Trei persoane şi o societate comercială au fost trimise în judecată de DNA pentru fraudarea fondurilor europene

S.B.
Miscellanea / 4 ianuarie 2023

Trei persoane şi o societate comercială au fost trimise în judecată de DNA pentru fraudarea fondurilor europene

Trei persoane şi o societate comercială au fost trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru fraudarea fondurilor europene, iar procurorii estimează un prejudiciu de 375.000 de euro, informează news.ro.

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a două persoane fizice, administratori ai SC Fructavit SRL, pentru infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (4 acte materiale), a SC Fructavit SRL, pentru aceeaşi infracţiune şi a unei alte persoane fizice, fără calitate specială, pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

"În perioada mai 2014-mai 2017, cei doi inculpaţi administratori ai SC Fructavit SRL, cu ajutorul celei de-a treia inculpate, ar fi folosit şi prezentat cu rea-credinţă o serie de documente ori declaraţii false şi inexacte, aferente celor patru cereri de plată depuse la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Cererile au fost depuse în cadrul unui proiect finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) având ca obiect înfiinţarea unei ecoferme de afin pe un teren de 20 de hectare concesionat de la de la Primăria Hârşeni (judeţul Braşov). Pe baza acestor documente, societatea comercială şi cei doi inculpaţi ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene în cuantum total de 1.883.302 lei (aproximativ 375.000 euro)", a transmis DNA.

Sursa citată a precizat că cei doi administratori, cu ajutorul celei de-a treia persoane, ar fi simulat procedurile de achiziţie pentru cele două tipuri de lucrări, respectiv de înfiinţare a plantaţiei de afin, precum şi de executare a sistemului de împrejmuire pentru plantaţia de afin.

"Prin simularea derulării celor două proceduri de atribuire, beneficiarul proiectului finanţat, SC Fructavit SRL, ar fi oferit contractele de lucrări necesare proiectului unor firme controlabile şi interpuse în circuitul financiar de doi dintre inculpaţi. Astfel au fost create premisele pentru creşterea artificială a preţurilor de achiziţie în cadrul proiectului, pentru achiziţionarea "la negru" a materialelor necesare înfiinţării şi împrejmuirii plantaţiei şi pentru obţinerea unor sume nejustificate din fondurile europene.

Între documentele întocmite în fals de inculpaţi sunt acte care se referă la procedura de ofertare, analiză a ofertelor, de selecţie a firmelor, rapoarte de evaluare, declaraţii de conformitate şi imparţialitate, etc", au mai menţionat procurorii.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparţinând administratorilor SC Fructavit SRL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb