BURSA Analytics

Transgaz - printre cele mai bune evoluţii de la BVB

F.D.
BURSA Analytics / 22 iulie

Transgaz - printre cele mai bune evoluţii de la BVB

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 IULIE 2024

Cotaţia companiei s-a înscris pe o traiectorie ascendentă catalizată de publicarea rezultatelor primului trimestru, respectiv dublarea profitabilităţii

Fondurile de pensii private deţineau 21,5% din Transgaz, la finele lunii mai

Tendinţa de creştere din ultimele două luni a preţului acţiunilor transportatorului de gaze naturale Transgaz Mediaş (TGN) a continuat în perioada 11 - 18 iulie, interval în care cotaţia companiei a avut un randament de 2,95%, în raport cu euro.

Aprecierea a demarat la jumătatea lunii mai, imediat după publicarea rezultatelor financiare ale Transgaz aferente primului trimestru, compania raportând un profit net de 262,9 milioane lei, dublu faţă de cel din intervalul ianuarie-martie 2023. Veniturile din transportul intern de gaze s-au majorat cu 68,53%, până la 667,9 milioane de lei, creşterea provenind, în principal, din tarifele de transport mai mari, atât pe componenta de rezervare de capacitate cât şi pe cea volumetrică.

La finele lunii mai, ANRE a aprobat venitul reglementat pentru activitatea de transport a Transgaz aferentă anului gazier 2024 - 2025 (1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025) la puţin peste două miliarde de lei, în creştere faţă de valoarea de aproape 1,9 miliarde de lei din anul precedent.

Tendinţa ascendentă clară a cotaţiei TGN sugerează achiziţii constante ale unor investitori instituţionali, compania fiind printre preferatele administratorilor fondurilor de pensii. Ultimele date disponibile aferente lunii mai arată că toate cele şaptesprezece fonduri de pensii private din ţara noastră Pilon II şi Pilon III aveau acţiuni Transgaz, controlând împreună 21,54% din companie. În mai, doar fondul facultativ Pensia Mea, administrat de BT Pensii, a cumpărat acţiuni Transgaz, conform datelor disponibile pe site-ul desprepensiiprivate.ro, dar probabil că de atunci şi alte fonduri de pensii au achiziţionat acţiuni ale companiei, ce încă nu au fost raportate.

La finele lunii mai, fondul Pilon II administat de NN Pensii avea cea mai mare deţinere dintre fondurile de pensii, de 6,58% din companie.

Transgaz îşi va raporta rezultatele afrente trimestrului al doilea în data de 16 august, când trebuie ţinut cont de faptul că activitatea companiei are un caracter sezonier, cea mai mare pondere a veniturilor fiind în perioadele de iarnă, respectiv trimestrul al patrulea şi primul trimestru.

Acţionarul majoritar al companiei este Statul Român care, prin Secretariatul General al Guvernului, controlează 58,5% din transportatorul de gaze naturale.

Indici - apreciere de 3,2% pentru BET-FI

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 1,39%, în perioada 11 - 18 iulie. Indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a avut un avans de 3,2%, în intervalul avut în vedere, iar indicele BET-XT, ce include cele mai lichide treizeci de titluri ale bursei noastre, s-a apreciat cu 1,45%, în perioada menţionată.

Romcab - cel mai mare randament dintre acţiunile din Piaţa Reglementată de la BVB

Acţiunile Romcab se situează în topul randamentelor din Piaţa Reglementată de la BVB, din intervalul 11 - 18 iulie, cu o creştere de 9,28%, în raport cu moneda euro. Pe locul al doilea se situează titlurile Evergent Investments, cu o apreciere de 7,6%, iar pe poziţia a treia se află acţiunile Infinity Capital Investments, ce au urcat cu 7,23%, în raport cu euro, în perioada avută în vedere.

Fonduri de investiţii - randament de 4,6% pentru FDI Audas Piscator

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 10 - 17 iulie, este condus de titlurile FDI Audas Piscator, cu o apreciere de 4,6%. Titlurile Certinvest BET-FI Index s-au clasat pe poziţia a doua, cu o creştere de 3,43%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile OTP Real Estate & Construction Clasa L care au urcat cu 3,2%.

Bitcoin a avut o creştere de 11,68%, în perioada 11 - 18 iulie, iar cotaţia aurului a urcat cu 2,74%. Cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a apreciat cu 0,11%, în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb