Trafic crescut la frontiera cu Ungaria în contextul măsurilor de relaxare

G.U.
Internaţional / 15 iunie 2020

Trafic crescut la frontiera cu Ungaria în contextul măsurilor de relaxare

Pe fondul măsurilor de relaxare care au intrat în vigoare începând de azi, 15.06.2020, ora 00.00, privind exceptarea de la măsura de carantinare/izolare la locuinţă a persoanelor care sosesc din ţările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) se înregistrează valori de trafic crescute la graniţa cu Ungaria, în principal prin P.T.F. Nădlac I şi Nădlac II - Autostradă, conform unui comunicat de presă.

Numai în primele 8 ore de la ridicarea restricţiilor, prin cele două puncte de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră pentru a intra în ţară aproximativ 4.500 de persoane.

În prezent, la Nădlac I sunt deschise la intrarea în ţară 6 artere de control, iar la Nădlac II - Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile.

Potrivit comunicatului, la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri), sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele completează o declaraţie pe proprie răspundere, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic.

În contextul măsurilor de relaxare, venim cu precizarea că pentru persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb