Transelectrica a retehnologizat cu 42 milioane lei staţia de la Câmpia Turzii

G.F.
Companii / 16 noiembrie 2017

Inaugurarea lucrărilor de retehnologizare a staţiei de la Câmpia Turzii (Sursa foto: Transelectrica)

Inaugurarea lucrărilor de retehnologizare a staţiei de la Câmpia Turzii (Sursa foto: Transelectrica)

Transelectrica a inaugurat, astăzi, lucrările de retehnologizare a Staţiei Electrice de Transformare 220/110/20 kV Câmpia Turzii, din judeţul Cluj, după o investiţie de circa 42 de milioane de lei, informează compania naţională de transport al energiei electrice, prin intermediul unui comunicat de presă.

În cadrul evenimentului, Corina Popescu, director general executiv al Transelectrica, a declarat: "Sunt onorată să mă aflu la inaugurarea unui proiect care are drept scop creşterea gradului de siguranţă în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor. Staţia electrică de transformare de la Câmpia Turzii este un nod de tranzit de putere major între zonele Cluj, Alba şi Mureş, rolul acesteia fiind unul foarte important pentru siguranţa în alimentare cu energie electrică a zonei de nord a Transilvaniei. Prin retehnologizarea acestei staţii se asigură condiţiile de exploatare cerute de actualele standarde internaţionale, precum şi se menţin la un nivel rezonabil cheltuielile de exploatare, fiind înlocuite echipamente uzate moral şi fizic. Este important de spus că în ţara noastră, producţia de energie electrică este concentrată în zona de sud, în vreme ce consumul este la fel de mare şi în zona de sud, dar şi în zona de nord. De aceea, una dintre priorităţile majore ale Transelectrica este închiderea inelului de 400 kV, proiect necesar pentru siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional şi care, totodată, va minimiza pierderile din reţeaua de transport al energiei electrice. Pentru următorii doi ani, Transelectrica are un plan de investiţii ambiţios, totalizând circa 1,4 miliarde de lei, iar una dintre preocupările noastre majore este retehnologizarea şi modernizarea staţiilor electrice de transformare".

Festivităţile au avut loc în prezenţa Secretarului de Stat din Ministerul Economiei, Petre Iulian Nicolescu, a prefectului judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, a primarului municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan. Din conducerii CNTEE Transelectrica SA, au participat: Preşedintelui Directoratului Transelectrica, doamna Corina Popescu, domnul Florin Tătaru, membru al Directoratului, doamna Claudia Anastase, directorul Sucursalei de Transport Cluj. De asemenea, la inaugurare au fost prezenţi reprezentanţi ai contractorilor care au executat lucrările.

Procesul de retehnoloizare a început în anul 2014, iar lucrările au fost executate de asocierea de firme Energobit, Siemens, Retrasib şi ELM Cluj. Proiectarea a fost atribuită, prin licitaţie publică, firmei Romproiect Electro cu subproiectanţii: MPS Electric Design şi KadCons, documentaţiile fiind finalizate în anul 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb