Transgaz estimează un profit net de 309,5 milioane lei,

A.G.R.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 decembrie 2008

Transgaz estimează un profit net de 309,5 milioane lei,

Acţionarii Transgaz Mediaş au aprobat, marţi, proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2009, care prevede un profit net în valoare de 309,545 milioane lei, potrivit unui comunicat al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti, citat de Agerpres. Veniturile totale sunt estimate la 1,417 miliarde de lei, din care 1,408 miliarde de lei din exploatare, iar cheltuielile la 1,052 miliarde de lei, din care 1,033 miliarde de lei cheltuieli de exploatare.

Compania a previzionat, pentru anul următor, investiţii în valoare de 396,677 milioane de lei. Adunarea Generală a Acţionarilor companiei, reunită marţi, a aprobat şi asocierea Transgaz, în calitate de lider de asociaţie, cu societăţile Gaz Proiect Braşov şi Petrostar Ploieşti pentru realizarea proiectării conductei Nabucco pe teritoriul României.

Compania Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz Mediaş a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 179,078 milioane lei, cu 3,93 la sută mai mare faţă de cel obţinut în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei, la 30 septembrie, a fost de 774,342 milioane lei. Transgaz Mediaş are prevăzut pentru acest an, în Bugetul de venituri şi cheltuieli, un profit brut de 317,63 milioane lei, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit fiind estimat la 269,233 milioane lei.

Veniturile totale ale companiei au fost stabilite la 1,275 miliarde lei, din care 1,262 miliarde lei venituri din exploatare, iar cheltuielile la 957,404 milioane lei, din care 940,417 milioane lei cheltuieli de exploatare.

Transgaz va realiza în 2008 investiţii în valoare totală de 587,261 milioane lei, din care 211,162 milioane lei din surse proprii, 115,033 milioane lei din credite bancare interne şi 261,066 milioane lei din alte surse (vânzări de acţiuni la oferta publică şi Fondul Proprietatea).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb