Trebuie doar să credem că tiparniţa oferă prosperitate şi prosperitatea va veni

Scopul "Operaţiunii Bernhard", lansată de Germania nazistă în Al Doilea Război Mondial, a fost perfecţionarea falsificării bancnotelor Marii Britanii, care urmau să fie introduse pe piaţă cu scopul de a induce colapsul economic al inamicului.

De atunci a avut loc o schimbare fundamentală a paradigmei economice. Acum tipărirea este promovată de autorităţi ca o "binecuvântare" cu ajutorul căreia vor fi salvate economiile europene.

Succesul acesteia nu poate fi contestat şi este vorba doar de o chestiune de timp până când rezultatul, adică prosperitatea nelimitată prin îndatorare şi tipărire, va deveni evidentă pentru toată lumea.

Iar cum scopul scuză mijloacele, nimic nu va sta în faţa Băncii Centrale Europene, nici măcar tratatele fundamentale ale Uniunii Europene, a căror încălcare este ignorată de Curtea de Justiţie a UE.

Cu toate că îşi declară necontenit independenţa şi este gata de confruntarea directă cu instituţii fundamentale ale unor state importante pentru a dovedi acest lucru, instituţia monetară a zonei euro a ales, din păcate, să cedeze aşa-numitei presiuni a pieţelor (n.a. dar cum se mai poate vorbi de pieţe când rolul fundamental al acestora, descoperirea preţului, a fost anihilat complet de marile bănci centrale?).

Cu peste o săptămână înainte de ultima şedinţă de politică monetară, editoriale şi alte articole de la Financial Times, Bloomberg sau Reuters au prezentat pe larg opinii în care se sublinia necesitatea absolută a extinderii programului Pandemic Emergency Purchase Programme (PEPP) cu cel puţin 500 de miliarde, până la 1,25 trilioane.

"BCE trebuie să opteze pentru o acţiune preventivă şi îndrăzneaţă", a declarat Katharina Utermöhl, economist la Allianz SE, pentru Bloomberg, deoarece "este mai bine să se creeze spaţiu de acţiune acum pentru a reduce îngrijorările pieţei".

Oare cum se simt oficialii BCE în faţa unor astfel de presiuni şi aşteptări, care par să aibă, doar uneori, şi "uşoare" nuanţe de şantaj şi ameninţare? Nu reprezintă şi acestea un "atentat" la independenţa băncii?

De fapt, oficialii BCE se simt foarte bine. În articolul cu titlul "BCE are o singură alegere mâine pentru a evita reacţia negativă a pieţei", Bloomberg scrie că tocmai oficialii instituţiei au "alimentat aşteptările pentru acţiune", în timp ce un economist de la Jefferies a declarat că "ar fi o prostie din partea lor, mai ales după ce au văzut ultimele prognoze, să decidă o amânare subită".

În toate aceste declaraţii nu s-a răspuns, însă, la o întrebare simplă. De ce nu sunt de ajuns peste 3.000 de miliarde de euro, dar vor fi de ajuns încă 500 de miliarde?

Dar BCE a depăşit aşteptările. Programul PEPP a fost extins cu 600 de miliarde, până la 1,35 trilioane de euro, iar achiziţiile nete vor continua cel puţin până în iunie 2021, în condiţiile în care toate dobânzile au fost menţinute la nivelul anterior. Dar de ce vor fi suficiente încă 600 de miliarde de euro, dacă nu au fost suficiente peste 3.000 de miliarde?

Cele peste 3 trilioane de euro din bilanţul BCE sunt rezultatul achiziţiilor prin tipărire a obligaţiunilor guvernamentale în cadrul programului PSPP (Public Sector Purchase Programme), cu o valoare de circa 2,2 trilioane, a obligaţiunilor corporate în cadrul CSPP (Corporate Sector Purchase Programme), cu o valoare de peste 212 miliarde şi a titlurilor din sectorul public şi privat cumpărate în cadrul PEPP, cu o valoare de circa 235 de miliarde. Valoarea agregată de peste trei trilioane include şi partea neutilizată încă din PEPP, de circa 515 miliarde de euro.

Ultimele date oficiale de la BCE arată că bilanţul instituţiei a ajuns la circa 5,6 trilioane de euro după creşterea explozivă din ultimele luni, în condiţiile în care secţiunea bilanţieră "Titluri deţinute în scopuri de politică monetară" a depăşit pragul de trei trilioane de euro (vezi graficul 1).

Lansarea noului program de relaxare cantitativă a avut o influenţă semnificativă şi imediată mai ales pentru creditul guvernamental şi creditul acordat companiilor nefinanciare.

Creditul guvernamental şi-a accelerat creşterea anuală până la 6,2% în aprilie 2020, de la 1,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri anuale de 7,5% a emisiunilor de obligaţiuni, în timp ce creditul acordat companiilor şi-a accelerat creşterea anuală până la 6%, de la 4,9%. Creditul acordat gospodăriilor populaţiei şi-a temperat creşterea anuală până la 3%, de la 3,3% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri de 1,3% a creditului de consum şi unei creşteri de 3,9% a creditului ipotecar (vezi graficul 2).

BCE a publicat recent şi primele detalii ale achiziţiilor din cadrul programului PEPP. Valoarea totală a acestora a ajuns la 234,7 miliarde de euro la sfârşitul lunii trecute, din care 186,6 miliarde a fost valoarea obligaţiunilor guvernamentale.

Restul a fost repartizat între obligaţiuni corporate (10,6 miliarde de euro), achiziţionate inclusiv de pe piaţa primară, ceea ce înseamnă finanţare directă a companiilor, cu efecte negative asupra corectitudinii mediului concurenţial, şi titluri comerciale emise de companii pe termen scurt pentru finanţarea activităţii curente (circa 35 de miliarde de euro).

Marile semne de întrebare apar, însă, la nivelul achiziţiilor de obligaţiuni guvernamentale. După cum scrie Reuters, "BCE a cumpărat toate emisiunile nete de obligaţiuni ale Italiei din ultimele două luni, dar abia a reuşit să blocheze creşterea costurilor de finanţare".

Conform datelor de la UniCredit, BCE a cumpărat obligaţiuni suverane ale Italiei cu o valoare de 51,1 miliarde de euro, pe fondul unor emisiuni nete de 49 de miliarde.

În cadrul programului PEPP, valoarea obligaţiunilor Italiei cumpărate prin tipărire de Banca Italiei a fost de 37,4 miliarde, respectiv 21,6% din valoare achiziţiilor lunare totale.

Conform cerinţelor cheii de capital, care stabileşte volumul achiziţiilor în funcţie de valoarea PIB-ului şi populaţie, cota nu ar fi trebuit să depăşească 17%, după cum scrie Reuters.

"Datele arată că BCE şi-a aruncat efectiv la gunoi regulamentele", mai subliniază agenţia de ştiri.

Aceasta înseamnă, de fapt, independenţa BCE? Ignorarea propriilor reglementări şi a limitelor auto-impuse, care au jucat un rol crucial în decizia Curţii de Justiţie a UE de a considera legal programul PSPP, are implicaţii teribile din punct de vedere al respectării tratatelor europene. Sau poate BCE consideră că şi respectarea legilor poate fi, la nevoie, soluţionată prin tipărire?

Această problemă fundamentală nu pare un motiv de îngrijorare pentru Christine Lagarde, care doreşte stimularea cu orice preţ a creditării, chiar dacă eficienţa marginală a acesteia este aproape nulă, sau poate chiar negativă, pe fondul gradului foarte ridicat de îndatorare.

"Toate ţările din lume trebuie să acţioneze şi, în aceste condiţii, trebuie să-şi crească datoriile. Utilizarea creditului nu este doar recomandată, ci este calea care trebuie urmată", a declarat recent preşedintele BCE.

Fostul bancher Martin Hutchinson a scris recent că "acţiunile guvernelor şi băncilor centrale nu fac decât să amâne şi să slăbească redresarea economică", în condiţiile în care "dobânzile scăzute şi politica monetară relaxată nu reprezintă calea spre redresarea economică, ci, dimpotrivă, cea mai mare barieră în calea acesteia".

Oroare! Blasfemie pentru cei care nu doresc să-şi asume răspunderea pentru riscurile asumate şi vor să-şi perpetueze privilegiile pe seama celor mulţi şi ignoranţi!

Tocmai prin intermediul acestor "bani ieftini" o bancă centrală distruge disciplina absolut necesară unei funcţionări adecvate a pieţelor, după cum mai arată Hutchinson. În opinia sa, "acum este nevoie de majorarea dobânzilor peste rata inflaţiei şi reducerea drastică a cheltuielilor publice", dar recunoaşte, totodată că "este foarte improbabilă adoptarea unor astfel de măsuri".

Poate că aceasta este cea mai bună dintre lumile posibile. În "1984" Winston "a câştigat bătălia cu el însuşi" şi a avut revelaţia că "îl iubeşte pe Fratele cel Mare".

De ce nu ar fi de ajuns credinţa că tiparniţa oferă prosperitate pentru ca prosperitatea să vină şi să nu mai plece niciodată?