Traian Băsescu: Ignorarea relaţiilor cu statele arabe ne-a costat!

Alina Râncu
Ziarul BURSA #Politică / 15 iunie 2005

Lipsa unor relaţii strînse cu statele arabe timp de 15 ani s-a materializat prin răpirea celor trei jurnalişti, susţine şeful statului. Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, în cadrul unei dezbateri cu studenţii Facultăţii de Sociologie: "Eroarea care s-a tot perpetuat timp de 15 ani constă în faptul că nu am păstrat relaţiile cu arabii. Am avut ocazia să constatăm cît de rea a fost ignorarea relaţiilor prin intermediul ultimelor evenimente, mă refer la răpirea celor trei jurnalişti. Acum avem posibilitatea să păstrăm legăturile mult mai strîns cu statele arabe şi cu sigu-ranţă vom ţine cont de aceste lucruri".

La dezbaterea publică organizată de Facultatea de Sociologie pentru studenţii săi şi pentru cursanţii masterului "Studii de securitate", preşedintele a mai făcut referire la principalele obiective de securitate ale ţării noastre. "Cele patru paliere de securitate naţională sînt: garantarea securităţii României; garantarea prosperităţii viitoare a României; activarea relaţiilor României în regiune şi o politică deschisă cu privire la realităţile Mării Negre. În acest moment, prioritatea zero este integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi dezvoltarea parteneriatelor strategice cu Marea Britanie şi SUA", a mai adăugat Traian Băsescu.

"Un conflict global nu mai este posibil, dar înfloresc conflictele locale", spune şeful statului

Alte teme abordate în cadrul seminarului de ieri au fost internaţionalizarea Mării Negre şi motivele izbucnirii conflictelor locale. Băsescu a declarat: "Accesul scăzut la resurse naturale, conflictele interetnice, islamismul extremist sînt principalele motive pentru dezvoltarea conflictelor locale. La noi, Marea Neagră este o zonă de conflicte îngheţate. În următorii zece ani, circa 70% din energie va fi furnizată din această zonă. Traficul ilegal de armament care se desfăşoară în volume considerabile prin Marea Neagră alimentează conflictele locale din Balcanii de Vest". Preşedintele a mai adăugat: "Cînd m-am întîlnit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, am discutat şi despre interesele pe care le are ţara noastră asupra Mării Negre şi că avem motive comune să stingem conflictele îngheţate din acea zonă (soluţionarea problemelor din Transnistria, Georgia şi Ucraina)". Practic, pînă în acest moment, s-au materializat prezenţa activă a unei baze militare americane în zona Mării Negre şi începerea procesului de internaţionalizare a Mării Negre.

Alt subiect atins de preşedinte a fost rolul serviciilor secrete, care au ca principală misiune culegerea de informaţii pentru susţinerea politicii interne şi externe a României. În acest sens, domnia sa a subliniat că serviciile de informaţii nu au putere de decizie, adăugînd că informaţiile pot fi folosite de către Parchete drept probe la diferite procese şi de organele abilitate ale statului, ministere şi Preşe-dinţie. Discuţiile s-au încheiat cu promisiunea preşedintelui că, în 2007, vom intra sigur în Uniunea Europeană. "Noi trebuie să devenim performanţi pînă în 2007", a spus Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb