TradeVille: OMV Petrom continuă planurile de dezvoltare şi investiţii

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 noiembrie 2023

Sursa foto: www.omvpetrom.com

Sursa foto: www.omvpetrom.com

În contextul preţurilor mai mici ale ţiţeiului şi gazelor naturale, dar şi al contribuţiilor de solidaritate datorate, OMV Petrom raportează rezultate mai mici faţă de anul trecut, în timp ce merge înainte cu planurile de dezvoltare şi investiţii, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane barili echivalent petrol (bep) în 2022.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Acţionariatul companiei este majoritar austriac, OMV Aktiengesellschaft - una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria - care deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar 6,4% sunt controlate de alţi acţionari străini. Acţionariatul român are o pondere de peste 42% în capitalul social al companiei, fiind reprezentat în principal de statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine 20,7%, iar restul de 21,7% este în proprietatea fondurilor de pensii din România şi de circa 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi.

Cel mai mare rezultat net din 2023, înregistrat în trimestrul al treilea

OMV Petrom a raportat, pentru primele nouă luni ale anului curent, o cifră de afaceri consolidată mai mică cu 35,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, aceasta fiind influenţată negativ de preţurile mai mici ale mărfurilor şi de volumele mai mici de vânzări de energie electrică. Cea mai mare pondere în veniturile companiei a avut-o segmentul de Rafinare&Marketing (72%), urmând segmentul de Gaze&Energie (28%). Segmentul de Explorare&Producţie a generat doar 0,1% din cifra de afaceri, majoritatea vânzărilor pe această parte efectuându-se în interiorul grupului.

TradeVille: OMV Petrom continuă planurile de dezvoltare şi investiţii

Rezultatul din exploatare a fost în scădere cu 48,8% faţă de anul anterior, însă, calculat trimestrial, în perioada iulie - septembrie 2023 s-a înregistrat cel mai mare rezultat din anul curent - 2,4 miliarde de lei. Printre cauzele care au dus la scăderea rezultatului operaţional au fost preţurile mai mici ale ţiţeiului şi gazelor naturale şi intervenţiile suplimentare în sfera de reglementare a sectorului energetic în România.

De menţionat faptul că, în acest an, compania a plătit suplimentar o contribuţie pentru fiecare tonă de ţiţei procesat în cursul anului 2022, urmând să achite contribuţia şi pentru anul 2023. Contribuţia de solidaritate plătită în al treilea trimestru din 2023 s-a ridicat la 371,9 milioane de lei, faţă de 1,9 miliarde de lei plătiţi în acelaşi interval din 2022.

Astfel, pe fondul unui rezultat financiar net de -79 milioane de lei, profitul net al companiei s-a situat cu 72,2% mai jos faţă de primele nouă luni din 2022.

Rezultatele au fost puţin sub aşteptările analiştilor, care prognozau un rezultat net de 2,25 miliarde de lei în perioada iulie - septembrie 2023, în timp ce rezultatul din exploatare (excluzând elementele speciale) era prognozat la 2,58 miliarde de lei, cu 2% mai mare faţă de cât a raportat societatea.

Situaţia se prezintă asemănătoare cu prima jumătate a anului 2023, atunci când OMV Petrom a fost impactată de preţurile în scădere ale petrolului, dar şi de volumul de consum mai mic, având venituri cu 30% mai mici şi un rezultat net cu 80% mai mic faţă de 2022.

De la începutul anului şi până acum, acţiunile SNP au înregistrat o creştere de 30,1%, cu mult mai sus decât piaţa, reprezentată de indicele BET, care a marcat o creştere de 22,5%.

Nivel stabil al producţiei totale de hidrocarburi

Printre indicatorii operaţionali ai companiei, se observă un nivel stabil al producţiei totale de hidrocarburi, faţă de trimestrul anterior, în timp ce indicatorul a suferit o scădere de 3,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în principal din cauza declinului natural al producţiei.

Astfel, volumul total de vânzări de hidrocarburi a urmat un trend asemănător producţiei, fiind cu 0,7% mai mic faţă de al doilea trimestru din 2023, în timp ce faţă de al treilea trimestru din 2022 scăderea s-a accentuat la un nivel de 3,7%. Preţul mediu realizat la ţiţei reflectă creşterea cotaţiei barilului de petrol la nivel internaţional, fiind cu 12,2% mai mare în al treilea trimestru din 2023, faţă de trimestrul anterior, dar mai mic decât în acelaşi interval din 2022, atunci când energia înregistra cotaţii ale combustibililor la maxime record. Rata de utilizare a rafinăriei şi-a revenit la normalitate, la o valoare de 95%, în contextul în care revizia prelungită a rafinăriei de la Petrobrazi, dar şi a centralei de la Brazi a luat sfârşit, acestea întinzându-se pe o perioadă de aproximativ două luni.

Staţii Petrom modernizate

OMV Petrom a anunţat recent finalizarea amenajării, la nivel naţional, a circa 400 de magazine MyAuchan în toate staţiile Petrom, care au fost modernizate concomitent. Proiectul, început în anul 2019, a fost finalizat mai devreme de termenul limită şi va permite clienţilor companiei să-şi optimizeze timpul petrecut în staţii, alimentând automobilele şi făcând cumpărăturile dintr-o oprire.

De asemenea, compania a anunţat piaţa despre delistarea şi încetarea efectivă a tranzacţionării certificatelor globale de depozit începând cu 26 octombrie 2023.

Pe plan macro, instabilităţile din sectorul de energie românesc continuă. Guvernul a adoptat recent o nouă ordonanţă de urgenţă prin care doreşte să crească redevenţele plătite de companiile petroliere pentru resursele extrase. Creşterile vor intra în vigoare la următoarele reînnoiri ale concesiunilor existente sau la semnarea unor noi concesiuni. Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze (FPPG) a ţinut să menţioneze că politica curentă a staului român vine să descurajeze investiţiile noi în producţia viitoare de petrol şi gaze.

Aşteptări mari de la proiectul Neptun Deep

Cele mai mari aşteptări privind evoluţia companiei pe termen mediu sunt îndreptate către proiectul Neptun Deep, realizarea căruia a fost concretizată în vara acestui an, prin decizia finală de investiţii, alături de compania-partener Romgaz.

Astfel, companiile vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, în perioada 2024 - 2026, care va genera, începând cu anul 2027, aproximativ 100 milioane mc de gaze naturale. Producţia aşteptată din acest proiect de exploatare este echivalentă cu o valoare de 30 ori mai mare decât cererea anuală curentă de gaze naturale a 4,3 milioane de gospodării.

În 2023, compania a semnat un contract cu Saipem - una dintre cele mai mari societăţi din lume care oferă soluţii pentru câmpuri petroliere - în vederea furnizării serviciilor de proiectare, instalare şi testare a instalaţiilor offshore din cadrul proiectului, valoarea totală a serviciilor ridicându-se la 1,6 miliarde de euro, care se va împărţi egal între OMV Petrom şi Romgaz.

Totuşi, pe termen lung, OMV Petrom are un plan de decarbonizare a activităţii operaţionale, plănuind să adauge în fiecare an noi unităţi de producţie a energiei electrice ecologice. Astfel, până în 2030, compania estimează că va adaugă cinci segmente de afaceri cu emisii reduse de carbon, printre care se numără energia regenerabilă, biocombustibilii sau hidrogenul albastru şi verde.

În 2023, compania a ajuns la un număr de 120 de staţii de încărcare a maşinilor electrice, a obţinut finanţare prin PNRR pentru producţia de hidrogen verde la rafinăria de la Petrobrazi şi a semnat un acord pentru achiziţionarea mai multor parcuri fotovoltaice în România, care vor avea o putere instalată de circa 710 MW.

Până în 2030, emisiile de carbon din operaţiunile societăţii sunt prognozate să scadă cu 30% faţă de 2019, iar scopul pe termen lung este atingerea neutralităţii din punct de vedere climatic până în 2050.

Dividende în creştere

În ultimii ani, randamentul dividendelor distribuite de OMV Petrom a fost în creştere, pentru anul financiar 2022 acesta a atins un nivel de aproape 20%, dacă luăm în calcul şi dividendul special. Ultimii doi ani au fost favorabili companiei, care a distribuit consecutiv două dividende speciale în valoare de 0,045 lei/acţiune.

TradeVille: OMV Petrom continuă planurile de dezvoltare şi investiţii

Analiştii care acoperă OMV Petrom au estimat rezultatele la trimestrul al treilea din 2023 puţin mai sus faţă de cât a raportat compania, având şi un preţ ţintă consensual mai mare faţă de nivelul la care se tranzacţionează SNP. Astfel, preţul ţintă mediu estimat de zece analişti pentru perioada următoare este de 0,626 lei/acţiune, ceea ce ilustrează că acţiunea SNP are un randament potenţial de 13,9%, conform preţului de închidere de vineri.

TradeVille: OMV Petrom continuă planurile de dezvoltare şi investiţii

Opotunitati şi riscuri ale unei investiţii în OMV Petrom

Oportunităţi

- Cea mai mare companie de Oil&Gas din România, are o poziţie bine stabilită în piaţă, fiind şi cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est;

- Planuri continue de dezvoltare - societatea a anunţat în vara acestui an decizia de investiţii în proiectul Neptul Deep şi doreşte începerea forajelor în noi zăcăminte de petrol;

- Nivel bun al dividendului - în ultimul an, societatea a distribuit două dividende şi se aşteaptă să menţină aceast ritm şi în anul 2023, iar conform politicii de dividend stabilit, nivelul de bază va fi majorat cu o rată de până la 10% în fiecare an.

Riscuri

- Sistem fiscal şi politic instabil în România, guvernul introducând în 2022 mai multe suprataxe care au afectat fluxurile de numerar ale companiei;

- Dificultatea de a se extinde, având în vedere că operează doar la nivel naţional.

TradeVille: OMV Petrom continuă planurile de dezvoltare şi investiţii

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: comunicat companie, rapoarte companie, omvpetrom.com, BVB.

-----------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cand cel mai mare risc pentru Petrom este sistemul fiscal şi politic instabil din România atunci iti dai seama ca traiesti intr-o tara corupta si bananiera

    1. Si sistemul va fi rapus! E penibil ce face politicul la adresa antreprenorilor si investitorilor... capul sus! Le vine ziua judecatii!

      Zi a judecății a fost doar ptr Ceaușescu.

    La Petrom trebuie sa plateasca raul facut:

    Petromchimie, Doljchim , vanzari terebnuri , apartamente , moteluri, hoteluri.. 

    Import din Viena masiv ( se exporta materii prime , se importa acceleasi materii prelucrate_/ 

    A existat factura cu "taxa management?" data catre Viena? 

    Sunt salariati platiti prin Insula MAN? Banii platiti de OMV Petrom... 

    si cate si mai cate...

    Hotiii...Dar, toate vor iesi la suprafata , curand . Cu nr , poze , tot 

    1. mambo jambo. niste tampenii

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb