• În timpul acesta, societatea nu îşi poate relua activitatea, deoarece nu se ştie ce furnizor va avea
Compania Transgaz discută în aceste zile cu conducerea Gaz De France Energy Suez România despre avizului în vederea aprobării cotei de gaz pentru începerea activităţii Nitroporos Făgăraş, a declarat liderul de sindicat al societăţii, Lucian Cupu.
"Sunt ultimele discuţii în acest sens. După părerea mea, nu mai pot interveni alte probleme pentru că furnizorii de gaz nu doresc să piardă un consumator de nivelul nostru, având în vedere că este vorba despre un consum de 40.000 de metri cubi pe oră, în momentul în care vom începe să producem", a spus liderul de sindicat, care a amintit că cei de la GDF nu ar dori să piardă un client de calibrul Nitroporos, ceea ce tergiversează discuţiile dintre cele două companii. Din momentul în care se va da avizul favorabil pentru cota de gaz, în cel mult două săptămâni toate instalaţiile de la Nitroporos vor fi funcţionale, după ce timp de o săptămână se vor efectua probe la CET-ul societăţii, şi alte trei-patru zile teste la instalaţia de acid de care este nevoie pentru produsul final.
Făgărăşenii aşteaptă cu nerăbdare reluarea producţiei, pentru că acest lucru ar însemna angajarea imediată a 100 - 200 de persoane, urmând ca până la finele anului numărul angajaţilor să ajungă de, 545, cât are în prezent societatea, la aproximativ 1.000.
Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, cel care deţine şi Nitroporos Făgăraş, a arătat că în prezent este în discuţii cu o companie din Africa de Nord care doreşte să achiziţioneze jumătate din producţia de explozibili civili, dar şi cu una dintre cele mai importante companii miniere din Europa, pe care nu a dorit să o nominalizeze.
Societatea Nitroporos SRL a fost înfiinţată pe data de 7 martie 2008 şi administrează activele companiilor de pe platforma Nitramonia Făgăraş, cumpărate de compania Viromet Victoria, al cărei acţionar este grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Neculaie. Viromet Victoria a câştigat licitaţia organizată de lichidatorul Euroconsult SPRL Arad, în decembrie 2007, la preţul de 33 milioane lei, inclusiv TVA.
Pe data de 22 octombrie 2007, ca urmare a procedurilor de lichidare voluntară, aproximativ 80% dintre cei 569 de angajaţi ai celor cinci societăţi de pe platformă (Nitroexplosives, Nitrofertilizer, Nitrocontrol, Nitroservice şi Nitrotrans) au primit preavizul în vederea disponibilizării cu acordarea plăţilor compensatorii conform OUG nr. 116/2007, în prima etapă de disponibilizări. Primii angajaţi, aproximativ 400, şi-au încheiat activitatea în societate în data de 1 noiembrie, iar cea de-a doua tranşă de disponibilizări de la începutul anului 2008.
Compania Gladwell, partener de afaceri al proprietarului Interagro, Ioan Niculae, a achiziţionat, anul trecut, un pachet de 60% din societatea Nitroporos. George Colcea, director al companiei Viromet Victoria spune că noii acţionari majoritari sunt de fapt greco-ciprioţi, în timp ce Ioan Niculae susţine că aceştia sunt slavi, dar nu greci. "Nu vă pot spune de unde sunt", declara, în momentul tranzacţiei, omul de afaceri prahovean.
Niculae a mai explicat că înţelegerea este ca cei de la Gladwell, în calitate de acţionari majoritari să vină cu aport de capital de 28 de milioane de euro, valoarea investiţiei care va fi realizată atât în societate, cât şi în mediu.