TradeVille: OMV Petrom şi noua taxă

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 5 aprilie 2023

TradeVille: OMV Petrom şi noua taxă

În contextul unui an important din punct de vedere al investiţiilor realizate în sectorul naţional de energie, statul român modifică legislaţia pentru a încadra şi pe OMV Petrom la plata taxelor de solidaritate, după ce a eşuat să o facă cu prima varianta a OUG 186, la sfârşitul anului 2022, se reiterează într-un raport elaborat de Departamentul de Analiză al Tradeville.

În cursul săptămânii trecute, Parlamentul României a aprobat o serie de modificări la OUG 186/2022, prin care chiar şi companiile cu activităţi mai diversificate, care în baza situaţiilor financiare de anul trecut nu au obţinut peste 75% din cifra de afaceri din activităţile specificate în contribuţia de solidaritate, sunt obligate să achite suprataxa. Cu toate că noile modificări nu au specificat expres că vizează anumiţi jucători de pe piaţă, pentru opinia publică a fost clar că OMV Petrom a fost ţintă acestora.

Divergenţele între statul român şi marea companie de energie au început încă în prima lună a anului 2023, atunci când OMV Petrom a anunţat, în cadrul unui comunicat către BVB, că nu îndeplineşte criteriile pentru plata acestei taxe. Justificarea oferită a fost că, datorită profilului diversificat al producţiei sale, contribuţia în cifra de afaceri a activităţilor specificate în actul normativ nu a depăşit pragul de 75%.

Solicitarea de plată a suprataxei nu a fost una neaşteptată pentru companie sau investitori. Reprezentanţii statului român, printre care şi Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, au dat asigurări, de mai multe ori în cursul anului 2023, că SNP va plăti până la urmă taxa. Conform presei, suma de plată se ridică la aproximativ 4,9 miliarde lei sau 1 miliard euro.

Cu toate acestea, modificarea ordonanţei de urgenţă adoptată de Guvernul României a stârnit reacţii negative atât din partea companiei, cât şi în mediul politic, unii considerând că aceasta ar putea determina Uniunea Europeană să declanşeze procedura de infringement împotriva României sau că prin modificările aduse a fost încălcată Constituţia României. Cu atât mai grav însă, este faptul că modificările s-au realizat fără consultaţii prealabile cu principalii actori din piaţa de energie, la fel cum s-a întâmplat şi la adoptarea primei variante a OUG, la sfârşitul anului 2022.

CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere, a menţionat, în cadrul unei conferinţe din 2023, că ar dori o comunicare mai bună între stat şi companiile din sectorul energetic. Declaraţia a venit în contextul în care societatea plănuieşte să aprobe, în vara acestui an, decizia de a investi în proiectului Neptun Deep. Totodată, a fost menţionat faptul că OMV Petrom a plătit deja, în anul 2022, contribuţii totale de 20 miliarde lei la bugetul de stat.

Taxe... şi amenzi

Taxa pe care acum OMV Petrom trebuie să o plătească statului român nu este singura plată în plus faţă de cele programate pentru 2023. Preşedintele ANAF, Lucian Heius, a afirmat că inspectorii antifraudă urmează să emită o decizie de impunere către OMV Petrom pentru suma de 581 miloane lei (circa 120 milioane euro), în urma depistării unor erori de calcul ale companiei pentru contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică.

Verificările ANAF la OMV Petrom au început încă din luna ianuarie, după declaraţia companiei în privinţa neîncadrării la plata taxei, atunci când ANAF s-a autosesizat în această speţă, menţionând că va efectua verificări amănunţite la OMV Petrom, dar şi la alte companii care se încadrează în prevederile ordonanţei, pentru a se asigura că legislaţia este respectată.

Piaţa a reacţionat moderat la anunţul privind noua taxă

În cursul zilei de 29 martie, atunci când presa locală a anunţat aprobarea modificării ordonanţei privind taxarea suplimentară, piaţa a avut o reacţie moderată, cotaţia acţiunii OMV Petrom încheind ziua cu o variaţie de -1,5% faţă de preţul de închidere din 28 martie, ceea ce sugerează că riscul societăţii de a fi încadrată la plata taxei era deja "încorporat" în preţul acţiunii. În cursul săptămânii trecute, cotaţia acţiunilor a înregistrat o variaţie de -1.6%.

De la începutul anului şi până acum, acţiunile SNP au performat mult mai bine faţă de piaţă, înregistrând o creştere de 9,6%, faţă de nivelul de 3,8% al lui BET. Aceeaşi situaţie s-a observat şi în anul 2022, atunci când cotaţia OMV Petrom a avut o scădere de 8,8%, mai bine faţă de scăderea de 10,7% a indicelui BET.

OMV Petrom în 2022 - rezultate record şi dividende pe măsură

În 2022, OMV Petrom a înregistrat rezultate financiare record, chiar dacă producţia de petrol şi gaze a fost în scădere. Astfel, cifra de afaceri consolidată raportată a fost de 61,3 miliarde lei - de 2,4 ori mai mare faţă de 2021, iar profitul net a trecut pragul de 10 miliarde lei, fiind de circa 3,6 ori mai mare comparativ cu 2021.

TradeVille: OMV Petrom şi noua taxă

Compania şi-a depăşit cu mult şi competitorii. În top 5 companii, din punct de vedere al profitului înregistrat, după SNP se situează Hidroelectrica, cu 4 miliarde lei, Nuclearelectrica cu 2,7 miliarde lei, Romgaz cu 2,5 miliarde lei şi Electrica, cu 559 milioane lei, o bună parte din profitul acesteia fiind însă nemonetar.

În privinţa dividendelor, societatea propune distribuirea unui dividend brut de 0,0375 lei/acţiune, cu menţiunea că, în perioada de vară, va anunţa şi un dividend special. Randamentul dividendului propus este de 8,2%.

Totuşi, având în vedere că societatea va direcţiona o parte din lichidităţi către suprataxa, în prima lună din vară, valoarea acestui dividend ar putea fi mai mică faţă de cazul în care nu ar fi existat taxa şi chiar există riscul de a nu mai fi distribuit, în cazul în care compania va avea în 2023 o profitabilitate mai mică.

Comparativ cu principalii concurenţi, randamentul dividendelor OMV Petrom se situează la mijloc, fiind depăşit de cel al Oil Terminal, care a anunţat un dividend cu randament de 11,9%, Nuclearelectrica - randament de 9,6%, Conpet - randament de 9,2% şi Romgaz, cu un randament de 9%. Sub OMV Petrom s-au situat Transgaz (randament de 3,6%), Transelectrica (randament de 3%) şi Rompetrol Well Services (randament de 1,5%).

TradeVille: OMV Petrom şi noua taxă

Randamentul dividendului a fost calculat în baza preţului de închidere din data de 30 martie.

...........................................

Printre sursele articolului menţionate de TradeVille în acest raport se numără rapoarte Tradeville, Infront, economica.net

...........................................

Analiza TradeVille poartă următorul disclaimer:

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare. TradeVille îşi propune să actualizeze raportul cel puţin anual.

Lista potentialelor conflicte de interese

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Furaciune de la OMW, ca sa dea pensii speciale javrele, si sa risipeascca 1 mld euro anual pe vaccine anticovid pe care le arunca la gunoi.

    Nu mai spun ca orice bugetar sau politician care are acces la licitatii e putred de bogat tot din furat taxe.

    Deci niste hoti.  

    1. Foarte corect!

    Il vedem la 0.35 fara dividend special si cu actiunile acordate catre fostii angajati?

    1. aia cu fostii angajati e bull**** aruncat sa sperie lumea sa vanda, get real boi

      problem pt petrom e daca reuseste sa intoarca productia in scadere. ma astept sa cumpere ceva sau sa inceapa explorari mai serioase ca pana e gata neptun deep mai sunt 4 ani at least ... 

      pana e gata neptun deep mai urmeaza georgia si han asparuh

      numai dc scade si petrolul, ceea ce nu pare probabil, dimpotriva

      ASA CEVA , SE INTAMPLA , NUMAI INTR-O TARA DE ''''''''' OAMENI NEBUNI !!!! ''''''''' SI NU MA REFER AICI , LA CETATEANUL SIMPLU .......... CE INVESTITOR MARE , MAI ARE CURAJUL CA SA VINA IN TARA LUI DRACULA , UNDE , IN FUNCTIE DE FANTEZIILE SI NERVII CELOR CARE NE CONDUC , SE POATE POMENII SAPTAMANA VIITOARE ( CU O NOUA LEGE , RECTIFICATA NOAPTEA , DACA E NEVOIE !!! ) , SI , SA SE POMENEASCA CA NU MAI ARE 75 % DIN PROFITUL NET , CARE '''''''''' TREBUIE SA MEARGA LA BUGETUL DE STAT , FIINDCA SANT NEVOI MULTE , IN ROMANIA ....... """" AUZI GASELNITA : TAXA DE ''''''''' SOLIDARITATE !!! ''''''''' SOLIDARITATE , INTRE CINE SI CINE ??????? AHA : VORBA AIA ( EU , T-IS FRATE !!! TU-MI , ESTI FRATE !!! IN NOI 2 , UN SUFLETEL , BATE !!! CE-I AL TAU , E SI AL MEU !!!!!!!!!!! CE-I AL MEU , E TOT AL MEU ........... ) ; VA PLACE ??????? EU , SANT INCANTAT !!!!!!!!!!!!!! GUVERNANTII NOSTRII , SE VEDE CA , AU FACUT SCOALA SMECHERIEI , LA MOSCOVA !!!!!!!!!!!! DIN 1945 , INCOACE ........... DEGEABA SE PREFAC ACUMA , CA SANT EI , MARI CAPITALISTI ................... CAPITALISTI , PE DRACUL !!!!!!!!!! NU STIM NOI '''''''''' CE MARFA AVEM ???????? ''''''''' SOLIDARITATE !!!!! CAND E DE JECMANIT INCA 7 PIEI , DIN FROFITUL FACUT DE ALTII ............. DAR , EI ?????? CU CINE SANT '''''''''' SOLIDARI ?????? '''''''' .......

    Lege data pt o singura firma, si retroactiv. Ro va da banii inapoi peste citiva ani, dar din buzunarele noastre.

    1. De unde crezi ca a dat banii, nu tot din buzunarele noastre? Cand era motorina 9 lei cine a CUMPARAT ca sa aiba statul de unde lua taxe peste taxe? Cine a cumparat mancare transportata cu motorina de 9 lei? De la noi, in ultima instanta. Ar fi putut sa-i spuna la Petrom nu vinde mai scump decat atat(media pe ultimii 3 ani plus 20% PLUS INFLATIA sau etc), nici in pierdere, dar nici in super mega profit(pe care apoi sa-l ia statu sa-si dea lor pensii speciale si spagi pe vaccinuri anticovid de n ori mai multe decat populatia Romaniei).

      Hotie frate dar de unde? De la noi pana la urma. Sigur ca Petrom a fost fraierul care a colectat banii crezand ca face un profit frumos si numai bine le pica pt Neptun Deep. Dar gura lu Ciolacu, Caciu si cine o mai fi pe-acolo n-ar manca si ea ceva? 

    Să plece și să ne lase în plată Domnului

    Nuclearelectrica nu a profitat de preturile mari din energie???

    Acolo au bastanii actiuni, nu trebuie suprataxati?! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb