit pentru mixology şi cocktailuri, precum şi de reputaţia whiskey-ului ca băutură sofisticată şi premium.

Factorii macroeconomici, la fel, au contribuit la expansiunea pieţei băuturilor alcoolice în Statele Unite. O economie robustă a condus la creşterea cheltuielilor consumatorilor pentru bunuri discreţionare, inclusiv băuturi alcoolice. Schimbările demografice, în special creşterea importanţei generaţiei mileniale ca grup de consumatori cheie, au jucat, de asemenea, un rol crucial.

Totuşi, piaţa băuturilor alcoolice în Statele Unite este caracterizată de un mediu de reglementare complex. Fiecare stat impune propriile legi referitoare la producţie, distribuţie şi vânzare, creând un peisaj fragmentat pe care jucătorii locali şi internaţionali trebuie să-l navigheze.

Constellation Brands - cifră de afaceri în creştere

La data de 3 iulie, Constellation Brands şi-a publicat rezultate pentru primul trimestru fiscal din 2025. Cifra de afaceri a crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 2,66 miliarde de dolari, puţin sub estimările Factset, de 2,67 miliarde de dolari. Profitul a ajuns la 877 de milioane de dolari, de la 135,9 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut. Segmentul de afacere cu bere a fost principalul motor al acestei performanţe, cu o creştere a volumului de consum cu 6,4% şi îmbunătăţirea eficienţei operaţionale.

CEO-ul companiei a subliniat că sporirea volumului a fost pe deplin aliniată cu aşteptările companiei.

"În ciuda volatilităţii pe termen scurt, a momentului nefavorabil al sărbătorilor, a performanţei categoriei generale de bere sau a altor dinamici care afectează alte mărci sau segmente, echipa noastră a atins, din nou, în mod constant, ţintele şi obiectivele noastre", a menţionat Bill Newlands.

Portofoliul de băuturi spirtoase artizanale a înregistrat o creştere a volumului de livrare de 14%. Compania continuă să înregistreze progrese în implementarea iniţiativelor operaţionale şi comerciale identificate în trimestrul trecut pentru a sprijini eforturile de îmbunătăţire a performanţei acestei afaceri în anul fiscal 2025.

În afară de segmentul de bere, compania continuă să-şi consolideze poziţia de lider în cadrul sectorului bunurilor de larg consum, obţinând o creştere a vânzărilor cu 4,5% peste media sectorului CPG. Rezultatul este atât de impresionant încât William Newlands a subliniat acest aspect de două ori: "Permiteţi-mi să repet. Am obţinut o creştere a vânzărilor în dolari a întreprinderii cu 4,5% peste cea a întregului sector CPG".

Trecând la segmentul de vinuri şi băuturi spirtoase, pe parcursul anilor acesta rămâne punctul slab al companiei, care continuă să se confrunte cu un mediu provocator. Vânzările au scăzut cu 7% şi în acest trimestru, notează TradeVille.

TradeVille: Constellation Brands - rezultate efervescente

În cadrul conferinţei privind rezultatele, compania nu a făcut modificări semnificative în perspectivele sale pentru anul fiscal în curs. Aceasta estimează că cifra de afaceri va creşte cu până la 7%, iar segmentul "bere" va avea o creştere de 7-9% pe parcursul întregului an. Profitul operaţional pentru acest segment rămâne între 10-12%, iar marja operaţională va fi de aproximativ 39% în anul fiscal 2025.

Compania a actualizat previziunile pentru profitul pe acţiune (EPS) raportat la 14,63-14,93 dolari.

Din punct de vedere al inovaţiilor, compania se pregăteşte să lanseze două dimensiuni noi de pachete Modelo Oro, să extindă brandul Aguas Frescas pe încă 20 de pieţe şi să lanseze Corona Sunbrew în anumite pieţe de test din Est.

Preţul acţiunii Constellation Brands - în urcare, anul acesta

După raportarea rezultatelor, acţiunile companiei au înregistrat o scădere de 4%, după ce iniţial crescuseră. Nemulţumirea principală rămâne legată de performanţa tot mai proastă a segmentului de "vin şi băuturi spirtoase", care pe parcursul a zece ani a înregistrat vânzări tot mai slabe.

Înainte de raportare, acţiunile companiei înregistrau o apreciere de 4,80% în ultima lună de zile.

Momentan, acţiunile sunt tranzacţionate la un preţ de aproximativ 205,37 dolari. Este important de menţionat că media mobilă simplă de 50 de zile a depăşit-o pe cea de 200 de zile, formând un "golden cross" în data de 7 martie 2024, sugerând o tendinţă de creştere.

TradeVille: Constellation Brands - rezultate efervescente

De la începutul anului şi până în prezent, preţul acţiunilor a cunoscut o apreciere de 4,04%, în timp ce, în ultimii cinci ani, a marcat o dinamică pozitivă de 25,75%.

La finalul şedinţei de ieri, în ciuda scăderii înregistrate, preţul şi-a găsit un suport în jurul mediei mobile simple de 200 de zile.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Constellation Brands

Oportunităţi

- Acţiunea subevaluată: Valoarea intrinsecă a unei acţiuni STZ în scenariul de bază este de 295,77 dolari. Comparativ cu preţul actual de piaţă, Constellation Brands este subevaluată cu 12%, oferind astfel o oportunitate investitorilor.

- Plătitor de dividende: În trimestrul curent, compania a returnat 185 de milioane de dolari acţionarilor sub formă de dividende. Valoarea dividendului trimestrial este de 1,01 dolari, iar randamentul anual - de 1,61%.

- Politică de hedging: Compania gestionează eficient fluctuaţiile peso-ului, cu acoperire "hedging" sporită care creşte protecţia împotriva aprecierii MXN/USD.

Riscuri

- Insider trading: În ultimele 12 luni, persoanele din interiorul Constellation Brands nu au cumpărat nici o acţiune, însă au vândut titluri în valoare de 472,9 milioane de dolari. Ultima tranzacţie a fost efectuată pe 10 mai 2024 de către Newlands William (preşedinte şi CEO), care a vândut acţiuni STZ în valoare de 6,5 milioane de dolari.

- Datoria netă pozitivă şi ROIC mediu pe trei ani scăzut: În ultimii trei ani, compania a înregistrat o datorie netă pozitivă, având mai multe împrumuturi pe termen scurt decât disponibilităţi în numerar şi investiţii pe termen scurt, ceea ce sugerează o rentabilitate scăzută a capitalului investit (ROIC) mediu de doar 2%. Acest aspect indică faptul că societatea nu gestionează eficient capitalul investit pentru a genera venituri operaţionale.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: Statista, FactSet, Alphastreet.com, AlphaSpread, Teleconferinţă trimestrul întâi 2025, Tradingview.

-----------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb