Trebuie să ne reuşească demondializarea ... (I)

Nu ştim mare lucru despre Forumul Economic Mondial de la Davos. Eu, unul, auzisem ceva despre acest Mecca al progresiştilor prin 2002, când se lăuda Năstase că e invitat să participe (printre alţi 4000 de alţi invitaţi). Dacă întrebi 100 de cetăţeni români ce e acest forum, 99 nu vor reuşi nici măcar să identifice mental, pe hartă, mica localitate Davos, din Elveţia, unde se ţine anual. Probabil că, dacă li se spune că majoritatea covârşitoare a liderilor politici progresişti - globalişti de azi au fost şcoliţi la Davos sau că marea re-setare (al cărui imperativ Build Back Better a fost preluat ca slogan electoral al campaniei lui Biden la prezidenţialele din SUA din 2020) a fost concepută la Davos ori că de acolo a rezultat orizontul 2030, an în care omul nu va mai avea nimic (nici măcar familie), dar va fi fericit, atunci pesemne că mai mulţi de-ai noştri vor pricepe despre ce e vorba şi vor avea o sănătoasă repulsie intuitivă. Mai ales că liderul acestui forum, Klaus Schwab, a fost un porte-parole al întregii plandemii, pe care a considerat-o "şansa unică" a resetării societăţii şi a omului, întru transhumanism. Tot el este autorul expresiei naziste "4 miliarde de mâncători inutili". Mă grăbesc să adaug că tipul nu este un mare filosof, economist sau inginer social, ci un bufon care a îmbătrânit urât, dar care are curajul (sau rolul) să spună pe şleau ceea ce stăpânii neo-feudali ai lumii de azi nu au chef să spună.

Forumul Economic Mondial (World Economic Forum, cunoscut şi sub acronimul WEF) de la Davos este la originea sau în preajma tuturor evenimentelor şocante, a crizelor, a pandemiilor, a războaielor sau a "revoluţiilor" digitale care au remodelat lumea şi au încercat să facă din om o figurină de plastilină în ultimii 40 de ani.

De remarcat că, atunci când sunt invitaţi, liderii marilor corporaţii globale vorbesc circa 45 de minute şi au parte de o uriaşă acoperire mediatică, în timp ce liderii politici pot vorbi doar 5 minute, ulterior pierzându-se în masa mare de ştiri "oficiale" - asta pentru a fi clar că politicile publice nu se fac de către politicieni, care sunt efemeri şi care pot fi, teoretic, traşi la răspundere (politică, morală, juridică) pentru deciziile lor, ci prin birocraţi, tehnocraţi, servicii secrete şi manageri de corporaţii globale, aflaţi sub controlul şi supravegherea cui trebuie, pentru a asigura captivitatea necesară a sătenilor globali şi concentrarea averilor şi a resurselor în mâini puţine, predictibile.

Liberul arbitru este, pentru VIP-urile şi fanii WEF, duşmanul imperiului experţilor, iar raţiunea simţitoare a omului normal este inamicul ireductibil al totalitarismului.

Dacă marea mjoritate a lumii nu ştie ce este WEF, ştie, în schimb, foarte bine, Joseph E. Stiglitz, fost economist şef al Băncii Mondiale şi laureat al premiului Nobel pentru economie. Stiglitz este autorul cărţii "Preţul inegalităţii", publicată în 2011 (ediţia în limba română a fost publicată în 2012, la editura Publica) şi al celebrei butade "1% din populaţie deţine 99% din avuţia globului, iar 99% din populaţie deţine 1% din avuţie", care a inspirat mişcarea globală de protest anti-bănci din 2011, intitulată Occupy Wall Street. Stiglitz spune că frecventează acest forum încă din 1995, deci îl cunoaşte foarte bine şi, mai ales, este cunoscut foarte bine acolo, de organizatori, mai ales pentru că e un critic sever, iar nu un lăudător, al ideologiei mondializării şi al şcolii lui Schwab. Atunci când Stiglitz spune sau scrie ceva, cerberii imperiului globalist intră în agitaţie maximă, iar actorii şi fanii spectacolului annual de la Davos, în panică. De exemplu, după ultima ediţie a acestui Forum, Stiglitz a scris un editorial pentru Project Syndicate, care este publicat şi în presa franceză• . Titlul editorialului este surprinzător - "Trebuie să reuşim demondializarea". Conţinutul articolului este chiar uluitor. Pur şi simplu, editorialul lui Stiglitz demolează demolatorii*.

Anul acesta, la Davos, într-un efectiv redus la jumătate faţă de anii de glorie ai WEF, dezbaterile s-au concentrat nu asupra globalizării, ci asupra eşecurilor globalizării. S-a vorbit despre distrugerea lanţurilor lungi de aprovizionare, despre inflaţia galopantă, despre explozia preţurilor la alimente şi energie (care a lovit ţările occidentale şi, mai ales, tările UE), despre penuria de materii prime şi de mărfuri esenţiale (cum ar fi semiconductorii, cipurile şi ... laptele praf pentru sugari) şi despre consecinţele grave ale unui sistem de protecţie a proprietăţii industriale deţinute de corporaţii şi de chinezi. Vă reamintesc scandalul de anul trecut, stins ca un foc de paie, scandal declanşat de cererea lui Biden, susţinută de Macron, ca industria Big Pharma să cedeze gratuit licenţele de fabricare şi exploatare a patentelor asupra medicamentelor şi serurilor experminentale de "prevenţie şi tratament" ale molimiei pandemice - cerere ignorată de toată "lumea bună" a birocraţiei şi a tehnocraţiei corporate. De asemenea, vă reamintesc de profitabilele afaceri cu bani publici derulate între lumea "ştiinţifică" occidentală şi laboratoarele chineze (din care a plecat pandemia, de altfel) în domeniul virusologiei, precum şi de aberantele experimente ale armatelor marilor puteri în domeniul armelor biologice. Şi în aceste domenii este mare aglomeraţie de patente industriale, din care se fac bani în cantităţi sfidătoare, pe seama fricii, a suferinţei şi a pierderii indentităţii oamenilor normali, plătitori de taxe, impozite şi contribuţii la bugetele publice.

Printre altele, la ultima ediţie WEF s-a discutat despre finalul relocării producţiei occidentale în ţări cu forţă de muncă şi resurse ieftine, chestie indicată drept principala greşeală a mondializării. Această relocare a fost panaceul oricărui CEO de corporaţie de tip occidental din ultimii 25 de ani, decis să facă profit cu orice preţ, inclusiv cu preţul sclaviei, al exploatării muncii copiilor cu vârste de sub 15 ani şi al distrugerii ne-creatoare a resurselor planetei. Când muţi aproape întreaga manufactură a lumii în China, înseamnă că trebuie să te aştepţi ca lumea, transformată într-un sat global, să devină dependentă de China, cu tot cu sistemul său totalitar. Este ridicol, dar "marii" manageri de corporaţii occidentale se fac acum că descoperă că în China este totalitarism comunist, un sistem economic, politic şi social care nu dă doi bani pe proprietate, pe drepturi şi pe libertăţi. Ziariştii, influencerii, expaţii occdientali din China şi comentatorii docţi ai civilizaţiei chineze descoperă, stupefiaţi, că în China poţi fi încarcerat timp de 2 luni şi jumătate într-un zgârâie-nori, alături de alţi occidentali chinezofili şi de 26 de milioane de chinezi ultra-tehnologizaţi, printr-un simplu ordin al unui "împărat" comunist. Este penibil, dar presa main-stream descoperă de-abia acum că, în momentul în care China decide să contingenteze, să suspende sau să închidă producţia şi comerţul international în şi dinspre China, lumea este covârşită de penurie, pe toate planurile, inclusiv cel al inteligenţei - prostocraţia nu mai ştie cum altfel să reacţioneze la minciunile, manipularea multristratificată, simulaţia, strategiile pe decenii şi jocurile de şah ale Chinei decât prin pandemii re-inventate şi exceptionalism juridic şi economic, adică prin permanentizarea crizei, a urgenţei, adică prin revoluţia continua de tip leninist, unde este hiperbolizat rolul expertului-urgentist, al militarului obtuz şi al serviciilor secrete materialiceşte interesate.

De exemplu, deştepţii de la Davos au propus acum "soluţia" re-relocării biznisurilor occidentale, din China şi Rusia, în teritorii amicale (friend shoring). Nu ştiu ce teritorii amicale vor mai găsi SUA şi UE, unde să poată să producă ieftin, cu ajutorul muncii forţate şi al dictaturilor soft/hard, unde să poată consuma nebuneşte resurse şi să covârşească planeta cu deşeuri şi reziduuri, şi de unde să poată extrage toată plusvaloarea creată de populaţiile sau naţiunile "pritenoase", prin remuneraţii imense ale proprietăţii lor industriale (patente, mărci, branduri) şi prin export de profit şi optimizare/evaziune fiscală.

Este cert, însă, că retragerea corporaţiilor occidentale din China şi Rusia va re-aduce pe lume vechea şi sănătoasa cortină de fier de dinainte de 1989. România, desigur, va rămâne, din nou, în spatele cortinei - nu vă faceţi iluzii.