TotalEnergies SE din Franţa a dezamăgit piaţa, raportând un profit net mai mic faţă de aşteptările analiştilor, însă merge înainte răsplătind acţionarii prin dividende şi răscumpărări de acţiuni, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
TotalEnergies este o companie de energie care produce şi comercializează petrol şi biocombustibili, gaze naturale, gaze verzi, energie regenerabilă şi electricitate la nivel internăţional. Acesta operează prin intermediul a cinci segmente: explorare şi producţie, GNL integrat, energie integrată, rafinare şi produse chimice, şi marketing şi servicii. Segmentul explorare şi producţie este implicat în explorarea şi producţia de petrol şi gaze naturale.
Acţionariatul TotalEnergies este compus, în mare parte, din acţionari instituţionali - în proporţie de 41,5%, în timp ce insiderii deţin o proporţie de 10,6%. De la începutul anului şi până acum, insiderii au efectuat o tranzacţie de cumpărare în valoare de 4,5 milioane de dolari.
• Preţul ţiţeiului rămâne pe trend pozitiv
Chiar dacă de la începutul anului şi până acum trendul preţului petrolului se menţine pozitiv, ultima lună a adus scăderi semnificative, petrolul Brent pregătindu-se pentru a treia săptămâna consecutivă de scăderi.
Evoluţia acestuia este influenţată de cererea slabă din China - cel mai mare importator de ţiţei din lume, dar şi de aşteptările de semnare a acordului de încetare a războiului din Gaza. Cu toate acestea, datele care au arătat că economia SUA a crescut într-un ritm mai alert faţă de aşteptări au făcut ca contractele futures pentru ţiţeiul Brent să se menţină la peste 80 de dolari/baril.
Goldman Sachs se aşteaptă ca preţul petrolului Brent să varieze între 75 şi 90 de dolari/baril în 2025, presupunând o creştere asemănătoare trendului produsului intern brut (PIB) şi o cerere constantă de petrol, precum şi echilibrarea pieţei de către Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi afiliaţii săi. De asemenea, analiştii băncii consideră că oricine va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA în noiembrie va avea instrumente limitate pentru a stimula semnificativ oferta internă de petrol anul viitor, din cauza stocurilor strategice scăzute.
• TotalEnergies - vânzări în scădere şi marje mai mici
TotalEnergies a raportat mai slab decât se aşteptau analiştii, pentru ultimul trimestru al acestui an fiscal (perioada aprilie - iunie 2024), compania fiind afectată de scăderea vânzărilor de produse rafinate şi gaze, dar şi de prăbuşirea marjelor de rafinare din Europa. De asemenea, preţurile pentru LNG au scăzut ca urmare a cererii mai slabe. Astfel, profitul net ajustat al companiei a fost de 4,7 miliarde de dolari în perioada menţionată (-5,2% în ritm anual), comparativ cu 4,96 miliarde de dolari estimaţi, în timp ce veniturile din vânzări s-au situat la 53,7 miliarde de dolari (-4,5%), faţă de 51,6 miliarde de dolari estimaţi.
Pe segmente de activitate, cel mai bine a performat vânzarea de petrol, care a avut o creştere anuală de 14%, reflectând un preţ mai mare al ţiţeiului, în timp ce câştigurile din unitatea de rafinare şi produse chimice au scăzut cu 36%, iar activitatea de pe segmentul de GNL - cu 13%. Marja medie de rafinare de 44,9 dolari/tona metrică, deşi uşor mai mare decât anul trecut, reprezintă o scădere de 37% comparativ cu primul trimestru din 2024.
Piaţa a fost dezamăgită de rezultatele gigantului energetic, acţiunile acestuia fiind în scădere cu 1,7% după publicare. Chiar dacă performanţa financiară a companiei a scăzut faţă de recordurile înregistrate în cursul anului 2022, o perioadă marcată de o volatilitate spectaculoasă a preţurilor energiei şi o creştere pe măsură, rezultatele companiei rămân mai sus faţă de nivelurile pre-pandemice, întrucât cererea continuă să urce, mai ales pentru gazul natural lichefiat (GNL) transportat pe mare.
• Dividende, răscumpărări de acţiuni şi perspective
Compania a anunţat că are în plan o răscumpărare de până la două miliarde de acţiuni în al treilea trimestru din 2024, după ce în trimestrul al doilea a reuşit să-şi îndeplinească ţinta de două miliarde de acţiuni răscumpărate.
În ceea ce ţine de dividende, TotalEnergies a anunţat acordarea unui dividend trimestrial de 0,79 euro/acţiune, acesta fiind la acelaşi nivel faţă de dividendul de trimestrul trecut şi cu 7% mai mare faţă de 2023. Randamentul anualizat al dividendului se ridică la 5%.
Pentru al treilea trimestru din 2024, TotalEnergies se aşteaptă să producă între 2,4 şi 2,45 milioane de barili pe zi (bpd) - o producţie aproape neschimbată faţă de trimestrul al doilea şi la un nivel foarte apropiat de cea din primele trei luni, atunci când s-au înregistrat 2,4 milioane bpd. În continuare, compania crede că preţurile petrolului vor rămâne stabile.
• Ce părere au analiştii?
Conform informaţiilor MarketBeat, TotalEnergies are în prezent un rating de consens de "Hold" şi un preţ ţintă de consens de 76 de dolari/acţiune. Per total, cinci analişti au evaluat acţiunile cu un rating de menţinere şi unul a emis un rating de cumpărare pentru acţiunile companiei. În utlimele trei luni, o serie de analişti şi-au modificat preţurile ţintă, printre care Wolfe Research, într-un raport publicat la mijlocul lunii iulie, care a stabilit un preţ ţintă de 87 de dolari/acţiune pentru companie.
Piper Sandler şi-a majorat obiectivul de preţ pentru acţiunile TotalEnergies de la 75 la 79 de dolari/acţiune şi a acordat un rating "neutru" într-o notă de cercetare publicată pe 18 aprilie, notează TradeVille.
În cele din urmă, Scotiabank şi-a redus obiectivul de preţ pentru acţiunile TotalEnergies de la 86 la 80 de dolari/acţiune şi a stabilit un rating "sector perform" pentru companie într-o notă de cercetare pe 12 iulie.
• TTE pe grafic: +11,7%, în ultimele 12 luni
De la începutul anului şi până acum, TotalEnergies le-a adus investitorilor un randament în portofoliu de +0,4%, acţiunea suferind o scădere în ultimele două luni pe fondul estimărilor companiei că va opera cu marje mai mici în trimestrul al doilea. Faţă de indicele european STOXX 600, care a crescut în aceeaşi perioada cu 6,2%, compania a subperformat.
În ultimele 12 luni, acţiunile TTE au avut o dinamică la bursă de +11,7%, aceasta fiina mai puternică faţă de indicele STOXX 600, care a crescut în această perioadă cu 9,2%.
Începând cu a doua parte a anului 2020, acţiunile TotalEnergies se tranzacţionează pe un trend ascendent. Astfel, de la începutul anului 2021 şi până acum, acţiunile gigantului energetic au crescut cu 96%. În ultimul an, preţul acţiunii s-a menţinut peste media mobilă de 200 zile, având în prezent un moment de testare a acesteia. În cazul în care preţul reuşeşte să o străpungă şi trece în partea de jos a acesteia, investitorii se pot aştepta la o posibilă schimbare a trendului.
• Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în TotalEnergies
• Oportunităţi
Multipli mai mici faţă de industrie: TotalEnergies prezintă multipli mai mici faţă de industrie, având un P/E de 7,4x (industrie 9,8x), un P/S de 0,7x (industrie 1,4x) şi un EV/EBITDA de 3,5x (industrie 5,8x).
Portofoliu diversificat de energie: TotalEnergies este o companie care produce şi comercializează la scară globală mai multe tipuri de energie, printre care petrol şi biocombustibili, gaze naturale şi gaze verzi, energii regenerabile şi electricitate.
Strategia de creştere: Pentru a satisface cererea globală de energie în creştere, TotalEnergies intenţionează să îşi majoreze producţia de energie cu 30% de acum până în 2030, creşterea provenind pe jumătate din electricitate, în principal din surse regenerabile, şi pe jumătate din GNL.
Companie subevaluată: Conform datelor AlphaSpread, valoarea intrinsecă a acţiunii s-ar situa în jurul nivelului de 103,2 dolari, fiind cu 34% mai mare faţă de valoarea actuală.
• Riscuri
Reglementare: Industria petrolului este una cu un grad de reglementare înalt la nivel global, ceea ce îngreunează procesele operaţionale a companiei, generează cheltuieli suplimentare semnificative şi impune un risc suplimentar noilor proiecte.
Schimbările climatice: Companiile producătoare de petrol simt presiunea din partea societăţii spre a renunţa la activităţile cu emisii mari de carbon, ceea ce se traduce printr-un sprijin slab pentru activitatea TTE.
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.
-----------------
Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: totalenergies.com, Bloomberg, Reuters, offshore-technology.com, wsj.com, marketbeat.com, defenseworld.com, tradingview.com, alphaspread.com, finance.yahoo.com, nasdaq.com.